Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

HĂITUIREA DIRECTORILOR ȘCOLARI

 PSD a început

ÎNVĂÎĂMÂNT POLITIZAT. Conducerea pesedistăa Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea a declanșat o adevăratăvendetăpolitică împotriva directorilor școlari din județ care nu sunt membri sau simpatizanți ai PSD. Maniera de „lucru” a social-democraților este una inedită, ei dovedindu-se a fi mai ingenioși ca predecesorii lor la conducerea Inspectoratului, liberalii. Coroiu and Co. au întocmit o listăcu directorii școlari care au altăcoloraturăpolitică decât a lor și au început să-i „hăituiască „. Pentru a le putea trimite controlul pe cap, pesediștii „inventează” tot felul de anonime pe care le trimit presei, iar mai apoi își pun oamenii din teritoriu sătrimităla Inspectorat plângeri împotriva directorilor nedoriți cu scopul de a începe o anchetăîmpotriva lor

 

Învățământul vâlcean este, în ultimul timp, în mare fierbere. Social-democrații sunt deciși săacapareze tot și sădea la o parte pe orice director membru sau simpatizant al PD-L sau PNL. De curând, partea pesedistăa conducerii Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea a întocmit o listăcu directorii de școli din județ care nu fac parte din aceeași formațiune politică ca și ea, directori pe care intenționeazăsă-i schimbe cu orice preț. Maniera de „lucru” a social-democraților este una inedită, ei dovedindu-se a fi mai ingenioși ca predecesorii lor la conducerea Inspectoratului, liberalii. Dacă PNL-iștii doar exercitau presiuni mari asupra directorilor pentru a-i determina să-și dea demisia, pesediștii lui Cîlea „inventează” tot felul de anonime pe care le trimit presei, iar mai apoi își pun oamenii din teritoriu sătrimităla Inspectorat plângeri împotriva directorilor nedoriți cu scopul de a începe o anchetăîmpotriva lor.

„Trebuie sălase loc și celor mai tineri” – spune Adrian Burlan

Deși Adrian Burlan – inspector de Management și Dezvoltare Instituțională, recunoaște că existăla Inspectoratul Școlar Vâlcea o listăîntocmităpentru schimbarea politică a directorilor de școli – aici fiind vizați toți cei care nu sunt membri sau simpatizanți ai PSD, șefa sa Camelia Coroiu neagărealitatea, încercând dezinformarea grosolanăa opiniei publice. Îi spunem pe această cale Cameliei Coroiu că am intrat și noi în posesia unei astfel de liste și că în numerele de ziar ce vor urma vom da publicității numele tuturor directorilor „hăituiți” politic de conducerea ISJ Vâlcea. „Sunt foarte mulți directori școlari din județ care și-au dat demisia din funcție cu două luni înainte ca noi săfim instalați la conducerea Inspectoratului, iar la scurt timp au susținut examen pentru ocuparea aceluiași post numai ca sămai stea acolo încă patru ani. Ei bine, nu mi se pare corect acest lucru. Nu înțeleg de ce nu lasăloc liber și altora mai tineri. Pot sădau și exemple aici: directorul de la Colegiul Național „Alexandru Lahovari” și cel al Grupului Școlar Pleșoianu. Oricum am întocmit o listăcu toți acești directori pe care o avem aici la Inspectorat „ – ne-a declarat Adrian Burlan. Așa cum era de așteptat, conducerea Inspectoratului a refuzat săpunăla dispoziția presei lista cu numele directorilor despre care vorbea Adrian Burlan.

