Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Buican acuzăPD-L că a început vânătoarea de vrăjitoare

 Război politic

DISPUTE. Cristian Buican, președintele PNL Vâlcea, cu ocazia unei conferințe de presă susținutăzilele trecute, că liderii vâlceni ai partidului aflat la putere, PD-L, fac presiuni tot mai mari asupra angajaților de prin instituțiile deconcetrate care au orientări liberale sau social-democrate. El susține că este o acțiune politică ce poate avea serioase repercursiuni pe termen lung și că , mai mult decât atât, este prima de acest gen de care își amintește el de După Revoluția din ’89 încoace.

Șeful peneliștilor vâlceni, Cristian Buican, a declarat că tot mai des, în ultima perioadă , colegii săi de partid, care ocupădiferite funcții în instituțiile deconcentrate ale satului, se plâng că directorii PD-L le sugereazăretragerea de pe funcții. „Nu aș fi vrut săabordez acest subiect pentru că nu îmi stăîn caracter. Dar directorii PD-L au început săfacă presiuni fără precedent asupra salariaților care au alte opțiuni politice decât cele ale partidului din care provin. Scopul este fie săîi determine săvinăcă tre acest partid, fie acela de a-i forța săpărăsească instituțiile respective. Este o campanie nemaiîntâlnităde noi în ultimii 20 de ani. Nici în perioada 2000- 2004, când PSD se afla la putere, nu se întâmpla așa ceva. Cei care au semnalat astfel de probleme au ținut ca, deocamdată, să rămână sub protecția anonimatului.Vreau săatrag atenția tuturor celor care conduc deconcentratele că nu vom sta cu mâinile în sân și vom acorda asistență juridică tuturor persoanelor care vor avea de suferit în urma acestei campanii făcute de PD-L, fie că sunt membri PNL sau nu”, susține parlamentarul liberal. Continuând în aceeași notă, deputatul a menționat că Mihai că linoiu, directorul școlii cu clasele I-VIII din Titești și șef al organizației locale a PNL, ar fi fost demis ilegal de inspectorul-șef al Inspectoratului Județean Școlar Vâlcea (ISJ), Gabriela Ene. „Asupra directorului că linoiu s-au făcut presiuni în repetate rânduri încă din vara anului trecut. Acesta deține funcția în urma unui concurs. Din punctul meu de vedere, demiterea s-a făcut abuziv”, a adăugat reprezentantul PNL.

În școala lui că linoiu, mizeria era până la ușă

Gabriela Ene, inspectorul-șef al ISJ, spune, însă , că nu a procedat abuziv în privința demiterii directorului din Titești, Mihai că linoiu, și că schimbarea acestuia ar fi trebuit făcutămai de mult. „Pe toată perioada vacanței de vară, că linoiu a ținut școala închisă, cu lacă tul pe ea, avem și poze care dovedesc acest lucru. Mizeria era până la ușă, ceva de nedescris. Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor interne, el ar fi trebuit sădepunăun raport de autoevaluare, imperios necesar pentru toți directorii de școală, cu anexăcare săcuprindăfișa explicativă, așa cum se cere. Nu a făcut nici acest lucru Am discutat personal cu inspectorul Dumitrescu, care, apropo, este tot liberal și pe deasupra și director la o școală, și m-a asigurat, de mai multe ori, că a primit fișa explicativă. Am amânat demiterea sa de mai multe ori, dar nu se putea la infinit. Din punctul meu de vedere, și vreau săspun apăsat aceste lucruri, nu conteazăcâtuși de puțin coloratura politică a unui director. Important este să-și facă treaba. Dacă nu este în stare, săplece”, ne-a declarat Gabriela Ene. Ea a mai spus că liberalul Mihai că linoiu nu s-a înțeles deloc bine nici cu vechea conducere a Inspectoratului Școlar, care i-a reproșat exact aceleași lucruri. Un alt motiv care a condus la demiterea liberalului a fost legat de multiplele reclamații pe care instituția ce o conduce le-a primit din partea părinților și elevilor nemulțumiți de activitatea lui că linoiu.

Pe de altăparte, Ene susține că toate aceste dispute de ordin politic nu ar trebui săaparăatunci când vine vorba de actul educațional. În opinia sa, ar fi mult mai potrivit ca directorii unităților școlare sănu fie înregimentați politic.