Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Casele de schimb valutar își bat joc de lege

Amenzi de sute de milioane lei vechi

ŢEPE. În România escrocheriile, aparent legale, derulate prin intermediul caselor de schimb valutar, au devenit un adevărat sport național, iar autoritățile par săfie nepăsătoare de faptul ca acestea le golesc buzunarele. Și asta nu e tot, cel mai bun „instrument” pentru” țepari” este chiar legea, care are foarte multe ambiguități. Pornind de la această idee, prefectul județului Remus Grigorescu a inițiat un control riguros la mai multe case de schimb valutar din Vâlcea, având în vedere și numeroasele reclamații primite de la cetățeni care susțin că au fost trași pe sfoarăde angajații acestora. În urma neregulilor descoperite, au fost aplicate zece amenzi în valoare de 220 milioane lei vechi. Prefectul susține că în perioada imediat următoare va dispune un alt control, de data aceasta la casele de amanet din județ.

Amenzi usturătoare

În perioada 20-24 iulie a.c., Instituția Prefectului Vâlcea a dispus un control la 20 de case de schimb valutar, 18 dintre ele situate în Rm. Vâlcea și 2 în orașul Horezu. Echipa de verificare constituităa fost alcă tuitădin reprezentanții următoarelor instituții: Garda Financiară , Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorului, precum și Inspectoratul Județean de Poliție. Ca urmare a neregulilor descoperite, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului a aplicat 10 amenzi în valoare de 22 mii lei, adică 220 de milioane lei vechi.

De asemenea, instituția amintităa verificat și respectarea Ordinului ANPC (Agenția Naționalăde Protecție a Consumatorului) privind măsurile de informare a consumatorilor de că tre operatorii economici care desfășoarăactivități de schimb valutar, iar potrivit legii, cursul de schimb valutar trebuie afișat într-un loc vizibil. În consecință, s-au constatat abateri la SC GRAND EXCHANGE HOUSE SRL, unde existau două panouri, unul pentru valută(bancnote), iar celălalt pentru monede, fiecare având un curs valutar diferit, la SC ALTAMIRA EXCHANGE SRL, unde nu erau înscrise cursurile pe un suport unic conform legii și la SC PROMED EXCHANGE SRL – panoul afișat la exterior nu era completat corespunzător, iar cursurile nu erau inscripționate și în limba engleză.

De asemenea, au fost constatate nereguli și la SC ALIMCOR SRL, la SC OPTIM EXCHANGE SRL, SC SEZTOUR SRL, SC ION ALEXANDRU SRL și SC VALUTEX SRL.

În plus, s-a verificat dacă casele de schimb valutar și-au desfășurat activitatea în spații corespunzătoare, dacă au fost eliberate buletine de schimb sau bonuri fiscale, precum și existența registrului unic de control.

SC GRAND EXCHANGE HOUSE SRL a dat din nou țepe

În perioada desfășurării controlului, a fost verificatăși o reclamație la casa de schimb SC GRAND EXCHANGE HOUSE SRL, prin care un vâlcean sesiza autorităților existența a două panouri în incinta casei de schimb valutar, unul pentru bancnote, iar cel de-al doilea pentru monede – cu un curs mai mare – iar pe formularul de acceptare a schimbului valutar a fost trecut greșit numele consumatorului. Ca urmare a acestor nereguli, a fost dispusăanularea tranzacției, persoana înșelatăfiind despăgubită. În ceea ce privește societatea, aceasta a fost sancționatăcontravențional.

Văinformă m că , cu luni în urmă, în ziarul nostru a mai apărut un articol prin care atrăgeam atenția opiniei publice că societatea mai sus menționatăa avut dese probleme cu legea datoritădorinței patronului acesteia, bucureșteanul Alexandru Podgoreanu, de a se îmbogăți peste noapte, fără scrupule. Așa cum văinformam și în numerele trecute ale bisăptămânalului VOCEA VÂLCII, casa de schimb valutar menționatăare filiale în aproape toată țară , vocile rele punând acest succes pe seama tertipurilor folosite de patron de a ajunge în vârful piramidei. Un bilanț al mișmașurilor la care s-au dedat cei care dețin casa de amanet, ne aratăcă peste 70 de cetățeni au fost înșelați de SC GRAND EXCHANGE HOUSE SRL în decursul existenței sale.

