Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Doi „specialiști” într-ale furtului din auto au fost anihilați

După un filaj de câteva luni,

Normal 0 21

 

După un filaj de câteva luni, polițiștii de proximitate și agenții de siguranțăpublică , în colaborare cu cei de la Investigații Criminale, i-au depistat pe că tălin Stoian, de 18 ani și Constantin Șerban, de 20 ani, ambii din Râmnicu Vâlcea, ca fiind autorii mai multor furturi din autoturisme. În urma efectuării percheziției, au fost găsite și confiscate mai multe bunuri care nu au putut fi justificate de că tre cei doi, respectiv: telefoane mobile, cartele telefonice, aparaturăelectronică auto, componente exterioare auto. Marfa provenea în urma furturilor din autoturisme, comise în municipiul Râmnicu Vâlcea. La ceasurile nopții, hoții forțau portierele, iar apoi le demontau, însușindu-și cam tot ce găseau în interior. Celor doi le-a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.