” Este posibil ca FC Argeș sănu aibăforța necesară , din punct de vedere financiar, pentru a ataca promovarea în Liga I. În aceste condiții, CSM poate spera la realizarea visului de ani de zile. Asta în cazul în care elevii lui Artimon vor rămâne în că rți, iar campania de transferuri din iarnăva fi una spectaculoasă. Un astfel de obiectiv mai depinde și de banii pe care Universitatea Craiova îi va vira pentru procentele din transferul lui Florin Costea. Dacă îi va vira…
” Oltchim Râmnicu Vâlcea va avea turnee amicale puternice și în pauza dintre tur și retur pentru a pregăti fazele următoare ale Ligii Campionilor. Timpul va fi unul scurt, însă , pentru că majoritatea elevelor lui Radu Voina vor participa la turneul final al Campionatului Mondial care va avea loc în luna decembrie a acestui an, în China
” Promovarea în Liga a III-a nu mai este o atracție pentru echipele din Liga a IV-a. Banii sunt puțini și costurile cresc simțitor. Mai ales că locurile sunt suficiente, seriile fiind completate și în acest an cu grupări care au dorit săjoace în Liga a III-a, chiar dacă nu au câștigat campionatele județene.
Lasă un comentariu