Acasă Arhiva 2 Cafenea în Teatrul Anton Pann

Cafenea în Teatrul Anton Pann

De teama nu știm ce și cui, în deplină conspirativitate, Consiliul Județean Vâlcea a făcut recepția noului sediu al Teatrului Anton Pann, fără surle și trâmbițe. Nimic oficializat, nimic transparent. Sediul proaspăt construit va fi deschis publicului în luna septembrie și va funcționa (dacă va funcționa!) în condițiile concurențiale ale economiei de piață, adică (și) prin autofinanțare. Bugetul alocat, anual, de CJ acestei instituții se ridică la 11 miliarde lei, sumăcare nu va reuși săacopere toate cheltuielile. De aceea, conducerea Consiliului a propus desfășurarea unor activități extraprofesionale, aducă toare de venituri la bugetul preconstituit cu sumele alocate la începutul exercițiului bugetar. Pe acest fond imperativ, actorii au găsit soluția salvatoare: vor închiria o parte din holul teatrului, Restaurantului OK, pentru înființarea unui bar. Și ca totul săcapete o aparențăde legalitatea, barul va purta titulatura de ,,Cafenea literară”.

Teatrul Anton Pann a înghițit până în prezent aproape 180 miliarde lei vechi, firma constructoare încadrându-se în această sumă. Astfel, cu TVA cu tot, valoarea construcției va ajunge undeva la 187 miliarde lei vechi. Oricum, capii CJ dau asigurări că valoarea investiției nu va depăși suma de 190 miliarde lei vechi. Cu toate acestea, odiseea teatrului nu s-a terminat aici, pentru că vor fi probleme îngrijorătoare cu cheltuielile de administrare a spațiului. Deja se privește, cu jind, la instalația de climatizare, pe care actorii nu o vor folosi decât de două ori pe an, din cauza costurilor imense. Conducerea CJ a tăiat aerul condiționat din consiliu, tocmai pentru reducerea cheltuielilor, iar teatrul va avea aceeași soartă. Pe lângă cele două săli de spectacol, clădirea are în componență9 garsoniere destinate special actorilor externi care vor susține reprezentații în Vâlcea. Și cum un actor are nevoie de un cadru boem, pentru a da performanță, conducerea teatrului s-a gândit că nu ar strica săînființeze, în incinta teatrului, un bar. Vicepreședintele CJ – Romulus Bulacu a declarat că respectivul bar nu este o invenție a actorilor, era prevăzut în proiect sub denumirea de ,,Cafenea literară” și a fost gândit ca o posibilăsursăde autofinanțare. Explicația sa ar fi fost plauzibilă, dacă barul ar fi fost administrat de personalul teatrului, nu de o firmăprivatăcare-și va lua ,,partea leului” din afacere, adică 80%. Conducerea teatrului a închiriat spațiul destinat cafenelei… Restaurantului OK. Bulacu afirmăcă nu știe nimic despre acest lucru, dar recunoaște că teatrul ar fi câștigat mult mai mult dacă ar fi administrat barul cu forțe proprii: ,,Nu știu nimic despre acest lucru. S-a pus problema înființării unei cafenele acolo, în incinta teatrului, dar nu știam că au ales deja formula. Nu știu nimic! Oricum eu am susținut mereu că teatrul are nevoie de o sursăde autofinanțare și cafeneaua este un proiect destul de bun, dar dacă o dăm unor terți profitul va fi mult mai mic decât dacă ar fi administrat de personalul propriu. Nu știu cum ar fi mai bine, pentru că pentru administrarea unui bar ai nevoie, totuși, de oameni care se pricep, altfel nu faci nimic!”. Soluția ar fi mult mai simplă, conducerea teatrului ar putea angaja o persoanăcalificatăpentru acest job, iar cheltuielile salariale s-ar situa cu mult sub profitul încasat de patronii Restaurantului OK. Deocamdată, oficial, conducerea CJ susține că actul de parteneriat între OK și Teatrul Anton Pann nu a fost semnat. Neoficial însă … totul e la OK.

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.