Liberalul ofticat
SUPĂRARE. Frâncu s-a arătat deranjat, în dreptul la replică , și de faptul că VOCEA VÂLCII publică , pe prima pagină, un text permanent ce se referăla persecuția la care suntem supuși de acest sinistru politician, victimizându-se într-un mod mai penibil decât penibilul. Păi, nu acesta este purul adevăr? Cum poate fi catalogatăaltfel o astfel de manifestare, din moment ce, de curând, un județ întreg l-a văzut pe penelist sărind la gâtul redactorului nostru șef, Romeo Popescu, atunci când a făcut o minorăgreșealăde exprimare. Tocmai Frâncu s-a găsit săfacă pe academicianul? El care se exprimă pleonastic și care nici până la vârsta asta nu a reușit săînvețe că numai agramații folosesc, în fraze, „chineji” în loc de „chinezi”?. S-avem pardon!
Deputatul liberal, Emilian Frâncu, nu înceteazăsăne surprindăprin comportamentul de mahala, pe care l-a alipit ieșirilor sale publice. Individul a devenit atât de ofticos, atunci când presa îl critică , încât își roade unghiile de nervi, până la sânge, rănindu-și buricele degetelor. De curând, penelistul a trimis pe adresa publicației noastre un drept la replică insultător, în care se aratăfoarte supărat că într-un articol apărut în ultimul număr al bisăptămânalului VOCEA VÎLCII îl lăudam, mai mult decât pe el, pe deputatul PSD, Aurel Vlădoiu. Frâncu se arăta, în tentativa de drept la replică și semicomunicat de presă , foarte supărat că am spus despre social-democrat că este cel mai muncitor dintre parlamentarii vâlceni. Grandoman și veleitar, ofuscatul liberal a inserat în textul dreptului la replică numărul declarațiilor politice, al inițiativelor legislative și al interpelărilor făcute, chinuindu-se sădemonstreze cât de bun este el în comparație cu Vlădoiu. Numai că Frâncu se află, din nou, în eroare. De fapt, eroarea a devenit o stare de a fi a deputatului. Modul nepragmatic și distorsionat în care vede realitatea a devenit un truism, atunci când se vorbește de „tartorele” peneliștilor vâlceni.
Pasajul din articol despre care vorbește el, se referănu la numărul inițiativelor legislative, declarațiilor politice sau al interpelărilor lui Vlădoiu (deci, nu am spus în text că pesedistul l-a depășit numeric din acest punct de vedere pe Frâncu), ci, la faptul că deputatul PSD face toate eforturile sărezolve problemele dintre cele mai arzătoare ale cetățenilor. Despre asta este vorba, Ofuscarea Voastră, don’ Frâncu. Nu scrie nică ieri că trebuie săvălăudăm atunci când simțim că nu este cazul și nici nu ne puteți impune sănu evidențiem, în termeni corecți, activitatea deputatului Aurel Vlădoiu. Ar fi de prost gust și încă mai credem că nu v-a murit definitiv bunul gust. Și încă ceva De când e lumea, calitatea a primat cantității. O fi activitatea d-voastrăprodigioasăîn Parlamentul României, dar problemele ridicate de Vlădoiu, deși mai puține, mustesc a realitate.
Frâncu minte
În același abject drept la replică , Emilian Frâncu susținea că VOCEA VÂLCII îl critică pentru că nu a încheiat un contract de publicitate cu ziarul nostru. Ne apucă râsul. Deși am considerat cu adevărat mârlănește săobosim opinia publică cu astfel de detalii, ne vedem nevoiți săspunem cititorilor că Frâncu s-a milogit de zeci de ori de conducerea ziarului săsemneze un contract, sperând, astfel, că ne poate cumpăra tăcerea, însă , de fiecare dată, a fost refuzat. I s-a spus că nu ne dorim banii lui, oricât de mulți ar fi. Asta l-a scos din minți. Deci, Frâncule, cine pe cine a vrut săcumpere? Textele expirate și mereu aceleași (semn că deputatul are idei fixe, puține, la care, pe deasupra, mai și ține) au început săîngrețoșeze opinia publică care, a văzut el bine în alegerile de la locale, nu-l place deloc. Frâncu s-a arătat deranjat, în dreptul la replică , și de faptul că VOCEA VÎLCII publică , pe prima pagină, un text permanent ce se referăla persecuția la care suntem supuși de acest sinistru politician, victimizându-se într-un mod mai penibil decât penibilul. Păi, și nu acesta este purul adevăr? Cum poate fi catalogatăaltfel o astfel de manifestare, din moment ce, de curând, un județ întreg l-a văzut pe penelist sărind la gâtul redactorului nostru șef, Romeo Popescu, atunci când a făcut o minorăgreșealăde exprimare. Tocmai Frâncu s-a găsit săfacă pe academicianul? El care se exprimă pleonastic și care nici până la vârsta asta nu a reușit săînvețe că numai agramații folosesc, în fraze, „chineji” în loc de „chinezi”?. S-avem pardon! Și cine s-a găsit sădea lecții de demnitate? Acest personaj care se dăcu capul de masă, până face cucui în mijlocul frunții, atunci când, în presă , citește lucruri nefavorabile la adresa sa și care țipăstrident în diverse cercuri politice că vrea săbage toți jurnaliștii care nu scriu bine despre el în pușcă rie? N-are el că derea săjudece oamenii și nici faptele lor. Este un nimeni, un pitic politic – șef al unui partid destrămat care se pregătește pentru debarcarea sa din funcție – ales, efemer, în Parlamentul României unde lucreazămai mult în interes personal. Frâncu a ajuns o umbrăa propriei umbre, un individ care mai conteazăpe scena politică nu pentru că are ceva a spune, ci pentru că vorbește tare și mult. La sfârșitul dreptului la replică , Frâncu susține că și-ar dori (de parcă intereseazăpe cineva ce vrea el!) ca VOCEA VÂLCII săgăsească drumul spre normalitate. Îi spunem acestui insipid politician că noi am găsit de multăvreme această cale, singurul lucru ANORMAL fiind că politicul românesc încă mai permite ca indivizi precum Frâncu săinunde liniștea electoratului român.