Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BLESTEMUL PĂMÂNTULUI

 La Berislăveti, peste 700 de familii pot rămâne izolate

ALUNECĂRI DE TEREN. În ultimii doi ani, natura a făcut ravagii în localitatea vâlceană Berislăvești, fiind afectate mai multe zone. Autoritățile locale s-au dovedit a fi neputincioase în fața naturii dezlănțuite. Ploile de săptămâna trecută, însă , au agravat situația, activând mai multe alunecă ri de teren. Primarul localității trage un semnal de alarmăasupra faptului că , dacă nu se vor lua măsuri urgente, peste 700 de familii din trei sate riscă să rămână izolate de lumea civilizată.

Circulație întreruptătotal la Robaia

În satul Robaia, din Berislăvești, circulația auto și pietonalăpe podul ce face legătura între județul Vâlcea și județul Argeș a fost întreruptătotal încă din anul 2007. Acolo s-a produs o mare alunecare de teren, care a colmatat ambele capete ale podului, obturându-l și punând în pericol stabilitatea lui. De fiecare datăcând ploua, halda de pământ înaintează, riscând sărupăpodul în două . Alunecarea de teren a afectat grav și drumul județean 703 G, care s-a prăbușit pe o supraFață de circa 50 de metri, iar alți trei kilometri sunt practic distruși de șanțuri. Din păcate, în acea zonănu se poate face o variantăde circulație ocolitoare, deoarece toată zona este afectatăde alunecă ri de teren. Tragic este, însă , că în orice moment nu mai puțin de 200 de familii pot rămâne izolate. Comisia de specialiști din cadrul Consiliului Județean și RAJDP-ului au stabilit că se impune urgent decolmatarea zonei podului și executarea unui zid de sprijin în lungime de 75 de metri. Deși Primăria Berislăvești a făcut numeroase sesizări că tre autoritățile județului, până acum nu au fost alocate fonduri pentru rezolvarea acestei probleme extrem de grave. Valoarea estimativăa lucrărilor pentru pod este de 500.000 lei, iar pentru DJ 703 G este necesară suma de 30.000 lei.

Drumul spre Releul Cozia a fost grav afectat de alunecă ri

O altăzonădin Berislăvești afectatăde fenomenul alunecă rilor de teren este satul Dăngești. Drumul județean 703 N, drum ce duce că tre Releul Cozia, s-a deteriorat pe o lungime de aproximativ 1,5 kilometri, datorităscurgerilor de apăde pe versanți formându-se șanțuri pe axa drumului. Cea mai gravăsituație, însă , este la podul din punctul „Stăneci Pavel – Cheran”, acolo unde zidul de sprijin al unui pod a fost rupt în totalitate pe o porțiune de 100 de metri în aval, iar alunecarea din zonăse accentuează. Dacă nu vor începe lucrările de refacere a zidului în cel mai scurt timp, la prima ploaie, peste 200 de familii riscă să rămână izolate și, în același timp, și drumul spre Releu va fi întrerupt. „Din păcate drumul spre releu este, în totalitate, într-o stare jalnică . Tragem speranța că , în cel mult doi ani, vom obține fonduri pentru a-l reabilita. până atunci, însă , dorim săfacem și canalizarea, pentru că apa am introdus-o deja. Totuși acum sunt necesare lucrări urgente în anumite zone, cum ar fi la podul din punctul „Stăneci”, unde am făcut tot felul de improvizații pentru a nu lăsa 200 de familii fără un drum de legătură. Aceste improvizații nu vor ține mult, însă „ – ne-a spus consilierul primarului din Berislăvești.

300 de familii vor rămâne „rupte” de lume

Așa cum spuneam mai sus, comuna Berislăvești este una dintre cele mai afectate localități din Vâlcea de alunecă rile de teren. Nici satul Rădăcinești nu a scă pat de acest fenomen, drumul comunal 15 Scă ueni – Berislăvești fiind întrerupt pe o supraFață de 150 de metri în trei puncte și pe o supraFață de 200 de metri într-un loc. Astfel, partea de nord a satului, unde locuiesc peste 300 de familii, este practic izolată, oamenii riscându-și viața când trec prin zonele afectate de alunecă ri. „Și aceasta este o lucrare urgentă, unde trebuie revenit cât mai curând posibil. Trebuie refăcutăcomplet platforma drumului și completatăcu macadam și agregate. Valoarea estimativăa lucrării este de 80.000 lei” – ne-a mai spus consilierul primarului.

Și drumul forestier Dăngești – Surdoiu este întrerupt pe o porțiune de 60 de metri într-un punct și pe 300 de metri în alt punct. Datorităploilor torențiale de la începutul acestei luni, șanțurile au fost colmatate pe o distanțăde 300 de metri. Astfel, legătura cu comuna Perișani a fost întreruptă. Valoarea lucrării se estimeazăa fi de 45.000 lei.