Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Iliescu expert al puciurilor

Congresul extraordinar al PSD a luat sfârșit, prin victoria tânărului Victor Ponta. Duminică dimineața, După terminarea operațiunii de numărarea voturilor, pe ecranele televizoarelor ce prezentau românilor sala marelui eveniment politic, a putut fi văzut ghinionistul Mircea Geoană, firescul perdant al tuturor alegerilor la care a participat, rostind, parcă , numai pentru el: „Ușor, ușor, ușor Gata! S-a terminat cablul…”, în fapt, acesta referindu-se la cablul camerei de luat vederi ce-l seconda spre locul unde și-a propus să-și deplângă soarta politică , expresie semnificativăși pentru sfârșitul său politic așteptat. Flacă ra violet l-a ars rău, trimițându-l, iar, în eșalonul doi, acolo unde este predestinat săstea și săse manifeste, de-a pururi. Desfășurarea Congresului PSD a oferit mult mai mult decât s-ar fi așteptat și cei mai optimiști comentatori politici sau suporteri trandafirii. Astfel, au putut fi văzute vrăjitoare făcând descântece în Față la Romexpo, Vanghelie huiduit ca pe stadion, Radu Mazăre venit la congres în uniformă militarăși pregătit de război, Mitrea retrăgându-se și susținându-l pe adversarul lui din partid, discursul triumfalist al lui Ion Iliescu, retragerea lui Diaconescu din cursăși trecerea lui în tabăra lui Geoanăși un vot mai lung decât veacul. Apoi, Față de ce-a fost până cum, nu s-a văzut nimic în plus. În discursul său, în loc săse axeze pe problemele de redresarea țării, candidatul Victor Ponta a venit cu aceeași idee: sădistrugăPD-L, sănu îi lase pe portocalii săaibăliniște (că parcă de asta a avut parte PD-L-ul până acum). Un circ previzibil, în regia lui Ion Iliescu. Își mai amintește cineva că vineri s-au împlinit 20 de ani de la prima „descindere” a minerilor la București? A fost momentul în care românii, nu mulți în acel moment, au început săînțeleagăcă în decembrie ’89 au fost martorii unei lovituri de stat, nu ai unei revoluții. O loviturăde stat menităsă-l propulseze președinte pe Ion Iliescu. Dimineața zilei de 19 februarie 1990 i-a găsit pe mineri la București. Iliescu reușise să-i convingăcă „democrația e în pericol”. A reușit, de atunci, de mai multe ori. Cu tragicele rezultate din 13-15 iunie. După 20 de ani, a reușit, din nou. L-am privit, ținându-și așa-zisul discurs de retragere. S-a schimbat ceva la el, între timp? Dincolo de aerul volubil, același zâmbet care l-a făcut celebru. Aceeași identificare ca erou al „maselor”, aflate în conflict cu un ipotetic dușman de clasă(partidele de dreapta), aceleași generalizări care lasăportițe deschise pentru multiple interpretări. Aceeași capacitate de a entuziasma auditoriul, care l-a aplaudat în picioare. Dacă își face cineva iluzii că evenimentul de la Romexpo a fost congresul lui Ponta sau al lui Geoană, se înșalăamarnic. A fost congresul lui Ion Iliescu, că ruia toți i-au pupat pantofii. Cu sau fără funcție, Ion Iliescu a demonstrat încă o datăcine este adevăratul lider al PSD. Ce va fi mâine, cu Victor Ponta la timonă? Nu se știe. Anonimul pesedist l-a votat pe Ponta ca săîl desprindăde trecut, sădemonstreze că nimeni nu este mai presus de lege și că nimeni, dintre greii partidului, nu se mai poate ascunde După fusta Parlamentului și votului în forul legislativ al țării. Alegătorul pesedist vrea săîi repare onoarea distrusăși cineva să-l apere de proști, dar nimic nu se va putea mișca fără voia „Tătukului”. Nu se va întâmpla asta niciodată, cât trăiește. Geoanăar fi trebuit săreprezinte Opoziția autentică . Nu existănicio democrație în lume, fără o opoziție puternică . Din păcate, el a dus PSD la capăt de drum. Probabil asta a și dorit, pentru că el nu e un social-democrat. A trecut prin PNÎ-cd, iar în 1996 i-a trimis o scrisoare lui Constantinescu, prin care îl făcea praf, pe Iliescu, adică tocmai pe cel care îl trimisese ambasador la Washington. Geoanănu are cum săfie liderul Opoziției, e mincinos, duplicitar și prostănac. Dacă ar fi câștigat alegerile, PD-L respira ușurat. PSD putea dispare…! Acum, partidul celor trei roze se aflăîntr-un impas din care nu va ieși în timp previzibil. Măcinat de dezbinare, pare sortit să rămână în umbra PD-L. Alegerea lui Geoanăar fi însemnat o agonie de lungădurată. Câștiga alegerile Năstase cel avid de putere? Fricțiunile s-ar fi acutizat. De Diaconescu s-ar fi temut mulți jupâni, iar Ponta, și acum, pare încă la faza tricicletei. Mitrea și ceilalți nu mai contează. Pe acest fond, se contureazăo alternativă. Un nou PSD? Se pare că da! Nu întâmplător e gata de start o nouăformațiune de stânga – Alianța Naționalăa Stângii Democrate, fondator profesorul Aurelian Bondrea, iar mentor… Ion Iliescu. Alianța dispune de un sediu pus la dispoziție de Bondrea (clădirea fostei Ambasade a Canadei, de pe strada Nicolae Iorga), dar mai ales de numeroase sedii județene și de logistică importantă, inclusiv tv, toate ale Universității „Spiru Haret” și Fundației „România de Mâine”. Plus prizăla numeroase cadre didactice și studenți, nume grele, multe provenind din PSD. Sunt gata săiasăla rampă, în afarăde Iliescu, Ion Solcanu, Ion Sasu, Răzvan Theodorescu, Alin Teodorescu, Adrian Păunescu și Șerban Mihăilescu. Primarul Sorin Oprescu e în stand-by. De organizare se ocupă, cine altul, decât Octav Cozmâncă ? Cum nu e partid, ci „Alianță”, formațiunea își propune nu absorbția, ci cooptarea și a altor grupări, mai mult sau mai puțin cunoscute. În concluzie, „Micuțul Titulescu” nu a câștigat nimic, pentru că era de așteptat că Prostănacul, care nu a câștigat singur nicio competiție în viața lui, nici măcar competițiile în care era unicul participant, săo piardăși pe aceasta din urmă. La Romexpo, Ilici a organizat o nouămineriadă. Săsperăm că -i ultima!