Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Este o provocare pentru mine și de aceea cred în șansa mea”

 Candidatul PSD Vâlcea la europarlamentare, Adrian Burlan, afirmă:

Normal 0 21 INTERVIU. Adrian Burlan, candidatul PSD Vâlcea la alegerile europene din 7 iunie 2009, ne-a mărturisit într-un interviu de ce dorește sădevinăeuroparlamentar, care sunt obiectivele parlamentarilor social-democrați în legislativul european și care sunt proiectele pentru care se va lupta săobținăsprijin din partea celorlalți europarlamentari. Tânărul de perspectivăactiveazăpolitic în cadrul organizației PSD Drăgășani, fiind președintele tineretului social-democrat din municipiu. Adrian Burlan este la al doilea său mandat de consilier local în cadrul Consiliului Local Drăgășani, iar în prezent este și inspectorul de management educațional și dezvoltare instituționalăal Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea.

 

Rep.: Domnule Adrian Burlan, sunteți candidatul PSD Vâlcea pentru un mandat de parlamentar european. Cum priviți această candidatură? O provocare, o responsabilitate sau o șansăde afirmare în politică ?

Adrian Burlan: În primul rând, este o provocare pentru mine, dar în același timp și șansa de a măafirma. După cum bine știți, în cadrul consiliului PSD Vâlcea s-a luat hotărârea ca eu săfiu candidatul județului Vâlcea pentru Parlamentul European și vreau săvăspun că lucrul acesta măonorează. Am avut sprijinul necondiționat al domnului Ion Cîlea și, bineînțeles, al domnului deputat Vasile Bleotu. Suntem o echipă, iar ideea a fost ca notorietatea mea din zona de sud săaducă cât mai multe voturi la partid. Și îmi doresc săfie așa. Nu plec, însă , de la premiza că locul 23, pe care măaflu la ora actuală, este total neeligibil. Cred în șansa mea și de aceea merg și pe ideea că este nevoie de o pregătire, nu poți săfii în primii 10 candidați dintr-o dată. Trebuie înainte săai o pregătire la bază, săștii foarte bine și cred că ar fi ideal pentru mine.

Rep.: Bănuiesc că ați urmărit un pic activitatea Parlamentului European. Cum ați comenta modul său de funcționare?

Adrian Burlan: Din punctul meu de vedere este cel mai democratic din toate parlamentele. Acolo, fiecare are dreptul de a-și exprima opiniile în propria-i limbă. Este un mare câștig. De altfel, știm cu toții că simbolul și sloganul Uniunii Europene este: „Unitate în diversitate”. Faptul că fiecă rui membru i se dădreptul de a susține cauzele celor care l-au trimis acolo, eu cred că aratăgradul de democrație în care se aflăastăzi. În plus După semnarea tratatului de la Lisabona, Parlamentul European a că pătat și puteri legislative, pe care înainte nu le avea. De aceea, românii trebuie săînțeleagăcă parlamentarii europeni au un rol foarte important. Ei mai trebuie săștie că activitatea unui europerlamentar este un pic diferităFață de cea a unui parlamentar român. Acolo luna este împărțităîn patru săptămâni. În prima săptămână, se discutăîn cadrul grupului politic, în cea de-a doua se discutăîn plen, în a treia se discutăpe comisii, iar în a patra săptămânăparlamentarului i se dăposibilitatea de a merge în țara sa, săia legătura cu oamenii săvadădacă ceea ce susține el acolo este și în realitate.

Rep.: În cazul în care Comisia Europeană intenționeazăîn continuare săstopeze alocarea de fonduri europene României, ce vor face europarlementarii PSD pentru a nu se ajunge la acest lucru?

Adrian Burlan: Nu cred că se mai pune problema de așa ceva. Sub nici o formă nu considerăm că în momentul de Față UE poate gândi săne oprească aceste fonduri care au fost puse la dispoziția României până în 2013. De altfel, din punctul nostru de vedere, al PSD, ele ar fi cam singurele care ne-ar putea ajuta sădepășim această criză. Fondurile sunt generoase, ajutăla creșterea cu peste 50% a bugetului României în cazul în care sunt accesate. În orice caz, dacă se mai pune problema vreodatăde așa ceva, parlamentarii PSD vor lua o poziție împreunăcu toți ceilalți parlamentarii români. Mai mult, vom cere sprijinul în cadrul Partidul Socialist European, pentru că numai cu ajutorul lor putem avea o voce foarte puternică . Noi suntem pe locul 3 în cadrul acestui partid și chiar suntem ascultați. Într-adevăr, După alegeri se spune că Adrian Severin va avea un post destul de important și în comisie și atunci vor fi alte șanse de a ne asculta opiniile și de a impune dorințele noastre.

