Acasă Arhiva 2 Despre omul simplu

Despre omul simplu

Am impresia că noi, presa, scriem de prea multe ori despre politicienii ăștia farisei care ne conduc destinele, acordându-le mai multăatenție decât vor demonstra vreodatăcă merită, și mult prea puțin, aproape deloc, despre omul simplu celui că ruia, spunem cu voce tare și apăsat, că ne adresăm. De câte ori analizăm frustrările și dilemele lui, de câte ori îl ajutăm să-și îndeplinească cele mai îndrăznețe visuri și de câte ori ne aplecă m urechea – violentatăde declarațiile sforăitoare ale oamenilor politici ai momentului – săle ascultăm durerile sufletești ce le chinuie nopțile? De câte ori îi compătimim pentru că spun, mult prea des în ultima vreme, copleșiți de sărăcia în care trăiesc, că viața le-a devenit o povară? Rar. Și nu pentru că am fi devenit imuni sau inumani – deși mocirla în care se spalăpoliticienii ne împroașcă cu stropi tot mai mari pe Față – la dramele lor interioare ci, pentru că , în presă umanitatea a fost substituităpragmatismului, realității crude, dure și scorțoase. Câteodatăe tăioasă.

Pentru politicianul român laitmotivul discursurilor sale descă rnate, pompoase și pline de nimic a rămas, în continuare, omul simplu. această denumire reprezintăînsă o încremenire în istorie, o lozincă de care politicienii nu vor săse despartănici în ruptul capului pentru că „dăbine”. De ar fi sărenunțe la acest clișeu verbal, discursul lor ar rămâne suspendat, că ci nu ar ști cui săse adreseze. Tocmai de aceea, jurnaliștii, conștienți că manipularea prin verb este un principiu nesănătos, pur demagogic, trebuie săse ferească a deveni un reportofon ce redăcu o exactitate prețioasăformele fără fond expuse de figurile publice care ne inundăexistența. Aici, intervine rolul ei, al presei, de a transmite omului simplu – analizând per ansamblu discursul politic – un mesaj concret, în care adevărul săfie despărțit cu bisturiul de minciună.

Ideea unora, că presa nu ar trebui săaibăopinii personale cu privire la piesele ce se joacă pe scena teatrului politic, e falsă, o obtuzitate chiar. În fond, ea e părerea acelor – și exemple de acest gen avem cu duiumul – care ne vor doar niște scribi cu mintea golităde idei, care nu ar trebui săfolosim, atunci când le redăm pălăvrăgeala plictisitoare, decât ghilimele, și punctul. Dar sărevin la subiectul de bazăal editorialului.

Spuneam că această senzație de neglijare a omului simplu de că tre presă a început să măapese tot mai mult de ceva timp. S-a spus că mentalitatea românului e învechităși că nimic din curentul de noutate și libertate verbalăși non-verbală, pe care ni le-a permis trecerea din comunism înspre această formă slab conturatăde capitalism, nu i-a putut schimba felul de a gândi sau acționa. El a rămas, spun unii, prins între trecut și prezent, incapabil să-și găsească un drum sigur și solid pe care săpășească spre viitor. Pentru unii teorema poate fi adevărată, însă , pentru mulți alții, ea nu se aplică . Se sparge în bucă ți.

Trebuie săținem cont că omul simplu a pășit direct din comunism în perioada de tranziție, străbătând această cale cu un singur pas. Schimbarea a fost majoră, directăși nu a avut nici timpul, dar nici energia necesară să-și facă prea multe procese de conștiință. Dacă a avut întrebări nu a găsit niciodatărăspunsuri, iar dacă a avut probleme nu s-a găsit nimeni săi le rezolve. A fost de unul singur pe acest drum sinuos al trecerii că tre o altăeră, transformarea producându-se individual, în funcție de materialul genetic găsit.

Nu a fost nimeni să-i spunăcă epoca Iliescu a fost un flagel și că populismul pe care l-a degajat acesta reprezintăo patăîntunecatăa istoriei noastre politice. Ion Iliescu, pe care-l percep ca fiind După Revoluția din 1989 precursorul demagogiei ieftine în România, a știut sămanipuleze omul simplu acționând pe fondul lipsei de informare la care a fost condamnat ani de-a rândul, dar și a îndărătniciei acestuia de a asculta și alte voci decât pe acelea ale predicatorilor falși.

Tocmai de aceea, revin asupra ideii, susținând că , din nou, presa trebuie săintervinăpe deplin conștientăde rolul decisiv în postura sa de formator de opinie. Acum, oarecum maturizați în urma experimentelor politice eșuate de care am avut parte, trebuie săarătăm omului simplu că anumiți politicieni sunt toxici pentru destinul nostru politic. Dacă o facem calm, pragmatic, motivându-ne teoriile, atunci, omul simplu va asculta și va reflecta asupra viitorului pe care, de acum, trebuie săfie conștient că și-l țese cu propriile mâini. De aceea, presa trebuie să-și conceapănoi tehnici de a se face înțeleasăși mai ales ascultată. Aici intervine, de fapt, măiestria jurnalistului. Pentru că , e cazul săo recunoaștem, am uitat de omul simplu, care încă mai trăiește în case de chirpici, pentru care hrana a devenit un lux, iar credința în Dumnezeu, singura evadare din existența dureroasădăruităde cei care ne cârmuiesc viața.

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.