Acasă Arhiva 2 Exploatările miniere au distrus terenurile din Vâlcea

Exploatările miniere au distrus terenurile din Vâlcea

” Statistici îngrijorătoare

TERENURI AFECTATE. Societatea care a constribuit, din plin la acest dezastru, este SNS S.A. București, Sucursala MinierăRm.Vâlcea. Din document, aflăm că pentru redarea terenurilor distruse în circuitul economic va fi nevoie de 631.750 lei. Aceiași societate a contribuit, din plin, și la distrugerea zonei Cataracte din Voineasa, unde, pentru refacerea celor aproape 18 hecatre afectate, va fi nevoie de 629.300 lei.

 

Instituția Prefectului și Comitetul Județean pentru Situații de UrgențăVâlcea au întocmit, cu câteva zile în urmă, un raport despre situația terenurilor afectate de exploatările miniere din județ. Astfel, s-a stabilit că satul Pietreni din comuna Costești a avut de suferit în urma exploatărilor miniere din zonă, pe o supraFață de 18 hectare. Societatea care a construit, din plin la acest dezastru, este SNS S.A. București, Sucursala MinierăRm.Vâlcea. Din document, aflăm că pentru redarea terenurilor distruse în circuitul economic va fi nevoie de 631.750 lei. Aceiași societate a contribuit, din plin, și la distrugerea zonei Cataracte din Voineasa, unde, pentru refacerea celor aproape 18 hecatre afectate, va fi nevoie de 629.300 lei. Pentru moment, au fost întocmite o serie de documente privind redarea terenului în circuitul economic, care se referă la închiderea și ecologizarea perimetrului minier „Cataracte”. Cel de-al doilea proiect, intitulat „Lucrări suplimentare în vederea finalizării obiectivului”, are ca obiect amenajarea albiei pârâului Lotru, a drumului de acces și a celorlalte lucrări suplimentare pentru închiderea și ecologizarea minei Cataracte. Proiectul este în derulare, ordonator de credite fiind Ministerul Economiei și Finanțelor prin S.C. Conversmin S.A. București.

 

Miliarde de lei vechi pentru refacerea terenurilor

 

Cea mai afectatăde exploatările miniere, După cum bine se știe, a fost și zona Îeica, Câmpul II, din Ocnele Mari, unde SNS S.A. București, Sucursala MinierăRm.Vâlcea a „ajutat” la deteriorarea a peste 60 de hectare de teren, a că rui refacere va costa 2.338.000 lei. În zona Pârâului Sărat (inundatăde viiturile de saramură), din Ocnele Mari, va fi nevoie de 300 mii lei pentru refacerea terenului distrus în circuitul economic. Cât privește refacerea terenului afectat din zona Îeica, Câmpul I, s-a întocmit, deja, un raport de evaluare a factorilor de risc din zona câmpurilor de sonde I-IV Ocnele Mari, precum și un studiu de fezabilitate privind închiderea câmpului I de sonde. Aici, va fi nevoie de o investiție de 1.260.000 lei.

Și la Berbești, situația este cum nu se poate mai gravă. La Roșioara, acolo unde s-a prăbușit halda de steril, au fost efectuate lucrări pentru redare în circuitul economic a suprafețelor de teren. În raportul Prefecturii și ai Comitetului Județean de Situații de Urgențăse aratăcă au apărut alunecă ri de teren, încă din anul 2005, fenomene naturale ce s-au reactivat puternic în primavara anului 2008, fiind necesare noi lucrări de ameliorare și redare în circuitul economic a terenurilor afectate. Din raport aflăm că perimetrul afectat s-a aflat în administrarea Consiliului Local Berbești, începând cu anul 2002, iar pentru refacerea lui va fi nevoie de 1.575.000 lei. 57 de hectare au fost afectate și în comuna Mateești, unde pentru redarea terenului în circuitul economic va fi nevoie de suma de 1.824.000 lei.

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.