Metoda folosităpentru a trage în țeapăangajații este una destul de simplăîn esență, dar cu rezultate imediate. La casa de schimb se afișeazădouă panouri pe care sunt trecute cursurile valutare pentru cumpărare și vânzare, numai că primul panou afișeazăcumpărarea de cecuri de că lătorie, iar pe cel de-al doilea panou este afișatăvânzarea și cumpărarea de valută, unde cursul valutar se observăcu mare greutate, iar prețurile sunt asemănătoare cu cele de pe panoul de cumpărare cecuri de că lătorie. toată această „complexă” procedurăde afișare are un scop precis: acela de a deruta clienții.

Grand Exchange House are 4 sedii în Rm. Vâlcea toate situate pe Calea lui Traian în centrul orașului: un sediu lângă Agenția CFR, un sediu lângă Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea și alte două sedii în parcarea de lângă magazinul Cozia. Peste tot, proprietarul folosește aceeași metodăde a-și țepui clienții.

Angajații caselor de schimb valutar au nevoie de cursuri de pregătire profesională

Garda Financiară , pe toată perioada controlului, a verificat, la sânge, modul de organizare și funcționare al societăților economice, existența numerarului în lei și valută, dotarea cu aparate de marcat electronice fiscale, dacă au fost sau nu emise bonuri fiscale. În urma controlului, s-a constatat că șapte dintre cele două zeci de societăți verificate au eludat legea, iar pentru neregulile descoperite au primit amenzi în valoare de 9,5 milioane de lei vechi. Este vorba de SC ION ALEXANDRU SRL, SC OPTIM EXCHANGE SRL, SC ALTAMIRA EXCHANGE SRL, SC PROMED EXCHANGE SRL, SC EURO EXCHANGE SRL, SC ALIMCON SRL și SC VALUTEX SRL.
Pe de altăparte, Inspectoratul Județean de Poliție s-a implicat în efectuarea controlului, ca urmare a numeroaselor intervenții ale oamenilor legii în prevenirea unor acte de violențăcreate pe fondul nemulțumirii manifestate de cetățeni ca urmare a schimburilor valutare din care clienții au rămas păgubiți. Menționăm că în perioada 17-27 februarie 2009 printr-un ordin al prefectului s-a constituit o comisie mixtăpentru verificarea modului de respectare a dispozițiilor Legii nr.322/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor precum și protecția persoanelor la unitățile bancare, case de schimb valutar, case de amanet și trezoreriile ce-și desfășoarăactivitatea pe teritoriul județului nostru. Din comisia amintităfac parte și reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliției, Prefecturii Vâlcea și cei ai Jandarmeriei. două dintre societățile verificate – SC ALTAMIRA SRL și SC EORO EXCHANGE – nu au respectat normele impuse, în sensul că nu aveau amenajate spații corespunzătoare efectuării schimbului valutar – geam antiglonț, sertar cu preluare indirectăși pereți despărțitori. În plus, s-a decis acordarea unei atenții sporite pregătirii profesionale a personalului care lucreazăla casele de schimb valutar, punându-se accentul pe sporirea sistemelor de pazăși protecție la asemenea societăți.

33 de mii lei amendăpentru abaterile de la lege

Cetățenii care s-au declarat păgubiți în urma schimburilor valutare susțin că au semnat formularul de acceptare După efectuarea tranzacției și nu înainte de schimbul efectiv, așa cum prevede legea. În plus, panourile de afișaj nu aveau dimensiuni standard, forma și dispunerea necesară , fapt ce a condus la inducerea în eroare a clienților, iar angajații caselor de schimb, deși aveau obligația legalăde a proceda astfel, nu au informat cetățenii cu privire la dreptul acestora de a cere înscrierea pe versoul bonului fiscal sau al buletinului de schimb valutar seriile și numerele bancnotelor vândute acestora. Pentru abaterile de la legislația în vigoare au fost acordate amenzi în valoare de 33 mii lei, adică 330 milioane lei vechi. În raportul de control al Prefecturii existăși câteva propuneri pentru îmbunătățirea serviciilor prestate consumatorilor. În primul rând, se aduce în discuție creșterea respectului Față de client printr-o informare clară, corectăși precisă, verbal și în scris înaintea efectuării tranzacției. De asemenea, au fost aduse propuneri și în legăturăcu îmbunătățirea legislației din domeniu prin anularea formularului de acceptare a schimbului valutar în cazul în care nu s-a efectuat corect informarea consumatorului, anularea fiind posibilădacă formularul se completeazăși se înmâneazăacestuia înainte de efectuarea tranzacției. În plus, este nevoie săse stabilească , în mod clar, dimensiunea literelor și cifrelor, distanța dintre ele pentru a se exclude interpretările care induc o stare de confuzie în rândul clienților.