Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CSM a ajuns pe locul II

 Fotbal, Liga a II-a

 Gruparea din Zăvoi a trecut cu scor de neprezentare de Dacia Mioveni și promovarea pare mai aproape ca niciodată

 

CS Municipal Continuă săjoace foarte bine După numirea în funcția de antrenor principal a timișoreanului Alin Artimon. Gruparea din Zăvoi a evoluat în runda cu numărul 14 pe propriul teren în compania argeșenilor de la Dacia Mioveni, retrogradați din primul eșalon la finele campionatului trecut. Oltenii au dominat cu autoritate meciul și s-au întrecut în ratări pe parcursul primului mitan. CSM a intrat la pauzăcu un avans minim, După ce Sergiu Popescu a driblat tot ce i-a stat în cale, în minutul 41, și a șutat în poarta goală. În partea a doua a întâlnirii dominarea vâlcenilor a fost și mai evidentăși golurile au „picat” logic. Scorul a fost majorat de Enache Câju, După un penalti scos de Dobre, tabela fiind închisăde slovenul Jaka Stromajer, După o cursăimpetuoasăîn care l-a driblat și pe portarul Ilie. Tehnicianul vâlcenilor, Alin Artimon, este mulțumit de rezultat și de jocul elevilor săi: „Felicitările pentru acest meci reușit le merităjucă torii pentru că au găsit forța și puterea După cel de-al patrulea meci disputat în aceeași formulăsăobținăo nouăvictorie. Acum ne așteaptăîncă trei partide dificile”. De partea cealaltă, secundul de la Mioveni, Marius Stoica, a declarat: „Meciul a fost foarte bun, felicit echipa și antrenorii pentru victorie”

Sâmbătăderby la Tg. Mureș

CS Municipal joacă sâmbătăun nou meci dificil în acest final de tur. Elevii lui Alin Artimon se deplaseazăla Târgu Mureș pentru întâlnirea cu FCM din localitate, grupare care a fost etape bune pe primul loc al clasamentului. Ardelenii au fost la un pas săproducă surpriza rundei trecute, la Alba Iulia dar au cedat la limităși au că zut pe locul 5.