Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FURT DE ENERGIE ELECTRICĂ

 

INFRACȚIUNI. Opt persoane din cartierul Colonia Nuci riscă o pedeapsăcu închisoarea de la 1 la 12 ani pentru că și-au modificat contoarele de măsurare a consumului ori s-au branșat la rețeaua electrică fără a solicita încheierea unui contract și montarea unui contor.

Cartierul Colonie Nuci din Rm. Vâlcea a fost miercuri, 4 februarie a.c., invadat de jandarmii vâlceni. La solicitarea CEZ Vâlcea, 24 de angajați ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Vâlcea au controlat casăcu casăpentru a-i depista pe cei ce furăenergie electrică . Timp de mai bine de șase ore, jandarmii au verificat 25 de locuri de consum, ei întocmind 8 note de constatare pentru consum fraudulos. Astfel, Felicia R. – 31 de ani, Valerică M. – 47 de ani, Marin G. – 51 de ani, Ion L. – 31 de ani, Florica M. – 31 de ani, Expertiza T. – 47 de ani, s-au branșat direct la rețeaua electrică , fără a solicita încheierea unui contract și montarea unui contor. De asemenea, un alt râmnicean, Gheorghe Ș. – 43 de ani, a rupt sigiliul contorului și a făcut modifică ri la el, astfel încât săplătească mai puțin, iar un altul, Gheorghe P. – 43 de ani, a improvizat o instalație din cablu cu fir multifilare, pe care a montat-o înainte de locul unde era instalat contorul de măsurare, pentru a nu-i fi înregistrat consumul. Cele opt persoane prinse riscă o pedeapsăprivativăde libertate cuprinsăîntre 1 și 12 ani. Instalațiile improvizate au fost lăsate fără tensiune.