Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Doi vâlceni s-au spânzurat de Paști

În casele a doi vâlceni a fost zi de plângere și doliu. Chiar în ziua Învierii Domnului, în loc săse bucure alături de cei dragi de această mare sărbătoare creștină, cei doi au ales să-și curme zilele. Primul incident a avut loc în dimineața zilei de Paști în comuna Bărbătești. Polițiștii din localitate au fost sesizați telefonic că Nicolae Știrbu, de 23 ani, a fost găsit spânzurat în locuința sa, cu o funie, de o grindăa acoperișului. Se pare că tânărul îi spusese la telefon cu o zi înainte prietenei sale că are de gând săse sinucidădeoarece părinții lui nu erau de acord cu relația dintre ei. Cu ocazia examinării cadavrului nu au fost identificate leziuni sau alte urme vizibile de violență, cu excepția șanțului tipic de ștrangulare de la nivelul gâtului. Cadavrul a fost transportat la Morga Spitalului Horezu pentru efectuarea necropsiei.

Cel de-al doilea caz s-a petrecut la Bălcești. De data aceasta, nu se cunosc motivele suicidului. Nicolae Cârstea, de 48 ani, a fost găsit spânzurat în spatele locuinței mamei sale. La fața locului s-au deplasat polițiștii care, din primele verifică ri, au stabilit că acesta a lăsat unei vecine o plasăcu niște bunuri ce-i aparțineau și a rugat-o săle trimităsoției sale, fără a-i spune motivul. De asemenea, s-a mai stabilit că el se afla la locuința mamei sale de aproximativ două săptămâni, iar mama sa era plecatăla niște rude, cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Cadavrul a fost transportat la morga spitalului Bălcești pentru efectuarea necropsiei.