Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ELIBERAÎI-L PE PRIMAR

 Rubrică de scrisori primite de la cititori

Stimate Domnule Primar Mircea Gutău

Nu măpot stăpâni ca în arsenalul de hărțuiri și interese meschine care patroneazăastăzi societatea românească sănu răbufnesc și sănu văfiu moral alături în situația nefastăși nedreaptăîn care ați ajuns și asta nu datoritădumneavoastră, ci a unor așa-zise unelte mizerabile pe care le utilizeazăinteresul politic. E josnic și fără de măsurăca astăzi săfie lipsit de libertate cel mai bun primar pe care l-a avut Râmnicul, nu o spun numai eu, o spune cetățeanul care gândește și este cinstit cu propria conștiință. Sunt consternat de ce se întâmplăastăzi în societatea românească , sunt dezamăgit de felul în care organele în drept își fac datoria. Nu sunt probe concrete asupra persoanei, dar se priveazăde libertate. Ființa umanănu este animal, are și ea mândrie și demnitate și care trebuie respectată. Nu este de admis s-o terfelești prin penitenciare, să-l ții 60 de zile fără probe, După care să-l pui în libertate, apoi să-l condamni la detenție, iar fără probe. Cine plătește urmele psihice lăsate în sufletul acestui om, traumatizarea întregii familii. Trebuie săfie mai multăprudențăși responsabilitate în actul de justiție, în orice decizie luată, cu atât mai mult în cazul de Față săfie dreaptă. Doresc ca ziua de 17 martie 2010, ziua judecă ții, săînsemne redarea primarului Mircea Gutău cetățenilor Râmnicului și suntem convinși că își va continua și cu mai multăambiție modernizarea orașului. Noi văașteptăm cu nerăbdare și credem în bunul Dumnezeu că așa va fi.

Cu considerație, cetățean al Râmnicului – Nicolae Bârsan

***

MESAJ DE RECUNOȘTINÎĂ

Un iz de dreptate în adevăr

Stau și măîntreb mereu, cu inima împietrită

De ce oare Justiția e-atât de rea și de pripită.

Cum poate condamna un om nevinovat

fără săaibăprobe concrete de arătat?

Când ai îmbrăcat haina neagrăde judecă tor

Prin jurământul ai spus că vei fi nepărtinitor!

În spețăe cazul primarului Gutău

Când din 3 judecă tori, doi au avut un suflet rău.

Dacă până atunci, cinci judecă tori l-au considerat nevinovat

Cei doi, cu ce măsurăau judecat?

Și cu ce motive au argumentat?

Sunt întrebări la care vâlcenii așteaptăun răspuns

Ce-o săse dea în ședința de recurs.

Dacă nu existăprobe concrete de acuzare

Vrem ca primarul Gutău săse bucure de eliberare.

Pentru că locul lui e la Primărie.

Asta, pentru vâlceni, va fi o mare bucurie

Toți așteptăm cu nerăbdare

Săvinăziua cea mare

Chiar dacă mai au unele sechele politicianiste

Trebuie săse înțeleagăcă Gutău ne-a făcut cinste.

A transformat municipiul într-un oraș minunat

Toți care ne-au vizitat ne-au invidiat.

Gândiți-văjudecă tori la dreptate

Nu la fapte inventate.

Judecați, cu măsura dreptății

Redați-l pe Gutău cetății.

Este o persoanăfără rivalitate

Pentru că știe pe toate săle facă

Premiile pe care în doi ani le-a obținut

A fost întotdeauna pentru rivali de temut.

Gutău e un mare „toreador”

Asta văspun toți vâlcenii în cor.

Vrem ca în 17 martie săfie învingător

Săne fie redat nouătuturor.

Îl așteptăm acasă, cu multănerăbdare,

Vrem ca Vâlcea săfie iar în sărbătoare,

În familie sătriumfe bucuria,

că Justiția și-a făcut datoria.

” cetățean al Râmnicului – Nicolae Bârsan