Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Deșteptarea nu s-a dat la Poliție!

 Nu mai pot dormi de griji organele statului

În unul din numerele trecute, am sesizat organele statului că la Asociația Nevăzătorilor din România, filiala Vâlcea sunt constatate și reclamate de cititori mari nereguli funcționale, culminând cu faptul că se vorbește despre existența unor membri cu carnet de nevăzător (și drepturile ce decurg din această nefericire a vieții) care conduc autoturisme, bine mersi, pe șoselele țării. Ba, mai mult, cititorii ne-au trimis și un filmuleț unde se poate vedea că la volanul unui autoturism de mare putere se aflăchiar președintele asociației Vasile Șumulete, orb cu acte în regulă. Cazul se prezintăa fi foarte grav, impunându-se implicarea și a procurorilor. Dar nimeni nu s-a sesizat și nimeni nu a percutat. Ne-am adresat, noi, șefului SPR Vâlcea, informându-l despre subiect, numai că acesta se aflăîn concediu. Ne-a promis, totuși, că se va interesa și ne va spune rezultatul verifică rilor. A trecut atâta timp și… nimic. Nimeni nu este interesat de încă lcarea legii. Numai că numărul nemulțumiților crește și pe forumul electronic al ziarului vin noi și noi sesizări. Redăm, acum, doar câteva dintre ele, considerate ca fiind reprezentative. Luați de citiți, domnilor responsabili cu respectarea legii, amuzați-vă, că poate dăvreun „nevăzător” din ăsta peste membrii dvs. de familie și atunci săvedem ce o sămai zbârnâiți ca titirezul. Unde mai sunt polițiștii profesioniști și aceia care și-au făcut un crez din apărarea cetățeanului? ” Raul POP

de ildico (adresa: 92.83.110.*) (2010-01-25, 21:42:13):

asta nu-i nimic. Urmăriți-l pe d-nul Popescu, soțul d-nei Popescu. Și d-lui are carnet și certificat de nevăzător. Plus nu mai știu câte case și bani în bănci și multe altele. Ar trebui investigat de DNA, dar la modul serios, nu așa de ochii lumii. În 2006 a fraudat alegerile pentru președinția filialei cu știrea celor de la București. Sursa e sigură, știe și d-nul Titus. Atunci câștigase alegerile Porfire Nicolae, dar au aranjat să rămână tot d-nul Șulumete. De ce oare? E lesne de înțeles. Cu stimă, aș vrea sărămân anonimă. însă rețineți că ce v-am spus este cât se poate de adevărat. Nu aveți decât săvădocumentați.

de Mihai (adresa: 89.122.216.*) (2010-01-29, 20:30:13):

toată stima pentru descoperirea și cercetările dumneavoastră, însă văspun că ce ați scris dumneavoastrăîn acest articol este ca o pică turăîntr-un pahar plin. Credeți că ANR are aproximativ 80000 de nevăzători reali? Da de unde! Un foarte mare procent din acest număr sunt orbi în acte, pentru că asta e, ANR a fost, este și va fi întotdeauna o vacă bunăde muls de toată lumea. Doar săvrei și ai acces la butoiul cu miere: fie ca simplu orb cu certificat și te-ai scos cu o sumăfrumușică din partea statului, fie ca membru în forurile de conducere locale sau centrale și ai acces la cotizații, donații, sponsorizări etc. De ce sănu spunem și faptul că ANR primește de la guvern sume de bani pentru achitarea cheltuielilor și pe lângă aceste sume primite de la guvern, o filialăabsoarbe încă aproximativ 250.000 roni anual, bani pe care spun conducă torii că îi folosesc pentru utilități și salarii. Nu credeți că e puțin cam mult? Și, săvămai spun că în 2008 salariile angajaților unei filiale ANR în număr de 3 s-au ridicat la uimitoarea sumăde 65.000 roni? Cum sănu vrei săfii orb sau săai de a face cu orbii? Bancher săfii ca săai un salariu de aproximativ 2000 pe lună. Dar După cum vedeți, e de ajuns doar sălucrezi la filialele ANR și dorința ți se îndeplinește. Unde mai pui deplasările prin țară , ședințele, întrunirile, congresele, toate gratuite firește. Aaa, pardon, din banii contribuabililor. Trai pe vătrai neneacă . Concluzia? Vrei să-ți meargăbine? Fă-te orb! Fie și în acte.

” de Popescu Maria (adresa: 109.96.12.*) (2010-01-30, 19:13:41):

RUȘINE! AUTORITĂÎILE CE FAC? DORM! AR TREBUI SĂ SE SESIZEZE DIN OFICIU. DAR DE CE SĂ NE MAI MIRĂM, CĂ LA NOI, LA ROMÂNI, ORICE E POSIBIL. TIMPUL TRECE, LEAFA MERGE.