Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Drumurile județene și comunale, mărul discordiei în Consiliul Județean

Consilieri nemulțumiți

MÂHNIRE. Liberalii sunt supărați deoarece doar o primărie din cele 35 conduse de edili PNL a primit bani pentru reabilitarea drumurilor. De asemenea, din cauza faptului că un proiect de canalizare și aducțiune de apăal stațiunii Băile Govora este ținut de trei ani în sertarele Consiliului Județean Vâlcea, Mihai Mateescu amenințăcă se retrage din Asociația Intercomunitară”APA”

În ultima zi a lunii martie, a avut loc ședința ordinarăa Consiliului Județean Vâlcea, ocazie cu care mai mulți consilieri liberal și democrat – liberali și-au manifestat nemulțumirea Față de modul în care au fost împărțiți banii pentru reabilitarea drumurilor județene și comunale. Anul acesta, suma repartizatăde la bugetul de stat cu această destinație este de 13.953 mii lei, din care 9.453 mii lei pentru drumurile județene și 4.500 mii lei pentru drumurile comunale. Din păcate, aceste fonduri nu acoperădecât 23,26% din necesar și de aceea, aleșii locali sunt mâhniți. Consilierii liberali au intervenit cel mai des prin vocea liderului de grup Ilie Fârtat, care a remarcat că din cele 35 de primării liberale, doar una a primit bani pentru modernizare de drumuri. Mai mult, el a ridicat problema drumului ce face legătura între localitățile Lăpușata și Roșiile care este în stare jalnică . Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea a replicat, scoțând în evidențăsuma foarte mică primităde la bugetul de stat pentru reabilitarea drumurilor. Șeful județului a mărturisit că se gândește foarte serios la un împrumut bancar pentru rezolvarea tuturor problemelor din județ. „Și eu am în vedere drumul Lăpușata – Roșiile și vreau săvăspun că aș face orice pentru ca această șosea săfie reabilitatăpentru că scurteazădrumul. însă , acum nu avem fondurile necesare. De asemenea, și drumul Oaselor trebuie făcut urgent pentru că nu se mai poate, însă lipsa fondurilor își spune cuvântul. Am înțeles că se va face în curând o rectificare de buget și atunci vom putea sărezolvăm mai multe probleme. Vreau săvăspun că luna viitoare voi veni la dumneavoastrăcu o propunere pentru un credit bancar cu destinația drumuri județene și drumuri comunale” – a spus președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea. Conform raportului de specialitate, doar 20 de localități din cele 89 ale județului au primit bani pentru reabilitarea rețelei de drumuri. Printre acestea putem enumera localitatea Bărbătești (200,00 mii lei), Costești (100,00 mii lei), Crețeni (200,00 mii lei), Dăești (50,00 mii lei), Dănicei (90,00 mii lei), Făurești (100,00 mii lei), Frâncești (200,00 mii lei), Golești (400,00 mii lei), Ionești (250,00 mii lei), Laloșu (130,00 mii lei), Lăcusteni (100,00 mii lei), Livezi (200,00 mii lei), Mădulari (400,00 mii lei), Popești (90,00 mii lei), Prundeni (200,00 mii lei), Stroești (450,00 mii lei), Ștefănești (200,00 mii lei), Vlădești (450,00 mii lei), că limănești (490,00 mii lei) și Drăgășani (200,00 mii lei).

Primarul din Govora amenință

Primarul din Govora, Mihai Mateescu, este și el nemulțumit de fondurile pe care comunitatea pe care o conduce le-a primit de la bugetul de stat. Mai mult, edilul acuzăfaptul că proiecte de anvergurăale stațiunii Băile Govora sunt ținute în sertare de ani întregi. „Proiecte pe care le avem în derulare și care au trecut de etapa de evaluare tehnico – Financiară , ar fi trebuit săfie prioritare. Este vorba de un drum județean care reprezintăo prioritate. Dacă tot vorbim de drumuri, trebuie săspunem și de necesitatea studiului de trafic și a expertizei pe drumurile județene unde se desfășoarătrafic greu. Vreau săanunț pe această cale că de aproape trei ani de zile, în sertarele Consiliului Județean existăun proiect de mare anvergurăal stațiunii Băile Govora de canalizare și aducțiune de apă. La acest stadiu de sertar este și acum și de aceea, mădeterminăsăspun că suntem la un pas de a ne retrage din Asociația Intercomunitară”APA”” – a spus primarul stațiunii Băile Govora, Mihai Mateescu.