Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Beat criță, a lovit o Dacie

 Accident la Budești

Sâmbătă, 10 ianuarie a.c., la Budești a avut loc un grav accident de circulație din cauza unui șofer beat criță. Oliviu Vlangăr, de 30 ani, din comuna Budești, condusese o Dacia 1310 în localitate și din cauza alcoolului a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens în coliziune cu un alt automobil Dacia. Cea de-a doua mașinăera condusăde Mihai Bleiceanu, de 47 ani, din Rm. Vâlcea. Ambele mașini au fost serios avariate. În urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că Oliviu Vlangăr avea o alcoolemie de 1,08 mg/l. Acestuia i-a fost reținut permisul de conducere și întocmit dosar penal. El este cercetat acum sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.