În ediția nr. 707 din 13 noiembrie a.c., am fost nominalizat în mai multe rânduri ca făcând parte din tagma „candidaților pătați”. În cele ce urmeazăvăvoi demonstra că lucrurile sunt departe de adevăr. Mai întâi pentru că nu am fost niciodatămembru al UFD și PUR. Desfid pe oricine care îmi aratăvreo cerere de înscriere în aceste partide. Așadar, „traseul” meu politic a fost PNÎCD din 1996 care transformându-se în 2002 (sub titulatura de PPCD), modificare neacceptatăde conducerea județeană a partidului al că rei Președinte eram, a hotărât trecerea în bloc, așadar absorbția noastrăde că tre PNL cu recunoașterea vechimii în partid, a tuturor drepturilor pe care le avea orice membru cu vechime și direct numirea mea ca membru în Biroul permanent județean și candidat al PNL la Primăria Râmnicului. În 2006, deoarece PNL trecuse în subordinea unui grup de interese și începuse săpractice o politică nepopularăși interesată, deși eram Președintele organizației municipale, am demisionat public ca protest la excluderea lui Theodor Stolojan din PNL și am fost membru fondator al nou înființatului PLD (partid de opoziție). Apoi, în 2007, PLD a fuzionat cu PD și astfel a luat naștere PD-L. Rememorând, „traseul” meu a fost PNÎCD-PNL-PLD-PDL. Menționez că pentru toate aceste treceri nu sunt decât două cereri de înscriere în partide de centru dreapta de opoziție (una în PNÎCD și una în PL-D -fondator) restul fiind prin fuziune. În criteriile publicate în Academia Cațavencu pe care Pro Democrația și Centrul Roman pentru jurnalism scrie foarte clar: traseism = un candidat care s-a mutat, la inițiativa lui, (deci prin solicitare de înscriere) în cel puțin trei partide. Așadar nu sunt traseist fiindcă nu am decât două cereri de înscriere și asta în partide de opoziție (deci nu pentru ciolan). Altfel și Ion Iliescu ar fi traseist prin trecerea FSN-PDSR-PSD. Privitor la numirea, demisiile și concediile de boalăsunt la fel de mari exagerări și neadevăruri. În 2005, fiind consilier municipal, am fost numit de că tre conducerea municipiului (care numai PNL-istănu era) După susținerea unui concurs, Director general la S.C. Acvarim S.A. care se aflăîn mare impas: se perindaseră5 directori într-un an și situația din unitate era explozivă. Mi-am făcut datoria și am readus unitatea pe linia de plutire cu rezultate menționabile dar din păcate în martie 2007 am suferit o intervenție chirurgicalăsimplăla început, însă care a avut complicații multiple și destul de grave. În această situație era normal să-mi dau demisia (era clar că tratamentul la care trebuia săfiu supus necesităun timp mai îndelungat și bunul simț mi-a dictat sănu blochez Acvarim-ul) iar contractul meu de management prevedea în mod clar: unui director demisionar i se asigurăun loc de muncă în unitatea pe care a condus-o. Lucru care s-a și-ntâmplat cu mențiunea că tratamentul ceva mai îndelungat nu mi-a permis reîncadrarea imediatăîn munca. În prezent lucrurile sunt o.k., așa cum a stabilit recent o comisie de medici specialiști de primămână. De altfel, lucrurile au fost verificate si răsverificate fiindcă am câțiva „prieteni” care-mi poartăde grijă. Având în vedere cele de mai sus nu înțeleg unde este pata? Măsimt extrem de nedreptățit mai ales că aceste acuzații complet nefondate sunt lansate într-o perioadă fierbinte cum este cea a alegerilor generale. Văasigur însă pe dvs. și pe toți râmnicenii care măcunosc de atât amar de vreme că totul este în regulăși că îmi voi face datoria până la capăt așa cum am promis.
Al dumneavoastrăca întotdeauna,
Sorin Zamfirescu
P.S. Cred că în articolul publicat de dvs. referitor la „candidații pătați” de Vâlcea au fost omiși câțiva chiar din colegiul nr. 1, care cred că meritau aduși în fața opiniei publice. Poate reveniți!
