Procesul „Gutău – Dicu” se apropie de sfârșit
” la data de 9 aprilie, judecă torii constă nțeni vor pronunța o soluție favorabilăcelor doi inculpați, soluție definitivă” urmeazărecursul la Înalta Curte de Casație unde se va da tot o soluție favorabilă, dar irevocabilă” După aproape trei ani de chin, primarul Mircea Gutău și ex-viceprimarul Nicolae Dicu și-au dovedit nevinovăția ” cazul nu va fi urmat de răzbunarea acuzaților
După cum le-am promis cititorilor, joi, 2 aprilie 2009, am participat la procesul edililor Râmnicului, aflat pe rol la Curtea de Apel Constanța. La cel de-al treilea termen de judecată, dar și ultimul, a fost prezent și denunță torul Popescu Constantin – zis Crinu, După cum am anticipat. Tensiunea așteptării începerii procesului a fost mare, iar comportamentul celor implicați s-a manifestat diferit. Inculpații s-au menținut în starea aceea de emotivitate-calmitate forțată, pe când martorul acuzării – delatorul Crinu Popescu, nu avea stare, demonstrând că este hiperchinetic, manifestând și labilitate psihică . Chiar de la începerea procesului, s-a produs o mare surpriză. Avocații inculpaților au declarat că nu au nevoie de prezența denunță torului, acesta contrazicându-se, de fiecare datăcând a depus mărturie în instanță, motiv pentru care nu au întrebări să-i pună, lăsându-l pe mâna procurorului DNA, o tânărădomnișoarăcare a dovedit, încă odata, în acest proces, că nu stăpânește bine Codul de ProcedurăPenală(veți vedea asta din stenograma întregului proces pe care o vom da publicității).
Ca la piață
Având denunță torul la dispoziție, procuroarea DNA a început să-i punăîntrebări surprinzătoare „clientului” său, de parcă ar fi fost avocata inculpaților. Vădit supărat, Crinu Popescu s-a arătat surprins de această atitudine, încurcându-se în răspunsuri și oferind instanței de judecatăo a patra declarație despre cum s-au petrecut faptele, mințind sau fabricând noi situații caraghioase. În acest episod al serialului ce-l demarăm, văprezentăm declarația denunță torului datăla Curtea de Apel Constanța, pentru a văputea face o prima impresie despre denunț și denunță tor (dacă mai era nevoie!). Despre domnișoara procuror de ședință, afirmăm că și-a făcut proba necunoașterii Codului de ProcedurăPenală, când, la sfârșitul intervenției sale publice, s-a adresat instanței, cerând un troc, ca la piață. Cererea sa, tradusădin termenii juridici, a pus în vedere instanței ca în cazul în care primarul Mircia Gutău va primi sentințăde achitare, măcar sălase, celor de la DNA, pe Nicolae Dicu, „împotriva sa putându-se contura săvârșirea infracțiunii de trafic de influență”. În fața unei astfel de cereri bizare, una dintre judecă toare a dojenit-o blând (pe când cealaltăîi făcea semn săstea jos, că nu știe legea), amintindu-i că procesul se judecă în baza unui rechizitoriu deja întocmit și, în el, DNA-ul nu a cerut așa ceva. A lărgi aria acuzării, la finalul procesului, este în afara profesiei de procuror activ în cadrul Ministerului Public. Pe acest fond, devine evident că acuzatorii DNA au întocmit edililor Râmnicului un dosar penal După ureche, lăsându-se influențați de minciunile unui individ neserios, pentru care ura și răzbunarea reprezintăblazon și boala de care suferă(atestatăși în dosarul penal) i-a luat mințile.
