Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BLESTEMUL SĂRII

” la Îeica prăbușirea a ieșit de sub control

 

Situația hidrologică a județului, dăfiori locuitorilor stațiunii Ocnele Mari, pericolul declanșării unui dezastru neprevăzut, prin prăbușirea (ne)controlatăa capacului cavernei de sare, creând panică . toată lumea stăși privește în sus, cerând, în gând, ajutorul lui Dumnezeu. De acum, pericolul își amplifică existența. Afarăplouă, tavanul de sare se topește, sub influența apei dulci și, cu toate astea, profesorul Zamfirescu, cel de la Cluj, agreat de Societatea Naționalăa Sării, dăasigurări că totul decurge conform celor prestabilite de el, scufundarea fiind controlată. Vorbe, vorbe, vorbe, pentru că blestemele ocnașilor nevinovați, condamnați la muncă grea, în Salină, de-alungul timpului, încep săse lege. Din întregul staf administrativ al județului, prezent în salina de curăbalnearăce s-a oficializat sâmbătă, 5 septembrie, cel mai trist era președintele Consiliului Județean, dr. ing. Ion Cîlea. Întrebat de motivul întristării sale, acesta ne-a spus, în șoaptă, cu teama de a nu fi auzit și de cei care se bucurau de evenimentul la care participau: „Din păcate, cu toate asigurările, situația de la Ocnele Mari, nu mai este sub control”.