Replica la „Dreptul la replică „
La redacție s-a primit un drept la replică , semnat Sorin Zamfirescu – candidat la Camera Deputaților, din partea PD-L, fost primar al Râmnicului și director onorific al publicației noastre. Faptul că domnia sa preferăepistolele transmise prin Internet, în locul contactului direct, spune totul asupra relațiilor dintre noi. De aproximativ doi ani de zile, domnia sa ne trateazăcu nepăsare, ignorându-ne existența și amintindu-și de noi doar atunci când nevoile personale i-au cerut-o. Rămași aceiași prieteni și admiratori, ne-am învins revolta sufletească și am așteptat vremuri mai bune, în lumina alegerilor care se apropiau. Ne-am dorit sădevinăpropozabil a PD-L și săaccepte candidatura, ceea ce s-a și întâmplat. Deși au trecut 15 zile de la începerea campaniei electorale, Sorin Zamfirescu ne oferăaceeași „atenție”, cu siguranța victoriei sale în competiția cu Sorin Ghiță(PSD) și Gheorghe Ioniță(PNL), fără o mediatizare prin presă . În cazul în care ne-ar fi cerut personal sprijinul, am fi făcut-o GRATUIT, dat fiind calitatea dumnealui la acest ziar. Ce se întâmplăcu relația dintre noi, numai Dumnezeu știe și, poate, va veni vremea când, renunțând la superioritatea aristocrată, ne va putea lumina înțelegerea. Cum de s-a ajuns la acest drept la replică ? Simplu. Domnul Sorin Zamfirescu a fost prezentat de Coaliția pentru o Guvernare Curată- reuniunea a 10 ONG-uri din țară – ca trecând pe la mai multe partide, până a ajunge în curtea PD-L-ului, din partea că rui partid candidează. Autorii raportului de deconspirarea candidaților de acest gen au menționat despre domnia sa că „a fost adeptul a nu mai puțin de 6 doctrine politice”. Pentru cele 16 rânduri de articol apărute în ziar pe această temă, domnul Zamfirescu ne-a scris 2 pagini de Word, prin care ne cere săîi publică m dezmințirea chiar pe prima pagină, sub caseta unde este trecutăcalitatea sa de „director onorific”. Mai apoi, i-a rugat pe Dorel Jurcan și pe Dumitru Crăciunescu săne contacteze pentru a fi sigur că se va face reparația (pe care și-o dorea) morală. Dacă dumnealui ne-ar fi fost, cu adevărat, director onorific, ar știi că nu se publică niciodatădreptul la replică pe prima paginăși că nimeni nu poate pune condiții de tehnoredactoare în afara politicii de editare a instrumentului de presă . Apoi, dreptul trimis răspunde la deconspirarea Coaliției, spre lămurirea cititorilor și se terminăcu acuzația că „au fost omiși câțiva (candidați – n.r.) din Colegiul nr. 1 (Dorel Jurcan l-a menționat pe Sorin Ghiță, de la PSD – n.r.), care CRED că meritau aduși în fața opiniei publice”. Îinem săinformă m cititorii că Sorin Ghițănu este nominalizat printre candidații cu probleme morale și, dacă „acuzatorii” citeau Raportul pe care l-am trimis la PD-L, își dădeau seama că Vocea Vâlcii și-a făcut datoria de a-și informa cititorii, în spiritul echidistanței Față de partidele politice locale, cum i-am obișnuit. Acuzațiile domnului Dorin Zamfirescu sunt gratuite, iar supărarea care ne-o aratăde cel puțin doi ani de zile, ne mohorăște sufletul. Suntem gata săfacem orice reparație moralăcrede dumnealui și nu suntem curioși săaflăm dacă a trimis vreun drept la replică la Academia Cațavencu, Cotidianul sau Ziua, ziare care au prezentat întregul raport (pe județe și capitale de județ) sau la Academia de Advocacy, Alianța Civică , Asociația Societatea pentru Justiție (So-Just), Cartel Alfa, Centrul pentru Jurnalism Independent, Freedom House România, Grupul pentru Dialog Social, Inițiativa pentru o Justiție Curată, Societatea Academică din România și Societatea Timișoara, argumentând pentru reparație morală. Pentru că aceștia sunt autorii Raportului „Acțiunea pentru un vot curat”. Cu respect și întreaga admirație pentru curajul de a candida în aceste alegeri, îl asigurăm pe domnul Sorin Zamfirescu de prietenia noastrăși totalul sprijin electoral.
Lasă un comentariu