Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Direcția de Statistică Vâlcea va avea doi șefi

INCERTITUDINI. Premierul Emil Boc lovește din nou. Direcția de Statistică Vâlcea va avea, în curând, doi directori coordonatori, situație existentăși în alte instituții publice din țară . Sorin Statie, fostul director al Direcției de Statistică , numit în funcție în 2009, a câștigat procesul cu INSB, Curtea de Apel Pitești l-a repus în drepturi și dacă instituția nu va face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta va împărți fotoliul de director coordonator cu actualul director, Cosmin Ghiță. Statul va plăti astfel, doi oameni pentru aceeași muncă și asta în condițiile unui buget de criză. Și asta nu este tot, fostul director Constantin Rada, dat afarăîn 2006, de liberali, și-a câștigat în instanțădrepturile salariale, suma ajunge undeva la 140 milioane lei, plus alte 37 milioane lei, comisionul executorului judecă toresc.

Guvernul Boc a reușit într-un singur an de mandat săfacă varzătoate instituțiile statului, prin demiterea ilegalăa directorilor liberali și social democrați, și numirea la fel de ilegalăa celor PDL. Deși metoda fusese folosităcu succes și de liberali în timpul mandatului Tăriceanu, noua lege a funcționarilor publici le-a dat bătăi de cap actualilor guvernanți în momentul în care au vrut săfacă aceleași manevre. În 2009, social democrații și democrat liberalii vâlceni și-au negociat la sânge toate posturile de directori ai instituțiilor deconcentrate. Lista instituțiilor cuprindea 67 de direcții județene, direcții regionale, inspectorate, centre, agenții, gărzi, oficii, servicii, comisariate, societăți comerciale și chiar spitale. La data respectivă, capii alianței nou create au dat afarătoți directorii PNL, printre aceștia se număra și Sorin Statie, directorul Direcției Județene de Statistică Vâlcea. Ironia constă în faptul că respectivul director fusese numit în funcție, de liberali, prin aceeași metodă, în 2006, când la cârma instituției se afla Constantin Rada, susținut politic de PSD.

Imediat După demitere, Rada a dat INSB în judecatăși a și câștigat procesul la Înalta Curte de Casație. În data de 15.09.2006, prin Decizia 2908/15.09.2006. ,,Înalta Curte de Casație și Justiție din România admite recursul, caseazăsentința atacatăși rejudecând cauza în fond: Admite în parte acțiunea reclamantului Rada C.tin. AnuleazăOrdinul nr.1219 din 29.12.2005,emis de pârâtul INSB. Dispune reintegrarea reclamantului în funcția publică deținutăanterior și obligăpârâții la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data destituirii din funcția publică , până la efectiva reintegrare. Respinge cererea privind daunele morale. Irevocabilă.”. Inițial, statul trebuia să-i plătească fostului director drepturile salariale aferente celor trei luni de zile de la data demiterii, aproximativ 70 milioane de lei, dar guvernul liberal a refuzat, astfel suma a ajuns în prezent la 140 milioane lei, plus comisionul datorat expertului judecă toresc, adică 37 milioane lei.

Sorin Statie a preluat modelul fostului său șef, Constantin Rada și imediat După înlocuirea sa cu fostul său subaltern Sorin Ghiță, actualul director al DJS Vâlcea, a dat instituția în judecată. Curtea de Apel Pitești i-a dat câștig de cauză, decizia este definitivăși irevocabilă, dacă nu va fi atacatăla Înalta Curte de Casație și Justiție București, acțiune puțin probabilădeoarece statul ar pierde din cauza neconstituționalității ordonanței în baza că rora Guvernul Boc a făcut demiterile și numirile pe posturi. Astfel, Direcția de Statistică Vâlcea, și nu numai, va avea în curând doi directori coordonatori în condițiile în care președintele Băsescu încearcă săle explice pensionarilor necesitatea diminuării cu 15% a pensiilor. Pensionarii vor face foamea în perioada imediat următoare în timp ce Guvernul Boc ține la conducerea instituțiilor deconcentrate ale statului câte trei rânduri de directori.