Directorul de la „Pleșoianu” – hărțuit politic

Așadar, primul vizat pentru a fi schimbat a fost chiar directorul Grupului Școlar „Nicolae Pleșoianu” din Rm. Vâlcea, Adrian Boureci. Acesta a fost acuzat de corupție, management defectuos al unității școlare pe care o conduce, dar și de favorizare a unor practici ilegale în interiorul școlii. Deși este directorul Grupului Școlar „Nicolae Pleșoianu” de peste 12 ani de zile, numele lui Adrian Boureci nu a fost legat niciodatăde vreun scandal, el neavând reclamații legate de comportamentul său uman sau profesional. Peste noapte, însă , el a devenit un soi de „persona non grata”, care a dat naștere la toate relele din lume, în școala pe care o conduce. Scandalul a luat proporții în momentul în care, pe Internet și la anumite instituții ale statului, au apărut câteva anonime menite sădistrugăimaginea lui Boureci. Așa cum e uzanța pe care deja o cunoșteam, suntem siguri că mai marii Inspectoratului au încercat, așa cum le stăîn fire, să-l convingă, prin mijloace deloc ortodoxe (ne referim la tot soiul de presiuni), sătreacă în barca social-democrată. Fiind refuzați politicos, ei au trimis o comisie de anchetăla Grupul Școlar „Nicolae Pleșoianu”, comisie formatădin nu mai puțin de șapte inspectori care au luat la purecat și praful de pe tocul ușilor. Ancheta este în curs, însă nu mică ne-ar fi mirarea ca Adrian Boureci săfie schimbat din funcție pe cine știe ce motiv.

Încă un director luat în vizor

La doar câteva zile de la scandalul de la „Pleșoianu”, pe adresele de mail ale principalelor redacții de ziare din Vâlcea a sosit o altăanonimăce îl viza de această datăpe directorul Școlii cu clasele I-VIII Ferigile din localitatea Costești, Marius Ilinca. Anonima, semnatăde „un grup de părinți care nu știu dacă săle mai spunăcopiilor „învățați” sau mai bine „învățați săvădescurcați””, face referire la faptul că mai multe discipline sunt ocupate, cu voia directorului, de secretarul școlii și soția sa, de soția viceprimarului localității, precum și de soția directorului. Dorind săne informă m cât mai bine cititorii, am mers la fața locului și am stat de vorbăchiar cu directorul școlii, Marius Ilinca. Acesta a negat toate acuzațiile, spunându-ne că toate încadrările se fac prin Inspectoratul Școlar Vâlcea, el neavând nicio putere în a da ore unui profesor sau altul. „În ceea ce privește catedrele de limba și literatura română, acestea sunt ocupate de doi titulari: Simona Popescu și Iulian Zamfir. Soția viceprimarului a ținut, într-adevăr, orele de limba românăla noi în școală, însă anul trecut și tot atunci a ținut și secretarul școlii orele de educație tehnologică . Asta s-a întâmplat doar pentru că nu am avut pe cine săpunem și oricum au avut decizii de la Inspectorat. Nu știu ce se urmărește cu această anonimă, însă eu nu fac nimic fără decizii de la Inspectoratul Școlar” – ne-a declarat directorul Școlii cu clasele I-VIII Ferigile din localitatea Costești, Marius Ilinca.

Am încercat săluăm și punctul de vedere al conducerii ISJ Vâlcea, însă , atât inspectorul adjunct Relu Rădulescu, cât și inspectorul de management, Adrian Burlan, nu au făcut altceva decât săridice din umeri. Ba mai mult, acesta din urmănu a uitat săne precizeze că deține și el o plângere împotriva directorului Marius Ilinca, că reia îi va da curs cât de curând.

Directorii liceelor din Horezu și Bălcești au fost schimbați

De când este la conducerea ISJ Vâlcea, Camelia Coroiu a încercat în nenumărate rânduri săschimbe actualii directori ce nu sunt membri ai PSD. Așa cum spuneam mai sus, nereușind decât trei „mutări”, ea a adoptat alt stil de a-și pune oamenii în fruntea instituțiile de învățământ din județ. Printre cei pe care a reușit totuși să-i schimbe se numărădirectorul Colegiului Național „Constantin Brâncoveanu”, Constantin Sorici, care ocupa această funcție încă din anul 2005. Locul său a fost luat de un ilustru pesedist, Valentin Comănescu – fratele fostului președinte al PSD Vâlcea, Iulian Comănescu. De asemenea, și în localitatea Bălcești, unde se știe că este fieful PSD-ului, directorul Liceului „Petrache Poenaru”, liberalul Constantin Lițoiu, a fost schimbat cu pesedistul Gheorghe Stamin.