Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Artimon e optimist

Fotbal

Tehnicianul Clubului Sportiv Municipal, Alin Artimon, ne-a acordat un interviu la mijlocul pregătirilor pentru noul sezon competițional.

– Domnule Artimon, cum se descurcă fotbaliștii în cantonament?

– Eu sunt mulțumit, fotbaliștii răspund bine la efort, chiar dacă trec prin cea mai dificilăperioadă a anului, pregătirea de iarnă. Am avut o densitate mare de antrenamente, cu două șe3dințe de pregătire zilnice.
Au venit din vacanțăfără kilograme în plus?

– Marea majoritate dintre ei nu. Au venit așa cum trebuia și și-au îndeplinit sarcinile pe care le-au avut fiecare în parte în vacanță. S-a văzut acest lucru în momentul în care au dat probele fizice.

– Ce spuneți de primele partide amicale?

– Nu au fost concludente și nu am urmărit neapărat rezultatele. În primul meci au jucat la numai 5 zile de la reunirea lotului. Am pierdut cu FC Caracal dar eu sunt mulțumit de ritm. În cel de-al doilea am remizat cu Gaz Metan Mediaș, deja aveam patru zile de cantonament centralizat și s-a văzut acest lucru.