Concluzii parțiale
Din desfășurarea actului de justiție, s-a putut înțelege că una dintre judecă toare stăpânea bine datele dosarului, iar cealaltă, care a lipsit la termenele anterioare, fiind în concediu de odihnă, se străduia săînțeleagă, „pas cu pas”, cauza, convingându-se, în final, de netemeinicia acuzațiilor și superficialitatea întocmirii dosarului penal supus judecă rii. Punând cap la cap depoziția denunță torului, prestația lamentabilăa procuroarei, atitudinea corectăși demnăa judecă toarelor și nu în ultimul rând magistralele apărări formulate de maeștri avocați Octavian Fieroiu (pentru Mircea Gutău) și Marian Nazat (pentru ex-viceprimarul Dicu), putem afirma că edilii Gutău și Dicu și-au mai câștigat odată, la o instanțăsuperioară, dreptatea și afirmarea nevinovăției, de data aceasta sentința fiind DEFINITIVĂ. În filtrul Justiției, pentru judecarea cauzelor penale, mai existăde parcurs doar etapa Înaltei Curți de Casație, După care sentința va fi declaratăDEFINITIVĂ și IREVOCABILĂ. Citiți în continuare depoziția denunță torului Crinu Popescu. În numărul viitor văvom prezenta apărarea inculpaților și intervenția de final a reprezentantei DNA.
Procuror: Ați formulat un denunț împotriva inculpaților. Ce v-a determinat săformulați acel denunț?
Crinu Popescu: În urma achiziției unui teren de că tre societatea mea, la sfârșitul anului 2005, înainte de a cumpăra terenul am solicitat un certificat de urbanism de la primărie și am văzut în acest certificat că puteam săconstruiesc un imobil de 3 etaje, cu un procent de ocupare a terenului de 80%. Mi s-a părut o afacere rentabilă, am făcut tranzacția cu proprietarii, iar ulterior, prin directorul societății, am solicitat la primărie un certificat de urbanism pentru construire. După ce am făcut această cerere, am observat că certificatul de urbanism semnat de domnul primar Gutău nu mai corespunde cu fostul certificat, așa cum era normal, de la foștii proprietari. Nu mai îmi permitea sămai construiesc aproape nimic acolo. Procentul de ocupare al terenului era de 20 – 30%. Se vedea că acest al doilea certificat a fost eliberat cu intenția de a nu mălăsa săconstruiesc.
Judecă tor: Știți la ce diferențăde timp s-au emis cele două certificate?
Crinu Popescu: Cred că la maxim două luni de zile.
Judecă tor: SăContinuă m
Crinu Popescu: A venit directorul la mine și mi-a spus că nu e în regulă, iar apoi l-am trimis pe el la primarul Gutău sălămurească situația, iar primarul i-a spus să măprezint eu la eu, ceea ce am și făcut.
Judecă tor: Era singur primarul? Ce v-a spus primarul?
Crinu Popescu: Era singur și m-a întrebat cum am cumpărat terenul și i-am explicat. M-a întrebat ce vreau săfac, i-am spus că vreau săconstruiesc o clădire de birouri. Dumnealui mi-a spus: hai săvedem cum facem, săne înțelegem. Mi-a dat de înțeles că trebuie să-i dau niște bani.
Judecă tor: V-a cerut?
Crinu Popescu: Da. Inculpatul Gutău Mircea mi-a spus că de aici nu iese nimic și atunci l-am întrebat despre ce sumăeste vorba? Primarul m-a trimis la viceprimarul Dicu Nicolae, ca sădiscut cuantumul sumei. M-am dus la viceprimar și După ce i-am relatat ce discutasem cu primarul, m-a lăsat în birou și s-a deplasat în afara biroului, la secretariat… am văzut că s-a dus la primar (minciunăordinară- nu poate vedea în zig-zag, După cum sunt dispuse arhitectonic birourile la care face referire – n.r.). După 2 minute, înțelegând că a vorbit cu primarul și că este de acord, mi-a spus ca cuantumul sumei să rămână la aprecierea mea. Am plecat, m-am dus la firmă, m-am consultat și cu colegii mei și ne-am gândit la suma de 10.000 euro. Am apreciat că este o sumărezonabilă, însă colegii mei au spus că 5.000 euro ar fi de ajuns.
Judecă tor: La cât timp ați luat banii?
