Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Candidatul PD-L la Consiliul Județean poate fi Anuța Handolescu

până acum, mai toate partidele județene și-au lansat candidatul la președinția Consiliului Județean. însă , suspansul încă mai troneazăîn bătătura Partidului Democrat Liberal. Deși s-a comunicat oficial că lansarea se va face duminică , 30 martie, la ora 13:00, s-a făcut noapte și nimic nu se știe până acum. Sau nu se știe sigur, pentru că , în sondajul CSOP – comandant de organizația centralăa PDL – pe primul loc se aflăAnuța Handolescu (subprefect), ing. Sorin Zamfirescu (fost PLD, acum PDL), Dorel Jurcan (liderul PDL) și Anton Mițaru (PDL – fostul președinte al Consiliului Județean). După cum se știe, doamna Anuța Handolescu este funcționar public, apolitic și nu poate candida la funcția dorităde democrați liberali decât dacă se suspendădin prezenta activitate. Legea îi dădreptul, totuși, de a face acest gest, numai că nu se cunoaște ce atitudine va adopta dumneaei în fața rezultatelor sondajului. Doamna subprefect se aflăîn concediu, în Statele Unite și, se pare, în noaptea de duminică spre luni, se va întoarce acasă. Deci, până luni dimineața, la PD-L Vâlcea, încă mai stăruie misterul. Admițând că Anuța Handolescu nu va intra în lupta electorală, refuzând propunerea foștilor săi colegi de partid, vine rândul fostului primar al Râmnicului – ing. Sorin Zamfirescu. „Nu voi candida pentru Consiliul Județean. Eu vreau săcandidez pentru Camera Deputaților. Rezultatul sondajului făcut de cel mai serios institut de sondare din țară (CSOP) măsitueazăcu un procent înaintea lui Frâncu. ce s-a zbătut teribil săfie în fruntea sufragiilor pentru Consiliul Județean. La ședința Consiliului Director al organizației județene s-a stabilit că trebuie săo convingem pe doamna Anuța săcandideze. Musai. În caz contrar, Dorel Jurcan este varianta partidului nostru la Consiliul Județean” – a declarat inginerul Sorin Zamfirescu, rămânând fidel convingerii sale că Anuța Handolescu își va da acceptul. Deci, până luni, 31 martie, ora 11:00, la conferința de presă a PD-L, a rămas loc numai de pronosticuri și cleveteli.

Sondajul

Conștienți că numai realitatea din teren poate da adevărata imagine a viitorului post-electoral, PD-L central a comandant un sondaj de opinie printre vâlceni, urmărindu-se obținerea unor răspunsuri sincere la întrebările chestionarului. La capitolul „Încrederea în personalități politice vâlcene”, repondenții au impus următorul clasament: Anuța Handolescu (apolitic) – 31%, Ion Câlea (PSD) – 20%, Sorin Zamfirescu (PD-L) – 19%, Matei Vintilă(PD-L) – 15%, Dorel Jurcan (PD-L) – 14%, Petre Ungureanu (PD-L) – 9%, Dumitru Bușe (PC) – 9%, Anton Mițaru (PD-L) – 9% și Romulus Bulacu (PD-L) – 5%. „Intențiile de vot politic” pentru președinția Consiliului Județean s-au repartizat astfel: pentru candidatul PD-L – 39%, pentru candidatul PSD – 35%, pentru candidatul PNL – 16%, pentru candidatul PC – 3% și alte partide 7%. „Încrederea electorilor în oamenii politici vâlceni” s-a manifestat pentru întreaga gamăcalificative, de la „Foarte multă” – până la „Foarte puțină”. Spațiul destinat acestui articol nu ne permite inserarea tuturor răspunsurilor la chestionar și de aceea dăm publicității acum doar procentele cu care sunt creditați politicienii județeni în care alegătorii au încredere „Foarte puțină”: Emilian Frâncu – 36%, Dumitru Bușe – 31%, Ion Câlea – 26%, Anton Mițaru – 25%, Petre Ungureanu – 23%, Dorel Jurcan – 21%, Romulus Bulacu – 13% etc. „Nu sunt cunoscuți”, în procentele rezultate, Romulus Bulacu – 63%, Petre Ungureanu 49% și Anton Mițaru – 46%. Cifrele prezentate mai sus sunt luate din sondajul CSOP și, în conformitate cu votul din Consiliul Director al organizației vâlcene a PD-L (unde a participat și Gabriel Sandu – vicepreședintele Biroului Permanent Național) ele vor fi date publicității în prima conferințăde presă a liderului vâlcean Dorel Jurcan.

Romeo Popescu