Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Comandați halatul pentru Radu Mazăre, că nu mai are scă pare

 Pesediști din toată țara,

Conform unui studiu realizat de Biroul de Cercetări Sociale, în perioada 9-16 iulie, candidatul PSD Mircea Geoanăocupăabia locul 3, cu 19,1%, în urmăliderul PNL Crin Antonescu care a obținut, surprinzător, 21,5 procente din sufragiul celor intervievați. Pe primul loc se aflătot Traian Băsescu, cu 35,4%, dovedind că are cele mai mari șanse săfie ales președinte al Românei în toamnă. Multe sunt cauzele pierderii voturilor (de ultimăoră) de că tre candidatul pesedist, dar cel mai flagrant motiv îl reprezintăscandalul de la Constanța, unde surpriza show-ului „Mamaia Milano Night” a fost prezența primarului Constanței, Radu Mazăre, alături de fiul său, pe podiumul de prezentare, îmbrăcați scandalos în uniforma naziștilor care au declanșat cel de-al Doilea Război Mondial. Siguri pe ei, Radu Mazăre și Răducu au defilat în fața publicului îmbrăcați în uniforme comandate în Germania, identice cu cele pe care le purtau ofițerii și ordonanțele în perioada respectivă. Gestul primarului PSD este unul care se coreleazăîndestulător cu acuzațiile violente aduse Comisiei Europene de Mircea Geoană, pentru că încă se menține monitorizarea pe justiție, dar și cu declarațiile aceluiași GeonăMircea că va face campanie electoralăpentru prezidențiale „cu dinții la gâtul contracandidaților”, adică violent și criminal.
Mazăre este un individ dezaxat, în contradicție cu bunul simț, cu legislația, cu reprezentativitatea statului român în funcția de primar. El este orice, în afarăde edil și administrator al comunității constă nțene. PSD-ul este probabil mândru de un asemenea produs excelent în exhibiții. Pe cine a lovit grav gestul dezaxatului Mazăre? Evident că pe Mircea Geoană. Nu cu mult timp mai înainte, Mazăre și organizația PSD Constanța, doar că nu i-au râs în nas lui Geoană, la ultima vizită, cea de dinaintea alegerilor europarlamentare. S-au comportat fix la marginea politeții și nimic mai mult. Am văzut un Geoanădezorientat, picat ca musca în lapte, în timp ce în jurul său, mulțimea îl aclama și lăuda pe subalternul său Mazăre. În plus, organizația condusăde primar, nu s-a omorât cu firea săaducă voturi pentru partid, în campania pe care am menționat-o. Acum, După cum zic mulți, o „corecție” aplicatădur ar putea sănu pice bine, în alegerile prezidențiale. Numai că , în acest partid, se încearcă trecerea în derizoriu, un lucru unanim condamnat și mai toată lumea tace, de dragul solidarității de partid. Gravitatea gestului iresponsabilului baron local nu poate fi trecutăcu vederea. Nu era de ajuns naționalismul lui Vadim, avem acum și pecetea nazismului protejatăde politicieni la fel de iresponsabili. Hai, Geoană, îndrăznește și dă-l afarăpe baronul de Constanța sau aștepți săte silească comunitatea internațională? Cum tu porți stigmatul lui Năstase, pe cel al lui Vanghelie, pe acela al atitudinii vădit neocomunistă, legat de Spiru Haret, de prostănac, șovăielnic, om de paie, îl mai vrei și pe acela de susținător al nazismului sau de antisemit? În tot cazul, liberalul Crin Antonescu îi poate mulțumi pesedistului, sondajul arătând că acesta tocmai l-a devansat. Băsescu își freacă mâinile, liniștit, gândindu-se la cât de nesocotiți sunt conducă torii social democraților români și ce ușor îi va fi să-l spulbere pe Antonescu, la toamnă. Mazăre poate apărea unde vrea sufletul lui, în fustăși suflând în cimpoi, săse dea irlandez, poate fuma trabucuri și chiar priza „iarbă”, săse dea cubanez sau brazilian etc. Dar un lucru e cert, nu a fost linșat de presa „independentă”, presa ostilăcandidatului Traian Băsescu, precum a făcut-o „tonomații” cu Elena Băsescu, care a apărut, în public, într-o uniformă de pescar, asemănătoare cu uniforma militarăde camuflaj. Acum, nu a mai apărut pe la TV-uri baba „liberală” Câmpeanu, să-l condamne pe Mazăre de comiterea unor infracțiuni, ca pe Eba și săcearăarestarea lui. Nici „fătucile” de la știrile tv nu l-au incriminat, nici „analiștii neamului”, precum Nistorescu, ș.a.. Nici pe grăsunica Alina Mungiu – Pipidi n-o deranjeazăfasciștii, o deranjeazădoar succesul junioarei Băsescu, pentru că aceasta a ajuns, cu succes, europarlamentar. Și a procedat ca „proasta satului” care, „de necazul satului a tăiat scula bărbatului”, „ocă rând-o”, fără succes, ca un tatăsau ca o „țigancă la ușa cortului”. Scandalul Mazăre i-a prins pe picior greșit pe pesediști (ca de obicei, zic eu!) și, cu excepția lui Răzvan Theodorescu, băieții nu au zis nici pâs. Nici Iliescu, nici Năstase, nici Hrebenciuc, nici Duvăz. Și, mai ales, nici Geoană! Eu cred că , dacă a făcut-o din calcul, „Prostănacul” a greșit la cifre. Un om politic autentic ar fi simțit momentul și ar fi luat o măsurăextremă, dar a ratat momentul de a se impune ca „godfather” în PSD, în fața lui Mazăre, de frică . După mintea lui, se și vede în turul doi, iar voturile majoritar PSD ale Constanței sunt de fapt voturile majoritar Mazăre, iar un eventual deranj făcut acestuia, îi reduc substanțial și așa șansele reduse de a câștiga fotoliul de la Cotroceni. Oricum, el o săobținăPreședinția țării, doar când o săschimbe Băsescu mobilierul anacronic de acolo. Zvastica sau nu de pe uniforma purtată, mi se pare ultima problemăcare ar trebui săne îngrijoreze, la acest individ. Mai degrabăaș merge pe varianta controlului psihiatric. Orice om normal și de bun simț, care mai are și o funcție publică , știe săse ferească de astfel de ipostaze, iar orice părinte cât de cât întreg la minte, nu își implică copiii în defilări naziste. Având în vedere că nici un adult întreg la cap din România nu a înțeles ce a vrut săzică cu gestul lui și nici nu a înghițit cineva gogoașa prezentării de modă, eu zic că omul e dus și e un real pericol pentru proprii concetățeni. E clarăgrandomania (gradul de general pe care și l-a arogat un amărât care abia daca știe săținăpușca), precum și totalălipsăde realism (aratăca un aurolac sub uniforma aia impunătoare). Când un bărbat atât de urât se crede și manechin de modă treaba e cam clară. E bun de dus la balamuc, secția „fără clanță”.