Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Cîlea, trădător politic sau vizionar ?

 PC a pierdut Spitalul Județean pe mâna președintelui PSD

RĂSTURNARE DE SITUAÎIE. Peciștii vâlceni și-au exprimat dorința săobținăcel puțin 5 fotolii de directori la instituțiile deconcentrate din județ. Succesul nu a fost, însă , de partea lor. Pesediștii le-au acordat o importanțăminimă, considerându-i un fel de ataș politic inutil al acestora.

Potrivit unor informații de ultim moment, alianța PSD-PC este pe cale săse rupă. Disensiunile dintre liderii celor două formațiuni, care au semnat un protocol de colaborare politică , au apărut imediat După negocierile, de zilele trecute, pentru desemnarea directorilor instituțiilor deconcentrate. Inițial, membrii comisiilor de negociere stabiliserăca scaunul de director al Spitalul Județean Vâlcea sărevinăpeciștilor vâlceni, însă , După discuții politice aprinse lucrurile au luat o altăturnură, iar conservatorii au rămas fără postul mult promis. Cel care își dorea săajungădirectorul spitalului județean este nimeni altul decât medicul urolog, Victor Grigorie care este și șeful PC Vâlcea. Realizând că alianța a murit înainte săse nască , președintele de onoare al PC Vâlcea, profesorul Gheorghe Bratu și-a dat demisia din Delegația Permanentăjudețeană PSD+PC, motivând că nu mai pot continua parteneriatul politic.

Indezirabilii

Mai mult decât atât, se aude că peciștii vâlceni și-ar fi exprimat dorința săobținăcel puțin 5 fotolii de directori la instituțiile deconcentrate din județ. Succesul nu a fost, însă , de partea lor. Pesediștii le-au acordat o importanțăminimă, considerându-i un fel de ataș politic inutil al acestora. Potrivit informațiilor care le avem până acest moment, Victor Grigorie ar fi urmat săfie șeful spitalului județean, Mihai Andronache la șefia Oficiului de Concurență, Vetuța Ciocan la Inspectoratul Școlar Vâlcea, iar Viorel Vicol director la Exploatarea Minieră. Contactat de redactorii publicației noastre cu privire la decizia președintelui de onoare al partidului, Gheorghe Bratu de a-și demisia din Delegația Permanentă, secretarul executiv al PC, Liviu Boban, ne-a declarat. „Este foarte adevărat că domnul Bratu și-a dat demisia din Delegația Permanentă, pentru că au fost fel de fel de disensiuni care nu puteau fi stinse nicicum, așa că am hotărât că este cel mai bine așa. Cea mai mare nemulțumire a noastrăa fost faptul că partenerii noștri de alianță, deși discutaserăm ca Spitalul Județean săne revinănouă, a fost luat de cei de la PD-L. Nu-i corect. Nu au fost fair-play. Acum, lucrurile par săse fi schimbat puțin în sensul că imediat După ce au auzit de gestul politic al domnului Bratu, am fost din nou chemați la negocieri, unde ni s-a spus că lucrurile se vor pune la punct”, ne-a spus pecistul Liviu Boban.

Cîlea a trădat

Surse demne de încredere din interiorul alianței PSD+PC ne-au spus că motivul real pentru care spitalul a revenit, în cele din urmăPD-L, este acela că șeful social-democraților vâlceni a trădat. „În momentul în care s-a votat, în timpul negocierilor politice, că rei formațiune politice îi va reveni Spitalul Județean Cîlea a votat în favoarea liberal-democraților. Din comisia de negociere au făcut parte 5 membri din partea alianței politice PSD+PC și 5 din partea PD-L. Atunci când s-a pus problema votului, Cîlea a ridicat mâna și a votat pentru ca Spitalul Județean sărevinăcelor de la PD-L, liberal-democrații câștigând, astfel, cu 6 voturi la 4”, ne-a spus un membru PSD care a dorit să rămână sub protecția anonimatului.

Se vede treaba că Ion Cîlea este un personaj politic lipsit de simțul echității care, încet-încet, se dezice de peciști pe care, dacă nu ar fi fost forțat de împrejurările politice actuale, nu i-ar fi acceptat niciodatălângă el.