Acasă Arhiva 2 Goana după pământ

Goana după pământ

Președintele CJ Vâlcea bombardat cu problemele fondului funciar

AUDIENŢE. Majoritatea celor care se prezintăla audiențele șefului județului Vâlcea, Ion Cîlea, sunt nemulțumiți că , în baza legilor fondului funciar, nu și-au recuperat nici până acum pământurile. Din păcate, însă , Consiliul Județean nu are nicio atribuție în rezolvarea problemelor fondului funciar, abilitatăfiind doar Comisia județeană de Fond Funciar din cadrul Instituției Prefectului Vâlcea.

Legile fondului funciar au provocat, de câțiva ani încoace, adevărate scandaluri în cea mai mare parte a localităților vâlcene. Încurajați de lege, oamenii și-au cerut proprietățile care au fost luate pe timpul colectivizării. Așa au început „bătăliile” între frați, vecini și prieteni. În goana lor După pământ, ei au uitat ce e omenia, unii dintre ei fiind în stare chiar și sădea în cap pentru un metru de pământ. Astfel că , pe rolul instanțelor de judecatăse găsesc zeci și zeci de litigii referitoare la fondul funciar. De câteva luni încoace, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea, organizeazăaudiențe în teritoriu la care au participat zeci de vâlceni, iar majoritatea celor prezenți își cereau proprietățile înapoi. Din păcate pentru ei, Consiliul Județean Vâlcea nu are nicio atribuție în rezolvarea problemelor fondului funciar, abilitatăfiind doar Comisia județeană de Fond Funciar din cadrul Instituției Prefectului Vâlcea. Ion Cîlea, însă , le ascultăoamenilor păsurile, sfătuindu-i sau făcând lobby pe lângă prefectul de Vâlcea, Remus Grigorescu, pentru a le rezolva problemele. Așa s-a întâmplat și la ultima audiențăce a avut loc în localitatea Nicolae Bălcescu. Acolo, s-au strâns mai bine de 150 de persoane din localitățile Galicea, Nicolae Bălcescu, Dănicei, Stoilești și Milcoiu. Foarte puțini dintre ei au prezentat probleme cu care se confruntă comunitatea din care fac parte, deoarece dorința lor de a-și recupera proprietățile colectivizate a fost mult mai mare. Nemulțumiți că autoritățile locale nu le rezolvăproblemele, oamenii își cautădisperați dreptatea. „Am și eu o întrebare de principiu care cred că ne macinăpe mulți dintre noi. Retrocedarea terenurilor agricole se face După legile fondului funciar sau se face După reglementările Condului de ProcedurăCivilă” – a întrebat Ion Dinculescu în cadrul audiențelor de la Nicolae Bălcescu. Pentru a-i ajuta cât de cât, Ion Cîlea l-a rugat pe directorul Direcției Administrație Localădin cadrul Consiliului Județean Vâlcea, Bogdan Lăstun, săle acorde celor ce au nevoie asistență juridică.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.