Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Fuziunea Apavil-Acvarim a intrat din nou în stand by

ÎNTÂRZIERE. Autoritățile județului se chinuie de cinci ani de zile săfacă fuziunea dintre cele două societăți de distribuție a apei din Vâlcea: Acvarim și Apavil. Negocierile au fost sabotate de fiecare datăde orgoliile celor doi capi care dețin controlul asupra celor două societăți: Ion Cîlea, președintele CJ Vâlcea, și primarul Mircia Gutău, fiecare dorind sădeținăpachetul majoritar al noului operator de apă. Edilul Râmnicului a fost cel mai înverșunat, neacceptând sub nicio formă ca pachetul majoritar săfie deținut de Consiliul Județean Vâlcea. În prezent, fuziunea stăîntr-o semnătură, care nu poate fi datădin cauza neîntrunirii AGA Apavil.

 

Cu toate că termenul limităimpus pentru realizarea fuziunii a trecut demult, președintele Consiliului Județean Vâlcea a afirmat că întârzierea nu va afecta procedura de depunere a masterplanului de apă și apăuzatăal județului Vâlcea și accesare a celor 100 milioane de euro.

Liderul PDL Vâlcea, primarul Mircia Gutău, care timp de doi ani de zile a refuzat săsemneze fuziunea, aruncă ,,pisica moartă” în ograda CJ. Cîlea îi reamintește că timp de doi ani de zile a sabotat la greu realizarea fuziunii. ,,Știm, cu toții, foarte bine de ce nu s-a făcut fuziunea. Acceptul domnului Gutău a fost dat foarte târziu și a fost dat pentru că am cedat eu, ca sănu pierdem banii. După aceea am avut o discuție cu Mircia Gutău, am introdus raportul în ședința CJ, în cadrul că reia am împuternicit reprezentantul AGA Apavil săfacă toate diligențele pentru semnarea fuziunii. Din păcate, din motive obiective, ședința AGA nu a avut loc. Sincer, acum, dacă văarăt câte vagoane de hârtii am trimis la Primărie ca săaccepte această fuziune, cât am insistat și am așteptat avizul lui Gutău nici nu văvine săcredeți. Fuziunea se face. Am ridicat problema la Guvern și au spus că vor avea grijăca Vâlcea săse regăsească în aceste proiecte”, a afirmat Ion Cîlea.

La un pas de pierderea banilor

În data de 28 iulie, Ion Cîlea a cedat și a acceptat varianta propusăde primarul Mircia Gutău oferind Acvarim pachetul majoritar al noului operator de apă, adică 65% din acțiuni. În urma negocierilor s-a că zut de acord cu structura acționariatului: astfel Apavil va avea 32, 08%, Acvarim – 65,33%, urmând ca cele 18 consilii locale care fac parte din Asociația Apa Vâlcea sădeținădoar 2, 59%. Consiliul de administrație al noului operator va fi format din cinci membrii: trei de la Acvarim, doi de la Apavil, procente care se vor regăsi și în AGA, unde Acvarim va avea doi reprezentanți, iar Apavil, unul. Tot atunci s-au stabilit și principiile de conducere care vor sta la baza actului constitutiv al operatorului de apă, deciziile se vor lua cu trei pătrimi din voturile membrilor Asociației Apa Vâlcea. Următorul pas urma săfie făcut de AGA Apavil, care trebuia săaprobe proiectul de fuziune în condițiile stabilite la ultima întâlnire, din motive obiective AGA nu s-a întrunit. Președintele Ion Cîlea a afirmat că ședința va avea loc săptămâna viitoare, cel târziu.

Cu toate că cei doi lideri au stabilit termenii de funcționare a noului operator de apă, procedura de fuziune va dura încă 2-3 luni de zile de acum înainte, în condițiile în care ultimul termen impus de Ministerul Mediului a fost depășit cu aproape două luni: 1 august 2009. Din cauza întârzierilor, județul Vâlcea riscă săpiardăo parte din suma alocatăinițial: 100 milioane de euro.

Președintele Consiliului Județean susține că vâlcenii nu vor pierde banii, pentru că ministerul le-a acordat încă o păsuire. În fapt, vâlcenii mizeazăpe timpul alocat obținerii avizului Comisiei Europene. Președintele Consiliului Județean, Ion Cîlea, a declarat că firma austriacă , ILF DAHLEM, angajată pentru realizarea masterplanului de apăși a studiului de fezabilitate, nu poate finaliza proiectul decât După avizul Comisiei Europene, procedurăcare durează2-3 luni de zile. Rămâne de văzut dacă Guvernul Boc își va ține promisiunea, dacă nu, Vâlcea va pierde cele 100 milioane de euro.