Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Hoții au furat 3 tone de bunuri

 Lăsați în libertate prin indiferența procurorilor

 

O grupare infracționalăde hoți din locuințe și societăți comerciale a fost anihilată, zilele trecute, de ofițerii de la Investigații Criminale din cadrul IPJ Vâlcea. Au fost reținuți mai mulți indivizi, despre care s-a stabilit că sunt recidiviști. În perioada 2006 – 2008, ei au comis aproximativ 20 de furturi, în zona orașului Băbeni. Anchetatorii susțin că prejudiciul creat se ridică la peste 10 miliarde lei vechi, iar numărul păgubiților identificați a ajuns foarte mare. La percheziția efectuatăacasăla unul dintre hoți au fost găsite 2 dube de câte 1,5 tone fiecare, care erau pline cu produse alimentare, îmbrăcă minte, obiecte de uz casnic, electronice, deodorante etc. O mare parte din bunuri a fost recunoscutăși recuperatăde păgubiți, restul bunurilor urmând săfie prezentat altor persoane prejudiciate care au depus deja plângere. Deși existăprobe indubitabile împotriva infractorilor, ei se aflăîn libertate, datorităindiferenței de care a dat dovadăprocurorul care a instrumentat cazul. Doar unul dintre infractori a fost reținut – la data de 26 iunie a.c. – timp de 24 de ore, în baza unei ordonanțe de reținere emisăde Poliție, iar ceilalți au jubilat, în libertate, batjocorindu-i pe lucrătorii de poliție care au depus eforturi multiple în elucidarea cazurilor reclamate. Acum, și cel reținut este liber, pentru că procurorul de dosar a considerat că nu este necesară încarcerearea lui și nu a făcut propunere că tre judecă torie pentru emiterea unui mandat de arestare pentru 29 de zile. S-a motivat, stupid, că infractorul nu și-a recunoscut fapta. Polițiștii, umiliți în profesionalismul dovedit, cred că procurorului (o femeie) i s-a făcut milăde bietul hoț și, pentru că tot era sfârșit de săptămână, s-a gândit săfacă o „faptăbună”, mai ales că astfel nu mai era nevoităsăse prezinte în instanța de judecată, la recurs, în week-end. Unde este profesionalismul de care ar trebui sădea dovadăși procurorii de dosar, indiferent de împrejurare? În cazul prezentat, acesta lipsește cu desăvârșire, totodată, lipsind de liniște și păgubașii care au depus plângeri împotriva hoților dovediți de polițiști. Poate și datorităunor „justițiabili” asemănători doamnei procuror (din Drăgășani), Uniunea Europeană aratăcu degetul că tre justiția din România. Zilele trecute, ministrul Justiției, că tălin Predoiu, a declarat că rapoartele de monitorizare ale Comisiei Europene aratăo „stare îngrijorătoare” a justiției românești. Ministrul a mai spus că semnalele din media trebuie analizate cu luciditate, transparența fiind obligatorie „dacă nu vrem săne întoarcem într-un trecut de care nu vrem sămai auzim”.