Crinu Popescu: După vreo 2-3 săptămâni, mi-au spus să măprezint la primărie în jur de ora 18.00, funcționarii nu mai erau la primărie și am fost la domnul primar (niciodatănu a declarat așa ceva, până acum – n.r.). Deci m-am prezentat la primar cu un plic în care introdusesem 10 hârtii a 500 euro. I-am spus scopul pentru care am venit, a luat plicul în mână, iar După câteva secunde mi l-a restituit spunându-mi să măduc la viceprimar. Ceea ce am și făcut. Viceprimarul era în birou, i-am pus plicul pe masă, l-a luat și s-a dus din nou la primar, iar eu am plecat.
Judecă tor: Ce s-a mai întâmplat în perioada asta?
Crinu Popescu: Între timp, noi am făcut o altăcerere pentru eliberarea unui alt certificat de urbanism. Am așteptat al doilea certificat de urbanism, care săfie conform cu PUZ-ul din zonă. După 2 săptămâni de la ultima întâlnire cu primarul, m-am întâlnit în fața Consiliului Județean cu Gutău Mircea. L-am întrebat când iese certificatul. Cu o tentăpuțin ironică , mi-a spus: „suma e cam mică , boierule”, După care a plecat imediat și mi-am dat seama că nu vrea săvorbească cu mine. După o săptămână, a ieșit al doilea certificat de urbanism, din care reieșea că nu am voie săconstruiesc (este evident refuzul, din moment ce dorea săconstruiască un bloc P+6, într-o zonăde P+3 – n.r). La vreo 2 săptămâni, împreunăcu directorul firmei și juristul, am mers la primar, fărăsă-l anunțăm, și am solicitat săvedem PUZ-ul pentru a ști dacă putem sau nu săconstruim. Ni s-a spus săfacem o cerere în acest sens, m-am conformat, dar nu ni s-a eliberat PUZ-ul.
Discuția dintre mine și primar a fost una mai aprinsă, pentru că încercam să-l conving de necesitatea ridică rii acelei construcții. A rămas sămai fac o cerere pentru eliberarea unui nou certificat de urbanism. După 30 de zile, a fost emis un nou certificat, care era la fel și din care reieșea că tot nu puteam construi acolo. Atunci m-am hotărât săformulez denunțul împotriva acestora. Mai arăt că la întâlnirea pe care am avut-o cu viceprimarul Dicu, acesta mi-a spus că suma de 5.000 euro trebuie înmulțităcu 10. I-am precizat că este o sumăcam mare și i-am cerut restituirea sumei de 5.000 euro (și… nu mai spune ce s-a întâmplat cu cererea lui – este prima datăcând afirmăasta – n.r.). Am făcut rost de PUZ, de la altcineva, din primărie și am constatat că , de fapt, noi aveam voie săconstruim acolo. M-am prezentat la București, la DNA, am luat legătura cu organele în drept, mi-au dat 20.000 euro și am pus la cale flagrantul. L-am sunat pe viceprimar, stabilind săne întâlnim. M-am întâlnit cu vicele Dicu la restaurantul Maria, din Rm. Vâlcea. În acel moment, eu eram echipat cu aparaturăaudio și video, eram la masăși din priviri ne-am înțeles că trebuie săne retragem întrucât localul era populat și ne-am dus la toaletă, mi-a spus că a vorbit cu primarul, știe despre sumăși i-am dat plicul pe care l-a luat. Eu am ieșit primul din toaletăși am mai stat 10 – 20 de minute de vorbăla masăDupă ce a luat banii, apoi a avut loc flagrantul.
Judecă tor: Întrebări
Procuror: Când ați făcut denunțul, aveați a treia cerere înregistratăla primărie?
Crinu Popescu: În momentul denunțului, aveam înregistratăcea de-a treia cerere.
Procuror: Ați discutat cu inculpații, și pentru alt certificat de urbanism?
Crinu Popescu: Am discutat cu domnul Dicu și pentru alt certificat de urbanism pentru un teren aflat în strada Gabriel Stoianovici.
Procuror: Cei 20.000 euro pentru care certificat de urbanism s-au dat?
Crinu Popescu: Banii i-am dat, în sinea mea, pentru amândouă , dar cred că s-au considerat că sunt pentru Stoianovici pentru că am înțeles că pentru cel din centru urma sămai aștept 2 – 3 luni de zile.
