Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Apa de la Brădișor va fi infestată

 Pericol ținut sub obroc

În timpul vizitei premierului Emil Boc, la Rm. Vâlcea, între acesta și reprezentanții Puterii județene, a avut loc un dialog, cu ușile închise, în sala „7” a Consiliului Județean Vâlcea. Bazându-se pe absența presei (că reia i-a fost interzisăparticiparea la întrunirea „de taină”), participanții și-au dezlegat baierele gurii, spunând adevăruri periculoase, ținute sub obroc de urechile opiniei publice. Vocea Vâlcii, obișnuităcu lipsa de transparențăși indecentul comportament al mai marilor zilei, a putut înregistra convorbirile din spatele ușilor închise, din care, în acest număr, prezentăm doar un fragment, păstrând pentru prelucrare și verificare, cele mai periculoase afirmații, care pot dăuna grav existenței noastre viitoare.

Săptămâna trecută, în timpul vizitei premierului Emil Boc în municipiul Rm. Vâlcea, între acesta și reprezentanții Puterii județene, a avut loc un dialog cu ușile închise. Bazându-se pe absența presei (că reia i-a fost interzisăparticiparea la întrunirea „de taină” ce a avut loc în sala „7”a Consiliului Județean), participanții și-au dezlegat baierele gurii, spunând adevăruri periculoase, ținute sub obroc de urechile opiniei publice. Numai că redacția noastră, obișnuităcu lipsa de transparențăși indecentul comportament al mai marilor zilei, a putut înregistra convorbirile avute în spatele ușilor închise, din care, în acest număr, prezentăm doar un fragment, păstrând pentru prelucrare și verificare, cele mai periculoase afirmații, care pot dăuna grav existenței noastre viitoare. Promițând că , în curând, vom da publicității întreaga transcriere a convorbirilor avute de preopinenți, avertizăm opinia publică despre pericolul infestării apei potabile de la Brădișor. Informația privind starea neconformă a viitorului sănătății populației a fost comunicatăprim-ministrului de prefectul Remus Grigorescu, pe care-l acuzăm de lipsăde transparențăîn conducerea destinelor administrative județene și de neinformarea Guvernului României, până acum. Redăm fragmentul ce susține afirmația noastră, După cum rezultădin cuvântul său, înregistrat pe bandămagnetică : „De asemenea, considerăm că este necesar săContinuă m cu finalizarea lucrărilor de la halda de mică , de la Cataracte. De altfel, societatea Conversmin, care se ocupăcu lucrările miniere, nu s-a achitat întru-totul de sarcini acolo. Riscul ca râul Lotru, săantreneze, o parte din haldămica și săo ducă în lacul Brădișor este mare și existăriscul ca apa pe care o consumăm săfie infestată, în curând”. Ce-i de făcut?