Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Deși se afla în insolvență, societatea și-a continuat activitatea

Inspectorii de muncă au închis o firmăde cărămidă din Măldărești

Normal 0 21

De cele mai multe ori patronii nu își plătesc angajații, profitând că legea insolvenței nu-i mai obligă. Ultimul caz de acest gen a fost constatat de că tre Inspectorii de Muncă în comuna vâlceană Măldărești. Aici, un întreprinzător aflat în pragul falimentului a continuat, nestingherit, timp de mai multe luni, să-și desfășoare activitatea. Mai mult de atât, fără să-i pese de legislația în vigoare, și-a folosit muncitorii fără săîi plătească în condițiile în care, în procedura de insolvență, acest lucru este total interzis. Ion Nicolaescu, șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea, ne-a oferit amănunte cu privire la acest caz: „E vorba de o firmăce producea că rămidăîn comuna Măldărești. Am primit zilele trecute o sesizare de la patru persoane care spuneau că nu își mai primiserăbanii de două luni și că patronul îi ducea cu vorba de la o zi la alta. Verifică rile noastre la sediul societății au stabilit nu numai că se practica munca la negru, dar și că cei 11 oameni găsiți acolo lucrau pentru o firmăce nu mai avea voie săîi folosească „.

Amenzi peste amenzi

Șeful ITM Vâlcea, Ion Nicolaescu, susține că în acest caz s-a eludat legea de două ori, atât de firma din Măldărești cât și de că tre societatea care se ocupa cu procedura de insolvență. „Salariile nu se mai achitaserăde câteva luni, așa încât oamenii s-au văzut nevoiți săapeleze la noi. Pe lângă firma care a procedat astfel, vinovat de apariția și continuarea acestei stări de fapt este în aceeași măsurăși lichidatorul firmei, care a încă lcat legea. Societatea ar fi trebuit săsisteze toate contractele de muncă fără niciun fel de procedurăspecială”. Șeful de la Inspecția Muncii afirmăcă l-a somat pe lichidator săplătească salariile și că societatea se va alege și cu o amendăpentru munca la negru. Administratorul firmei din Măldărești va fi și el anchetat pentru evaziune fiscală, deoarece prin continuarea producției la fabrica de că rămidăa eludat legea insolvenței, încercând în acest fel sănu mai plătească unele contribuții și impozite că tre stat.

Practică veche ce se acutizează

Cazul de la Măldărești nu este singular. În fiecare lună, inspectorii de muncă dau peste astfel de firme pe care angajații le reclamăla Inspectoratul Teritorial de Muncă . „Practica insolvenței este una veche și o folosesc cei care încearcă săscape de datoriile că tre stat. Problema este că în ultima perioadă aceste firme devin din ce în ce mai multe. Legea spune că odatăaflate în insolvență, societățile nu mai pot folosi angajații”, ne-a mai precizat inspectorul șef Ion Nicolaescu. Cu toate astea, o fac. Avantajul este enorm: în acest stadiu nu mai plătesc nimic că tre stat, salariații sunt exploatați, muncind pe sume derizorii, iar contribuțiile lor nu se mai vireazăcă tre instituțiile de drept. În numai câteva luni, patronul unei astfel de firme poate acumula venituri substanțiale, neimpozabile. Asta dacă salariații nu se trezesc la timp pentru a-și reclama patronii forurilor superioare.