Procuror: Ce s-a întâmplat După flagrant?
Crinu Popescu: După flagrant, l-am sunat pe domnul primar și i-am spus că vin până la el. M-am întâlnit cu primarul Gutău, i-am relatat că i-am dat vicelui 20.000 euro, și împreunăcu cei 5.000 euro, fac 25.000 euro, urmând ca diferența de 15.000 euro să-i dau în momentul când iese certificatul pentru terenul din strada Gabriel Stoianovici. Primarul m-a sfătuit săiau și acceptul vecinilor, dintre care unul este aici în sală, fiind avocat. După care, am înțeles despre ce este vorba și am ieșit.
Procuror: Aveați vreo relație de prietenie cu viceprimarul? I-ați acordat împrumuturi bănești?
Crinu Popescu: Nu aveam o relație de prietenie cu viceprimarul și nu i-am acordat împrumuturi bănești (minciunăsfruntată- n.r.).
Avocat Fieroiu: Spunea martorul că pentru acordarea banilor s-a consultat cu directorul și cu juristul dumnealui. Directorul este martorul Toma Florin. Acest martor, în declarația pe care o dăîn fața tribunalului Alba spune că : „Menționez că numitul Popescu Constantin nu mi-a cerut niciodatăpărerea cu privire la cuantumul vreunei sume de bani”. Poate explica totuși această contradicție flagrantădintre afirmația dânsului, care face trimitere la acest martor și declarația lui Toma Florin.
Crinu Popescu: Cred că fostul director de la firma mea, a fost influențat când a declarat în fața instanței în data de 16 aprilie 2007.
Avocat Fieroiu: Martorul a mai spus că După fiecare eliberare de certificat a constatat că nu putea construi acolo. Nu pot construi nimic sau nu puteau construi ce vroiau dânșii? Săexplice.
Crinu Popescu: Am explicat deja.
Avocat Fieroiu: Cunoaște care erau limitele reglementate prin planul de urbanism, regim de înălțime, procentul de ocupare al terenului, limitele maximale și a cerut în certificatul de urbanism?
Crinu Popescu: Am solicitat certificatul conform PUZ și PUG.
Avocat Fieroiu: Arhitectul dumnealui a făcut și un memoriu tehnic?
Judecă tor: Ce vreți sădovediți cu aceste întrebări?
Avocat Fieroiu: Dumnealor vor săarate că prin neeliberarea certificatului în condițiile cerute de dumnealui, noi, de fapt, vroiam să-l constrângem săne dea niște bani. Iar noi vrem sădemonstrăm că planul urbanistic din zonăprevedea construcția a P+3 etaje.
Judecă tor: Altăîntrebare.
Lângăterenul dumnealui din centru, se aflăo clădire a Boromir SA. Ne poate spune câte etaje are acea clădire?
Crinu Popescu: Are un etaj, dar ce relevanțăare? Eu nu știam ce prevede PUZ-ul din zonăși puteam săcer săconstruiesc și 20 etaje. După ce am intrat în posesia PUZ-ului, am văzut că este P+3.
Știe martorul la ce datăa depus cerere de eliberare a certificatului pentru terenul din strada Gabriel Stoianovici?
Crinu Popescu: Nu îmi mai aduc aminte pentru că eu nu m-am ocupat.
A fost amendat în cursul anului 2005 de că tre primărie pentru nerespectarea legii 50/1991?
Crinu Popescu: Da, am fost amendat.
Avocat Fieroiu: Pe terenul din strada Gabriel Stoianovici a construit ceva?
Crinu Popescu: Nu.
Primarul Mircea Gutău: Când a participat împreunăcu cei doi colegi ai săi la discuția cu mine, ce i-am spus cu acea ocazie? I-am spus că atâta timp cât voi fi eu primar în punctul zero al municipiului Rm. Vâlcea nu va construi nimic.
Crinu Popescu: Nu îmi aduc aminte dacă primarul Gutău mi-a spus așa ceva.
Lasă un comentariu