Rep.: Ce șanse de reușitădați partidului dvs. la aceste alegeri europarlamentare?

Adrian Burlan: Dacă ne luam După ultimele sondaje, PSD are 34%, PD-L – 27%, iar faimoasa EBA – 5%. Personal cred că vom depăși 36%. Îinta noastrăîn județul Vâlcea este 45%. Este o țintăambițioasăși ne dorim din tot sufletul săo atingem. Probabil 15 europarlamentari ai PSD+PC se vor afla în Parlamentul European. În cazul în care într-adevăr membrii noștri de partid înțeleg nevoia de a veni la vot, înțeleg că datorităabsenteismului care se preconizeazăvotul va avea o mai mare importanță, atunci vom obține un scor extraordinar. Când nu se prezintăfoarte multălume la vot, fiecare vot contează.

Rep.: Ce proiecte au eurocandidații PSD pentru care vor săcâștige sprijin în Parlamentul European, pentru a le pune și în practică , ulterior?

Adrian Burlan: În primul rând, noi milităm pentru valorile fundamentale ale social-democrației românești (egalitate de șanse, libertate, solidaritate, justiție socială), pentru credința că o politică autentică este cea care rezolvăproblemele concrete ale oamenilor, dar și pentru scoaterea României din criza Financiară în care se află. Alianța PSD+PC își asumăpentru perioada 2009-2014 cinci priorități pentru acțiunea sa în Parlamentul comunitar: scoaterea României din crizăși relansarea economică , modernizarea satului și a agriculturii românești, sănătate și educație, accesibile și de calitate, drepturi depline pentru români în Uniunea Europeană , precum și egalitatea realăîntre femei și bărbați.

Rep.: Sunteți un tânăr politician de perspectivă. Din punctul dvs. de vedere, care credeți că sunt cele mai mari carențe ale clasei politice românești?

Adrian Burlan: Cred că strategiile pe care le prezintăpoliticienii români nu sunt întotdeauna ancorate în realitate. Să-i aud pe foarte mulți politicieni promițând marea cu sarea mi se pare inadmisibil. O altăcarențăa clasei politice este faptul că este un pic anchilozată. Adică foarte greu acceptăsăschimbe oamenii. La Vâlcea noi avem un mare noroc, pentru că PSD a fost primul partid care a reușit săimpunăfoarte mulți tineri și nu de dragul de a avea tineri pe liste. Într-adevăr eu întotdeauna am considerat că nu trebuie săprimeze această virtute că ești tânăr. Trebuie săconteze foarte mult și profesionalismul tău, caracterul și reușitele tale în viață.

Rep.: Ce le transmiteți vâlcenilor și simpatizanților PSD?

Adrian Burlan: Vâlcenilor le voi spune că mandatul viitor se suprapune cu câteva momente semnificative pentru România. Mărefer la adoptarea monedei Euro, precum și la definirea noului cadru multianual de acordare a fondurilor europene. După cum știm, județul Vâlcea, la fel ca și întreaga Românie, înregistreazădecalaje majore Față de celelalte regiuni din UE, iar în plan intern existădiferențe semnificative între regiunile țării și între categoriile sociale. Vâlcenilor le mai spun, de asemenea, că rolul unui parlamentar european este foarte important și de aceea trebuie săiasăla vot. Săanalizeze foarte bine ofertele electorale și săpunăștampila acolo unde cred ei că este mai bine. însă , dacă vor ca România săaibăun cuvânt de spus în Europa, săaibăacces la resursele pe care le merităși pe care dreapta nu a știut săle aducă în țară, atunci trebuie săacționeze. Aceste fonduri pot însemna spitale, școli și drumuri mai bune, o țarămai curatăși oportunități reale. Europarlamentarii PSD știu cum săle aducă acolo unde e nevoie de ele.