Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Conducerea CJ respectărecomandările FMI

ANGAJĂRI. În timp ce FMI ne obligăsădăm afarăoameni și săstopăm cheltuielile de personal, Consiliul Județean Vâlcea și-a suplimentat numărul posturilor publice superioare care vor încă rca grila de salarizare cu câteva milioane de lei.Structura Planului de ocupare a funcțiilor publice pentru anul 2010 a Consiliului Județean Vâlcea cuprinde un număr maxim de 277 de funcții publice, din care 245 sunt funcții publice ocupate și 32 de funcții publice vacante, adică același număr de posturi din planul de ocupare pe anul 2009.

Planul pe 2010 are o singurămodificare: promovarea a 40 de funcționari publici în funcții de nivel superior, măsurăcare va duce la reorganizarea a 40 de funcții publice, pentru funcționarii publici care îndeplinesc condițiile legale de a se înscrie, în cursul anului viitor, într-o procedurăde promovare, într-o funcție publică superioară. Reorganizarea acestor funcții presupune automat înființarea unui număr egal de funcții publice de nivel superior, rezervate promovării, dar și un fond de salarii pe măsură. În condițiile actualei crize economice, cei 40 care țintesc un post mai bun riscă să rămână doar cu titlul, foarte mulți angajați din instituțiile statului și-au tăiat singuri din salarii și sporurile de conducere pentru a-și păstra locurile de muncă .

Consilierii județeni au aprobat în cadrul ședinței CJ, din data de 30 octombrie, Planul de ocupare al funcțiilor publice din cadrul aparatului propriu și al celor două direcții din subordine: Direcția județeană de Evidențăa Persoanelor Vâlcea și Direcția Generalăde asistență Socialăși Protecția drepturilor Copilului Vâlcea, pentru anul 2010.

Capii celor trei instituții și-au pus pe hârtie toate posturile ocupate și vacante, dar și un număr rezervat ,,cazurilor speciale” în speranța că , în 2010, lucrurile vor evolua mult mai bine și criza va trece fără mult anunțatele disponibilizări în rândul personalului.

Consiliul Județean are o armatăde funcționari, aproape 300, un număr destul de mare pentru o instituție aflatăîn criză, cu toate acestea președintele a declarat că nu va opera disponibilizări. Astfel, Planul de ocupare al funcțiilor, pentru 2010, cuprinde același număr de funcții plus 40 de promovări în funcție.

Organigrame

Aparatul propriu al CJ este format din 104 funcții clasa I: 14 funcționari publici cu funcții de conducere; 3 auditori clasa I; cinci consilieri juridici clasa I, grad superior și 3 debutanți, 27 de consilieri clasa I, grad profesional asistent, din care doar 3 sunt vacante; 14 consilieri clasa I, grad profesional principal, 8 posturi au rămas vacante și încă 50 cu grad profesional superior, dintre acestea doar trei sunt neocupate și 2 inspectori.

La clasa a II a de funcții, sunt angajați 3 referenți și 6 la clasa a III a de funcții publice.

Conform organigramei, conducerea CJ ar mai putea angaja încă 10 persoane pe locurile rămase vacante. Raportul prevede însă posibilitatea operării unor angajări, prin ,,racolare”, cam 13 persoane, alte 10 urmând săfie promovate. Astfel, totalul funcțiilor de execuție din cadrul CJ ajunge la 113 persoane (13 vacante), iar cel al funcțiilor publice la 127 (16 vacante). Direcția Generalăde asistență Socialăși Protecția Copilului Vâlcea are în organigramă93 de funcții publice clasa I, din care 11 sunt vacante: 11 posturi de conducere (unul vacant); două posturi de auditori rămase vacante; trei posturi de consilieri juridici din care două sunt vacante; doi consilieri gradul I, debutanți; două posturi vacante de consilieri principali; 17 consilieri principali, doar un post este vacant; un inspector debutant; 28 de inspectori clasa I, grad profesional asistent, unul este vacant; 20 de posturi de inspector clasa I, grad profesional principal, 3 sunt încă vacante; 18 posturi de inspector clasa I, grad de ocupare principal și 3 posturi de referent, clasa a II a, grad profesional superior.

La categoria funcțiilor de clasa a III a sunt doar 18 posturi, toate de referenți. Adunate, DGASPC are 114 de funcții publice de execuție, din care 11 sunt vacante și 125 de funcții publice, 12 rămase neocupate. Zece dintre cei care ocupăfuncții de consilieri și inspectori figureazăpe lista de promovare în funcție. Numărul maxim de funcții publice care pot fi ocupate prin recrutare, la categoria funcțiilor publice clasa I, este de 11 persoane. DGASPC are cele mai multe posturi vacante și cu toate că instituția are nevoie urgentăde personal, ordonanța Guvernului Boc 1, de blocare a posturilor din administrație, face imposibilăcompletarea organigramei.

Direcția județeană de Evidențăa Persoanelor Vâlcea are în organigramă12 funcții publice, clasa I, din care 4 sunt vacante; un referent clasa a II a; 9 funcții publice clasa a III a. Total: 22 de funcții de execuție, din care 5 vacante și 25 de funcții publice, din care 6 vacante. Rămâne de văzut dacă După alegerile din decembrie CJ își va păstra numărul de angajați și dacă și-l va păstra care va fi cuantumul salariilor.

Andrei Bacalu