Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CSM nu se regăsește

” gruparea din Zăvoi a pierdut alte două puncte importante pe propriul teren și se afundăîn clasament 

CS Municipal a fost lidera clasamentului în Seria a II-a pentru câteva zile dar de trei etape nu a mai cunoscut victoria și a obținut un singur punct. După ce cedase în Zăvoi cu Dacia Mioveni, trupa antrenatăde Alin Artimon și Mitică teleșpan a primit vizita severinenilor de la FC Drobeta și toată lumea aștepta o victorie clară. Nu a fost deloc așa și gazdele au început meciul de la o-1. Încă din minutul 8 severinenii au deschis scorul prin Poenaru, care a șutat imparabil de la marginea careului și CSM a început o cursădisperatăpentru a egala. Din păcate, acțiunile municipalilor au fost șterse, fără vlagăși FC Drobeta mai putea înscrie pe contraatac în câteva rânduri. până la urmă, CSM a avut noroc și a câștigat un punct norocos, Boroiban egalând în prelungiri, cu pieptul. „Este al 4-lea meci consecutiv în care încasăm gol în primele 10 minute, practic, începem numai de la 0-1. Primim gol și, din păcate, nu avem reacție.”, a spus la finalul meciului Alin Artimon. În runda viitoare, vâlcenii au de jucat un meci9 extrem de dificil, în deplasare, pe terenul Jiului Petroșani, formație care nu a cunoscut înfrângerea în această ediție de campionat.

Mai vor un atacant

Cei doi tehnicieni de la CSM așteaptăca pâinea caldătransferul uni atacant, promisiune făcutăde conducerea clubului înainte de debutul campionatului. „Cred că văamintiți când spectatorii ne criticau că jucă m cu fotbaliști aduși de la Pandurii sau de la alte echipe, că sunt mercenari și alte astfel de treburi. Acum cred că -și dau seama și ei ce înseamnă echipa fără Stromajer, Câju, în condițiile în care aveam și rezerve puternice ca Roszel sau Daniel Orac”, a spus secundul Mitică Teleșpan. „Dacă aveți o statistică și scoateți golurile marcate de acești fotbaliști, plus cele date de Facundo, o săvedeți că eram undeva aproape de linia retrogradării”, a completat Alin Artimon care și-ar dori mult un nou atacant: „Aștept un atacant cum aștept soarele. Am fost aproape de transferul a doi jucă tori, din păcate nu am reușit”. Sistemul de joc al vâlcenilor va fi dereglat și în etapa viitoare, de la vâlceni lipsind, din nou, juniorul Petre Goge. „A făcut un RMN, nu i-a ieșit nimic dar el nu poate, îl doare piciorul. Vrea dar nu poate și nu sunt nebun să-l forțez. Dacă face acum, la vârsta asta, o rupturăo săse tragăde ea până la finalul carierei. În meciul cu FC Drobeta l-am sacrificat pe Boroiban din cauza absenței lui Goge, acum o săvăd la ce soluție voi apela”, și-a făcut calculele tehnicianul timișorean care a analizat înregistrarea meciului dintre Dacia Mioveni și Jiul Petroșani din etapa trecută. „Jiul are o echipăsolidă, joacă așa cum o făceam noi în campionatul trecut. Vreau săspun săantrenorul petroșenenilor s-a ridicat de pe banca tehnică numai odată, în minutul 85, când a strigat ceva la juniorul lor. În rest, nu a avut de ce săse agite, a stat cuminte. Jiul este o echipăpericuloasă, solidă, greu de învins pe propriul teren. Mergem, însă , săne jucă m șansa și nu suntem victime înainte de startul partidei”.