Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

” Caracatița PSD: Mitică Iliescu – Viorel Hrebenciuc – Marean Vanghelie – că tălin Voicu

 

Cine e că tălin Voicu? Pe scurt, un mafiot extrem de periculos. Omul de casăal lui Mitică Iliescu. Se ocupăcu afacerile lui murdare. Și asta a făcut toată viața. A jonglat cu dosarele și a devenit un as al șantajului, prevalându-se siguranța naționalăși de antetul Departamentului Securității Naționale. Pentru că da, că tălin Voicu a lucrat și pe la Palatul Cotroceni. În ultimul mandat al lui Ion Iliescu.

„Nașul”, așa cum îi place săi se spună, a făcut Școala militarăde ofițeri activi de transmisiuni de la Sibiu, a absolvit Dreptul la Academia de Poliție, între 1986 – 1997, a fost ofițer activ și a fost decorat și cu Virtutea Militarăîn grad de Cavaler. Acum este general SPP, în rezervă. În decembrie 1989, că tălin Voicu era doar că pitan de armată. Avea 24 de ani și, până la Revoluție, fusese un ofițer activ în anturajul lui Nicu Ceaușescu, de care se lipise la Sibiu, unde a făcut Școala de ofițeri de transmisiuni. Se ocupa de protocol și de asigurarea celor necesare „Prințișorului”. Ce spun oamenii normali la cap despre Voicu? că are toate firmele trecute pe numele mamei, iar afacerile și le mutase într-o vreme prin Bacă u. că nu stăcu mama lui, așa cum scrie în declarația de avere, în care zice că n-are casă. Stăfix lângă Palatul Cotroceni, lângă intrarea Marinescu, într-un viloi de neam prost. Dar ce conteazăun viloi și o mică minciună, într-o mare de șantaj și legături dubioase? Omul are relații privilegiate cu Serviciile, cu procurorii, cu Ilie Botoș, cu infractorii, cu oameni din Ministerul Apărării Naționale, cu lumea interlopă, cu că mătarii, cu țiganii din sectorul 5, cu Marian Vanghelie, cu Viorel Hrebenciuc… și cu mulți, mulți alții.

Șef, director, decident

A vrut săfie șef la SIPA, director la SPP și, în general, omul care decide peste Serviciile importante. Cineva, din Palatul Cotroceni, l-a invitat chiar și la recepția de 1 Decembrie, datăde președintele Traian Băsescu. Când Voicu a apărut prin Cotroceni, câțiva au amuțit. Pentru că știau cine e… Ei bine, filmul prost Continuă . Toți cei pe care-i are la mânăacest că tălin Voicu, oameni cu toții importanți și din multe partide, toți îl imping în Față . De ce? E simplu. Pentru că pe toți îi are la mânăși toți îi sunt datori. că tălin Voicu a fost printre puținii generali SPP (dacă nu, singurul) detașat la CSAT. A luat și el, ca toți băieții deștepți, de pe vremea aia, credit de la Bancorex. 64 de mii de dolari. Și-a făcut cu șeful său, Mitică Iliescu, o firmă. SC Agenția Naționalăde Pază, Protecție, Investigații și Protocol SRL. În tinerețea sa, și grație tot lui Mitică Iliescu, a fost aghiotant al primului procuror general al României – Gheorghe Robu. Pentru „serviciile” aduse a ajuns și șef al biroului Aghiotanți de la Parlament. O funcție ce nu exista la vremea aceea. A fost creatăspecial pentru el… În anturajul lui Voicu se aflăViorel Hrebenciuc, coleg de circumscripție electoralăîn Bacă u. În 2004, că tălin Voicu ajunge deputat, pe listele PSD Bacă u, organizația condusăde Viorel Hrebenciuc. În 2008, gruparea Viorel Hrebenciuc – Marian Vanghelie a vrut să-l instaleze pe că tălin Voicu în funcția de ministru de interne. Premierul Emil Boc s-a opus din cauza trecutului său controversat. În 11 decembrie 2009, că tălin Voicu a fost pus sub acuzare de Direcția NaționalăAnticorupție pentru două infracțiuni de trafic de influență. Acuzația a fost că în cursul anului 2009 ar fi „pretins și primit sume de bani de la oameni de afaceri, pentru soluționarea favorabilăa unor cauze civile și penale, aflate pe rolul organelor judiciare”. Procurorii anticorupție au dispus Față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile. La data acuzării, era vicepreședinte al Comisiei pentru apărare din Senatul României. Tentativa unor conducă tori tineri din PSD de a curăța partidul de mafiotul că tălin Voicu a fost anihilatăde Ion Iliescu (protectorul mafiotului) care i-a avertizat: „Numai peste cadavrul meu veți reuși săîi faceți vreun rău generalului că tălin, omul meu de încredere”.

