Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Debut în forțăpentru municipali

Fotbal, Liga a II-a

Normal 0 21

” elevii lui Artimon au zdrobit Fortuna Covaci în prima etapăa Ligii a II-a

Clubul Sportiv Municipal a câștigat fără drept de apel prima partidădin această ediție de campionat. Elevii lui Alin Artimon au primit vizita unei formații pitorești, Fortuna Covaci, și au tranșat problema învingătoarei încă de la pauză. Primul care a marcat a fost juniorul Petre Goge care a șutat inteligent de la peste 25 de metri de poarta adversă. Smaranda a scă pat mingea ca un începător și CSM avea 1-0 încă din minutul 22. Zece minute mai târziu, că pitanul vâlcenilor, Pasăre, a centrat bine și Laurențiu Boroiban a pus latul pentru 2-0. La pauză’ avea săfie scor de neprezentare, După ce Roman a marcat primul gol în meciurile oficiale ale vâlcenilor, După ce a scă pat singur spre poarta adversă. Era clar că echipa sătească nu putea pune mari probleme CSM-ului care a zburdat pe teren și în partea a doua a întâlnirii, marcând încă trei goluri. Răzvan Dobre a punctat de două ori, ca-n vremurile bune, ultimul gol al vâlcenilor fiind semnat de Roman. Oaspeții au marcat și ei un gol de onoare și CSM s-a impus finalmente cu 6-1. În etapa viitoare, trupa din Zăvoi va evolua în deplasare, pe terenul altei formații aflate la primul campionat în eșalonul secund, FC Șimleul Silvaniei.

Artimon a revenit

Alin Artimon își dăduse demisia de la CS Municipal la două zile distanțăde debutul echipei vâlcene în Liga a II-a. Tehnicianul timișorean a revenit asupra deciziei și s-a întors în Zăvoi, la insistențele conducerii, ale fotbaliștilor și ale suporterilor. „La Vâlcea este munca mea, măîntorc și sunt sigur că vom face o figurăfrumoasăși în acest campionat. Le mulțumesc suporterilor și fotbaliștilor pentru că au fost alături de mine”, a spus Artimon. „E foarte bine că l-am putut convinge sărevină. Este un antrenor valoros de care aveam mare nevoie”, a completat directorul general al vâlcenilor, Florin Verigeanu.

Bani pentru Costea

CSM a ajuns la un acord cu Universitatea Craiova în ceea ce privește procentul deținut de vâlceni la un eventual transfer al atacantului Florin Costea. „Am ajuns la un consens cu domnul Mititelu, am renunțat la procentul care ne revenea din Costea pentru suma de 500 mii euro și doi jucă tori, Irinel Găman și Daniel Giurcă , actele sunt deja semnate. Eram de ceva timp în discuții cu Universitatea, ne înțelesesem asupra sumei, dar nu că deam de acord în privința datei la care urma săprimim banii. Din acești bani vom trăi în acest sezon, Primăria Râmnicului nu ne mai poate ajuta cu sumele din sezonul trecut”, a declarat Verigeanu. Astfel, CS Municipal și-a asigurat un buget considerabil și pentru această ediție de campionat, având în vedere că mai mult de jumătate din cel din campionatul trecut vine din Bănie. Din păcate, însă , lotul oltenilor din acest campionat este unul cu mult mai slab decât în sezonul precedent și este greu de crezut că CSM se poate implica în lupta pentru promovare.