Tableta zilei
Eu am fost destul de tolerant în forul meu interior, Față de traseiștii politici. Măgândeam că la o adică sunt persoane cu idealuri pe care le vor atinge. Și când partidul din care fac parte nu mai urmărește același lucru ca și ei, îl părăsesc. Da, știu, spiritul meu tolerant este în exces. Zilele trecute am aflat că 175 de social democrați de la PSD vor trece la PNL. După ce unii mai fuseserăpe la alte partide. Mărog, treaba lor, săfie sănătoși. Or exista explicații pentru asta. Dar eu, cetățeanul turmentat, vreau săștiu… cu ideologia cum rămâne, mon cher? Treci de la social democrație la creștin democrație (sau becalocrație, ce-o fi ea) și pe urma te descoperi liberal „de la patrușopt?” Așa că am o propunere care săvinăîn sprijinul tuturor traseiștilor prezenți și viitori. Partidele sărenunțe la ideologie, că e și așa complicat săînveți ce vrea una, dar săte apuci mereu de priceput la fiecare partid pe care-l onorezi cu prezența? Și săpoarte numele șefilor de partid, că și așa în funcție de asta voteazămulți cetățeni (turmentați sau nu). Și o săavem Partidul lui Gigi, Partidul lui Vadim, Partidul lui Tăriceanu (sau, mărog, a nașilor lui din umbră), Partidul lui Băsescu (scuze, domnu’ Boc, dar dumneavoastrăputeți fi tatăvitreg până revine „șeful” de la Cotroceni) și partidul lui Geoană(dacă sunt discuții aici, se poate face o troică în care săîncapăși Ion Iliescu). Mai simplu și pentru noi alegătorii, dom’le, nu numai pentru traseiști, obligați acum săînvețe doar obiceiurile șefilor. Politica e, După cum știm toți, curvă. Traseiștii politici sunt „fetițele” de pe centura politicii, adică cele mai mari curve. Cât despre nou-veniții în partidul lui Săpunel, scopul lor e clar: poate prind și ei un loc mai în Față , că la PSD nu prea aveau șanse.
” Vlad SOARE
Lasă un comentariu