Sub protecția gunoaielor

Dacă luăm în calcul și protecția pe care i-o asigurălui că tălin gunoaiele ce luau decizii în PSD – Hrebenciuc și Vanghelie, precum și paza judiciarăasiguratăla cel mai înalt nivel al justiției, vom înțelege că nu avem altceva de făcut decât sălăsăm această gașcă de mafioți sădecidăsoarta țării, săne punăfiecă ruia belciugul în nas, săne băgăm capul în jugul lor și săîi rugăm săne oblige, pe toți muritorii de rând, săle plătim o taxăde protecție. Acesta este rezultatul politicii iliesciene instaurate implacabil la începutul erei neo-comuniste („șmecheria ’89”), osificatăpe structura activiștilor PCR și a paznicului ei, securitatea politică . Cred că nu mai mirăpe nimeni ceea ce se întâmplăîn România. Cu afirmațiile lui Voicu, de acum, cele înregistrate de Serviciile naționale, Traian Băsescu nu mai are nevoie de consilieri care să-l apere de Ponta și de Crin. În ultimele stenograme, Voicu îi avertizeazăpe Locic și pe adjunctul poliției săaibăgrijăce fac că dacă aflăBăsescu îi dăpe toți pe mâna presei și a televiziunilor! Iatăce declarăVoicu: „Eu încerc săacopăr această chestiune, că -i clar că dacă Băsescu aflăo săo arunce pe televizor”. Deci, iubiți PSD-iști și Criniști (că PNL-iști nu vămai pot zice) Băsescu e declarat dușman al corupțiilor tocmai de cel mai corupt tică los, că tălin Voicu! Acum săurmărim cum o săîncerce Ponta și Crin să-și spele izmenele între ei!

Venicius Iliescu

Cu siguranță, cine vrea săștie mult mai multe despre gruparea că tălin Voicu – Marian Vanghelie – Viorel Hrebenciuc trebuie săo ia pe urmele unui singur om: Dumitru Venicius Iliescu. Dumitru Iliescu (Mitică Iliescu) a fost ofițer în Ministerul Apărării Naționale, îndeplinind pentru o perioadă funcția de secretar UTC la Comitetul Politic Superior al Armatei. În perioada Revoluției din decembrie 1989, Dumitru Iliescu avea gradul de maior de TAB-uri (transportoare blindate). Presa l-a acuzat că în noaptea de 21 decembrie 1989 el a executat ordinul de reprimare sângeroasăa revoluționarilor, trecând efectiv cu blindatele peste revoluționarii prezenți la baricada din fața Hotelului Intercontinental. Dumitru Iliescu a negat că ar fi spart baricada. „Am văzut evenimentele până a fost spartăbaricada demonstranților, dar acest lucru s-a făcut de că tre alte TAB-uri, venite de la altăunitate, nu de că tre TAB-ul cu care am venit eu acolo”, a declarat el la audierea în Dosarul revoluției în anul 2005. După constituirea la 22 decembrie 1989 a Frontului Salvării Naționale, Dumitru Iliescu a organizat la 26 decembrie 1989 o grupare militarăde patru ofițeri M.Ap.N., care a fost însă rcinatăcu protecția fizică a membrilor marcanți ai conducerii FSN, în care i-a cooptat pe diverși ofițeri, printre care și locotenentul major Gabriel Naghi, viitor director al SPP (2000-2005). Prin Decretul nr. 204 din 7 mai 1990, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională(CPUN) a înființat Unitatea Specialăde Pazăși Protocol (USPP), în subordinea Ministerului Apărării Naționale (în componența Brigăzii de Gardă), cu misiunea de a asigura protecția și paza demnitarilor români, precum și a celor străini care vizitau România. Ca director al acestei unități a fost numit colonelul Dumitru Venicius Iliescu.

A fost șeful SPP

Prin Legea nr. 51/ 26 iulie 1991 privind siguranța naționalăa României, U.S.P.P. a că pătat denumirea de Serviciul de Protecție și Pază(SPP), devenind un organ de stat „cu atribuții în domeniul siguranței naționale”. În perioada cât a condus SPP-ul, colonelul Dumitru Iliescu a fost înaintat la gradul de general de brigadă(cu o stea) începând cu 1 decembrie 1994 .

La data de 21 noiembrie 1996, generalul de brigadăDumitru Iliescu a fost înaintat la gradul de general de divizie (cu 2 stele), eliberat la cerere din funcția de director al SPP și trecut la dispoziția Ministerului de Interne. După venirea la putere a președintelui Emil Constantinescu, generalul Iliescu a fost numit la comanda Brigăzii 16 Jandarmi din Bacă u. El a fost trecut apoi în rezervăcu gradul de general de divizie la 5 februarie 1997. În perioada guvernării CDR, generalul Iliescu s-a asociat cu fostul director adjunct al SPP, generalul Gheorghe Arădăvoaice, înființând o firmăprivată, „Grupul Internațional de Pazăși Protecție”, care a ajuns ulterior în atenția comisiei rogatorii care a investigat afacerea Adrian Costea. De asemenea, Parchetul Militar București i-a deschis un dosar penal pentru achiziționarea de că tre SPP, sub conducerea lui, a unei tipografii în valoare de două milioane de dolari și a patru limuzine Mercedes, dintre care două blindate. După revenirea la conducerea României a lui Ion Iliescu, Dumitru Iliescu a fost numit în aprilie 2001 în funcția de consilier de stat la Guvernul României, fiind rechemat în activitate pe 12 martie 2002. Președintele Iliescu l-a înaintat apoi la gradele de general de corp de armată(cu 3 stele) la 15 aprilie 2003 și general (cu 4 stele) la 21 octombrie 2004 .

Înainte de plecarea de la Cotroceni a președintelui Ion Iliescu, el l-a trecut în rezervăla data de 21 decembrie 2004 pe generalul cu patru stele Dumitru Iliescu, cu pensie de serviciu anticipată.