Moto:
Notăde cap: debandadă, dezertări. Notăde inimă: diriginți expirați, compromiși, candidați slabi, inabili în arta conducerii, baroni corupți lacomi și cu tendițe centrifuge, de rupere a PSD în fiefuri. Nota de fond: PSD-ul e învechit, anchilozat, casant, prăfos, fără putințăde reformă .
După cum am mai spus, din 2004 încoace, PSD a pierdut toate alegerile. Și au fost cam șapte la număr. Ultimii lor candidați, Năstase și Geoană, au fost învinși, de fiecare datăcând au concurat cu Băsescu. Nu voi insista asupra derulării campaniei electorale de anul trecut dar trebuie subliniat faptul că Mircea Geoana, deși a beneficiat de cea mai teribilăcoaliție politică mobilizatăîmpotriva unui singur om, a pierdut umilitor Cotroceniul. Mai mult decât atât, contracandidatul său, Traian Băsescu, a fost supus unui embargo mediatic total, diabolizat și cu toate acestea Geoanăa fost înfrânt După care, cu realăvoluptate, a plonjat în penibil, prin circul de proastăcalitate a contestării rezultatului alegerilor, propunerea tembelăa unui guvern constituit în jurul premierului cu breton, Chucky Antonescu și „flacă ra violet”. Drept urmare, cuțitele pesediste se pregătesc pentru decapitare. Un cap trebuie săcadă! Geoanăs-a dovedit a fi încă o șansăratatăde reformare a PSD, partid care de altfel, cât timp este legat ombilical de maleficul Iliescu nu este capabil săse reformeze, săse modernizeze. Ca orice partid perdant, PSD își va face bilanțul și evaluările eșecului. Dar dacă totul se reduce numai la ce persoane trebuiesc schimbate la vârf (din motive obiective sau de conjunctură), aceasta reflectăo miopie politică perpetuată. PSD ar trebui, în măsura în care dorește săreprezinte stânga politică românească , săfacă mai degrabăo balanțăîntre ideologia de stânga pe care și-o asumăși apartenența la „pătura oligarhiei” a conducerii acestui partid. Dacă PSD nu va reuși săatragăîn rândurile sale – și cu precă dere – în conducerea sa reprezentanți ai muncii salariate din economia privată, cu proprietatea ideilor politice de stânga, acest partid se va stinge încet (proces vizibil în ultimii cincisprezece ani) și va fi înlocuit de o altăforțăpolitică reprezentând stânga reală. Ar fi, deci, necesar ca procesul selecției de persoane săfie realizat conform criteriului rezultat din cele de mai sus, paralel cu apropierea partidului de muncitorimea din sectorul privat. Fabricarea unor false sindicate în sectorul bugetar și nici înlocuirea electoratului de stânga cu o armatăde bugetari cauționatăde avantaje salariale și sporuri preferențiale – care nu fac decât săîndepărteze votul de stânga – sunt antisoluția otrăvităpentru acest partid. Făcând o retrospectivăa motivelor încrâncenării social-democraților, cununați cu liberalii crinului tombal împotriva unui singur politician, am concluzionat că altceva, decât dorința ajungerii la conducerea țării, îi animăpe aliații de conjuncturăși mi-am reamintit. Prin luna mai a anului trecut, când se punea întrebarea „Care pe care?”, Traian Băsescu a acordat un interviu revistei „Politique Internationale” din Franța. Acolo, l-a pictat pe „Tataie” în fel și chip, spunând despre el că este un bolșevic vinovat de crimele din 1989 și din 1990. Aceste afirmații l-au făcut pe Iliescu săspumege și ele au marcat întreaga evoluție politică a zbuciumatului an 2009. De curând, bravând, Băsescu a spus că , în campania electoralăde anul trecut, de fapt, el s-a confruntat nu cu unul sau altul dintre candidați, ci cu Ion Iliescu. Mare dreptate a avut (creștinii ar zice că gura păcă tosului adevăr grăiește) deoarece Ion Iliescu, mereu tânăr și neliniștit, a coagulat toate forțele ostile lui Traian Băsescu și le-a unit într-un formidabil pumn îmbrăcat în zale că ruia, se părea, că nu îi va rezista nimic. Greșelile copilărești ale contracandidatului Geoană, acțiunile tembele ale unor oligarho-moguli, stridența unei campanii mediatice murdare și, nu în ultimul rând, votul diasporei, au tranșat, în prima fază, meciul Băsescu-Iliescu, în favoarea primului, dar urmeazăreturul (din acest an 2010), prilej cu care Iliescu va folosi fără niciun scrupul redutabila armăsindicalăși va încerca cu orice preț sămenținăsub controlul său PSD, împiedicând fragmentarea acestuia. După 6 decembrie 2009, războiul s-a mutat de pe redutele Cotrocenilor în tranșeele mocirloase ce reprezintălinia defensivăa PSD. Rezultatul final al confruntă rii Băsescu-Iliescu va fi decis în mod paradoxal de bătălia pentru PSD dintre cei doi. Pentru că Traian Băsescu va influența și el alegerea unui lider convenabil la partidul lui Iliescu. Mulți dintre pesediștii de frunte vor unitate prin schimbare. Nu admit că După înfrângerea rușinoasăsuferităMircea Geoanăsămai rămână în fruntea PSD. Asta este și părerea categorică a multor mii de militanți voluntari din campania electorală, ori ei sunt cei ce fac rezultatele unor campanii electorale, nu cei ce pupăbabele și se-nchinăpe la toate icoanele, în calitatea lor de candidați. Necesitatea clarăa luptei pentru unitate în cadrul PSD nu include unitate în jurul lui Mircea Geoană, ci dimpotrivă, în jurul altor lideri, proaspeți și care săfie cu adevărat reformatori, nu niște lideri falși până în măduva oaselor. Majoritatea social democraților români vor săstrângărândurile, că dacă sunt strâns uniți se va vedea mai puțin că împăratul Geoanăe gol. După ce părea că la alegerile pentru șefia PSD se vor îngrămădi o mulțime de candidați, din întreaga floare a alesului partid au mai rămas doar două -trei nume, dar și alea probabile, care săse batăcu Geoanăcel repede răzgândibil. Dintre toți, cel mai cutremurător este numele lui Adrian Năstase, care sub girul și garanția lui Ion Iliescu, pare săfi renăscut din cenușa dosarelor de la DNA. Dar marea problemăa lui Năstase rămâne imaginea pe care o are. Una pătatăde mii și mii de zvonuri legate de averea sa, care circulau încă de pe vremea mandatului său de premier, peste care au fost așternute câteva dosare oficiale, care, chiar dacă nu îi vor demonstra niciodatăvinovăția în justiție, îi vor atârna în permanențăca o ghiulea de picior. Și ele vor îngreuna, implicit, mersul și imaginea partidului.