Ion Nicolae apare la TV mai des decât reclamele
TUPEU ENERVANT. Cum deschizi televizorul este aproape imposibil sănu dai peste „Dintele Strălucitor” la unul dintre posturile locale. Acum câteva zile din urmă, îmbrăcat în culorile ouălor de Paști, mov, galben și verde, Ion Nicoale explica, invitat fiind în platourile uneia dintre televiziuni, despre lucrurile ce ar trebui făcute în Râmnic. Ba, mai mult, ca săenerveze și mai tare, cu vocea sa pițigăiatăși stridentă, a început să-și dea cu părerea și despre strategia partidului său și a guvernării actuale, atât cât a reușit el săpriceapă din politică . Adică , mai nimic. Patetismul înfiorător ce-l înconjoarăpe acest personaj politic, din toate părțile, dovedește lipsa crasăde orientare de care suferă, dar și o minimăînțelegere a realităților cotidiene.
La noi, După cum bine s-a putut observa, sunt mai multe tipuri de oameni politici. Unii, „specie” pe cale de dispariție, care mai fac ceva treabă, alții care sunt habarniști care stau degeaba, bârfind ca babele surde pe la colțuri și alții, care debordeazăde superficialitate, dar, că rora, le place la nebunie să-și dea cu părerea. Despre orice. În această tipologie de politician se încadreazăși „Dintele de Aur”, Ion Nicolae care, deși a ajuns un mare nimic politic și a rămas doar băgător de seamăla Inspectoratul Teritorial în Construcții Vâlcea, nu ne-a slăbit câtuși de puțin cu aparițiile TV. Cum deschizi televizorul este aproape imposibil sănu dai peste „Dintele Strălucitor” la unul dintre posturile locale. Acum câteva zile din urmă, îmbrăcat în culorile ouălor de Paști, mov, galben și verde, Ion Nicoale explica, invitat fiind în platourile uneia dintre televiziuni, despre lucrurile ce ar trebui făcute în Râmnic. Ba, mai mult, ca săenerveze și mai tare, cu vocea sa pițigăiatăși stridentă, a început să-și dea cu părerea și despre strategia partidului său și a guvernării actuale, atât cât a reușit el săpriceapă din politică . Adică , mai nimic. Patetismul înfiorător ce-l înconjoarăpe acest personaj politic, din toate părțile, dovedește lipsa crasăde orientare de care suferă, dar și o minimăînțelegere a realităților cotidiene.
Cu toate că n-are nici în clin nici în mânecă cu principiile și ideile politice actuale, Ion Nicoale este tipul politicianului de festivism că ruia îi place la nebunie săaparăpe la tot felul de evenimente, cu aerul individului marginalizat de colegii de partid, perdant și refuzat de conjuncturile politice ce le trăim, rânjind atunci când în jurul lui se vorbește despre lucruri grave și vărsând lacrimi de crocodil atunci când toți în jurul lui râd. E un soi de „că nuțăom-sucit” în variantăexpirată, nereușită.
Ion Nicolae crede că face parte din noua generație de politicieni, care dacă nu poate copleși prin inteligență, o face prin tupeul în exces. În opinia sa, pentru a rămâne în mintea electoratului, el trebuie săfie prezent în cât mai multe acțiuni mediatizate, săadopte o retorică politică convingătoare chiar dacă nu are conținut și săfolosească ironia de topor la adresa adversarilor politici. Performanțele individiuale, aportul persoanei publice aleasăîn interesul comunității, devin secundare în raport cu tipul acesta de tupeu. Cu cât ai mai multe prezențe în media, cu cât participi mai mult la jocurile de culise din interiorul formațiunii și la tot felul de combinații la limita moralității, cu atât ești mai valoros politician. Așa gândește Nicolae despre el.