Zilnic, zeci de vâlceni sunt nevoiți zilnic să ajungă, pentru tratament, la Secția de Dializăa Spitalului Județean nr.1 din Rm. Vâlcea. Ei sunt duși și transportați înapoi la domiciliu în mașini care poarta titulatura de Salvări. Dar aceste sunt, în majoritate, lipsite de cele mai elementare dotări care să asigure deplasarea bolnavilor în condiții umane. Apoi, medicamentele lipsesc, aproape în totalitate, din secția vâlceană . Mâncarea servităpacienților este grețoasăși aproape necomestibilă, curățenia din saloane lasăde dorit. Mai mult, bolnavii sunt obligați săaștepte cu orele mașinile aparținând Policlinici Straubing care trebuie săîi ducă înapoi acasă.
Insuficiența renalăeste o boalăgravă, de care sunt afectați mii de concetățeni. Singurul procedeu medical, care asigurăbolnavilor o viațăaproximativ normală, este dializa. În esență, este vorba de filtrarea sângelui în care ajung substanțe toxice, din cauza nefuncționări normale a rinichilor. În stare avansatăa boli, pacienții secțiilor de dializăsunt obligați săse prezinte la tratament o datăla două zile.
„Salvări” problemă
În fiecare dimineață, pe băncile din fața Secției de Dializădin cadrul Policlinici Spitalului Județean nr. 1 din Rm. Vâlcea stau, parcă într-o așteptare veșnică , bolnavii dependenți de această procedură. Năpăstuiții par că s-au abrutizat, acceptăumilința la care sunt supuși zilnic, fără săse mai revolte. Cu ochii pe ușăși patul de acasă, bolnavii așteaptăsăvinăSalvarea care săîi ia. Nu au ce săfacă , nu au cu ce sămeargăsinguri până la casele lor. Sunt din tot județul. Printre ei, zilele trecute, se afla și pacientul Gheorghe Nițu, din Cernișoara. „Sunt bolnav de cinci ani și numai eu știu prin ce calvar trec. Cum parcă nu ar fi suficientăsuferința pe care o trăim, își mai bate joc de noi și sistemul sanitar județean. Cred că o fac special. Nu cred săexiste o mai mare dezorganizare ca la Vâlcea. Ne aduc, ca pe niște animale, în niște mașini total depășite. Nu a fost așa mereu, era mai bine când veneam cu mașinile de la secția de Ambulanțăa Spitalului nr. 2. Alea sunt dotate cu tot ce le trebuie, au tot felul de aparaturi. De câteva luni au început săne aducă cu mașini de la Policlinica Straubing. Sunt niște rable, la o verificare tehnică atentănu cred că pot fi lăsate săcircule pe străzi. Dacă șoferul pune o frânămai tare, trebuie săne ținem sănu ajungem cu scaunele peste cei din Față . Nu au aer condiționat și murim de cald, ne coacem pe drum. Mie, până la Cernișoara, mi s-a făcut rău de două ori, acum o săptămână. Poți sămori că nu au nimic cu ce săte ajute, stau și se uităla tine. Pățesc asta de trei ori pe săptămână, nu am ce săfac. Uneori, îmi vine sărenunț”- ne-a povestit domnul Nițu.
Medicamente doar cu numele
Aprobat de toți cei prezenți, colegii de suferințăai bărbatului, acesta a continuat săne relateze. „O altăproblemăeste cu medicamentele. Indiferent ce anume ceri, ei nu au. Nu înțeleg de ce se bat liberalii de la Putere cu pumnii în piept că sistemul de sănătate a fost îmbunătățit, când nu sunt nici medicamente. înseamnă că se fură? Și se fură! Eu am văzut-o pe o femeie de serviciu cum a dat o plasăde medicamente unuia care nu era din spital. Trebuie săapelez la amabilitatea doctoriței Georgescu, dacă am nevoie de câte o pastilă, când stau la dializă. Nu sunt medicamente și gata, ni se spune. Au rezolvat problema” – a terminat monologul revoltatul Gheorghe Nițu.
Lături și mizerie
Nemulțumirile pacientului, referitoare la condițiile din sistemul de sănătate vâlcean, au continuat. „Săte ferească sfântul săfii obligat să mănânci, ce îți dau ei, în spital. Zici că sunt lături de porci, o zeamăchioară, care miroase de îți mutănasul. Dacă treci pe coridoare, când duc mâncarea la bolnavi, îți trece pofta de masă, ți se întoarce stomacul pe dos. Și mai e un lucru. Ce fac cu detergentul? Cred că le dau, la infirmiere, săpun și detergent, săfacă curat în saloane. Ori nu fac dezinfecție casnică , ori o fac de mântuială. Trec cu teul prin mijlocul salonului și gata, s-a făcut curat. Dacă te uiți mai atent pe la colțuri poți săvezi și gândaci, nu este nimic de mirare.” – a mai afirmat Nițu.
Soluții la îndemână
Ne-am aflat și noi în această secție, ca săconștientizăm realitatea dezgustătoare. După mai bine de o orăde așteptare, au început săaparăși Salvările cu care dependenții de dializăurmau săplece acasă. „Nu ne grăbim săne urcă m că se face schimbul de șoferi. Nu știu ce ture au că trebuie săse schimbe, ziua în amiaza mare, în fața spitalului. După ce că vin cu mare întârziere, trebuie sămai așteptăm și săse schimbe. Vin târziu săne ia de acasă, plecă m din spital când vrea bunul Dumnezeu sau șoferii de la Straubing. Răspoimâine o iau de la capăt cu calvarul.”- a mai comentat același Nițu. până săse ridice de pe bancă , a ținut sămai întrebe retoric. „Ce o fi în capul ăstora, de ce nu fac secții de dializăîn zonele de unde tot ne carăzilnic? Fac peste 600 de kilometri zilnic cu fiecare mașină. Au aici 17 instalații speciale de dializă. Ce s-ar întâmpla dacă ar duce câte 2 – 3 la spitalele din Horezu, Drăgășani și Brezoi. Păi, nu ar mai consuma atâta motorină, ne-ar fi și nouămai ușor Dar, cine știe ce afacere s-ar strica, ce ploi ar fi încurcate, ce ștab ar avea de pierdut bani?” – a comentat ironic bolnavul și s-a îndreptat spre o salvare. A urcat detașat, cu mișcă ri reflexe. Este normal. Face acest lucru de cinci ani, la fiecare două zile.