Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Guvernul Tăriceanu II nu a realizat nici măcar o investiție majorăîn infrastructură”

 Deputatul PSD, Aurel Vlădoiu, susține

IMPLICARE. Aurel Vlădoiu, unul dintre cei mai activi parlamentari vâlceni, acuzăguvernul Tăriceanu de incompetențăși neimplicare. Social-democratul susține că în domeniul infrastructurii, executivul nu are nicio viziune constructivă. Românii circulăcu greu pe șoselele patriei, dar asta pare sănu-l afecteze prea mult pe premierul Tăriceanu, care a intrat prea devreme în campanie electorală.

 

„Programul politic al PNL, prezentat cu mare tam-tam de că tre că lin Popescu Tăriceanu, este total nerealist în ceea ce privește domeniul infrastructurii” – susține deputatul social-democrat. Aurel Vlădoiu a explicat că în timpul guvernării liberale nu a fost consumat nici măcar un cent din fondurile de coeziune.” Trebuie subliniat că , După aproape 4 ani de guvernare de dreapta, în România nu s-au realizat investiții majore în infrastructură! Din păcate, nu s-au continuat nici măcar investițiile începute în timpul guvernării PSD în acest domeniu. Conform statisticilor oficiale, în acești patru ani au fost consumate 0 fonduri de coeziune, s-au anulat multe contracte de concesiune (parteneriat public-privat) și nu s-a încheiat nici măcar un contract nou. În acest timp, s-a triplat valoarea contractului cu Bechtel și s-a dublat perioada de execuție a acestuia (în 2009 trebuia săse circule de la Turda la Oradea, însă azi nu se circulăpe niciun kilometru de autostradăși nici până la finele anului 2008 nu se va circula!)” – susține social-democratul.

Aurel Vlădoiu acuzăactualul Executiv că vide gogoși electorale și că nu a fost în stare în 4 ani de zile săcheltuie 3 miliarde de euro, bani proveniți de la Uniunea Europeană . „În timp ce oferta noastrăde a construi 1.000 de kilometri de autostrăzi în 4 ani (cost aproximativ 9 miliarde de euro) a fost criticatăca fiind irealizabilă, atunci oferta de investiții de 7 miliarde de euro pe an (28 de miliarde de euro în 4 ani) a PNL cum pare? Pentru a distinge vorbele goale de adevăr, trebuie spus că întregul program de infrastructurăde transporturi, la finalul negocierilor cu Uniunea Europeană , era evaluat la 23 de miliarde de euro; inflația și costul terenurilor au modificat prognoza Financiară la 40 de miliarde euro. În acest timp, Guvernul Tăriceanu II nu a fost capabil, în acești 4 ani, săcheltuie 3 miliarde de euro. Va fi în stare, în cele trei-patru luni care i-au mai rămas de trăit, sărezolve întreaga problemăa infrastructurii în România? NU, dar va vinde în continuare gogoși electorale” – a mai adăugat parlamentarul.