Existăun personaj în prim-planul politicii vâlcene, pentru care am avut, permanent, vorba englezului: „high consideration”. La un moment dat, și asta nu s-a întâmplat cu mult timp în urmă, acest sentiment s-a diminuat profund. Nu e ceva ce am premeditat, ci s-a întâmplat absolut involuntar. Politicianul la care mărefer este binecunoscut opiniei publice. Este vorba de deputatul PD-L, Sorin Zamfirescu, un individ despre care s-a spus prea adesea, și poate cu prea multărăutate, că nu ar mai avea ce săcaute pe scena politică . Atitudinea sa publică , din ultima perioadă , m-a determinat săcred că , pe undeva, s-ar putea săfi avut dreptate. Măcar pe jumătate. Mărturisesc că am ascultat cu destulăconsternare declarațiile din ultima sa conferințăde presă , în care s-a plâns de tot felul de lucruri. Părea că nimic din ceea ce se întâmplăîn actuala sa existențăpolitică nu-l mulțumește.
Plin de emfază, și oarecum zeflemitor, Zamfirescu a lăsat săse înțeleagăcă e tare nemulțumit de mașina de serviciu primităde la Parlament, care, zice el, cu ochii măriți de mirare, aratăca dracu’. Și asta nu e tot. Politicianul fructifică , la maximum, fiecare apariție publică pentru a afișa un soi de autocompătimire vizavi de nefericitul accident de circulație suferit de curând. Printre altele, alesul a lăsat săse înțeleagădezavueazăfelul în care a fost tratat de polițiști care se pare că nu au înțeles să-l aprecieze ca pe un VIP politic. Ba, mai mult, el s-a arătat foarte deranjat și de faptul că oamenii legii i-au pus în Față etilotestul, procedurăstandard, de altfel, în asemenea cazuri. Ciudatăsupărarea alesului și nefirească aș zice.
Trecând cu vederea aceste inerente și desigur bizare abordări ale realității, altceva intrigă, de fapt, la acest personaj cu vast trecut politic. Și anume, cum spuneam, multitudinea de nemulțumiri, de-a dreptul stupide, expuse presei. Cică domnul deputat nu poate săsufere adunătura coloratăde jurnaliști, din presa centrală, adunatăpe holurile Palatului Parlamentului care pândesc greșelile deputaților și senatorilor pentru a culege subiecte. I se pare, vezi Doamne, total necivilizatămanifestarea profesionalăa ziariștilor – care spune, cu un ton grav, mai fac și mizerie – ce displac, zice el, ochiului turiștilor veniți săadmire monstruozitatea de clădire creatăpe vremea regimului ceaușist. Ca săvezi
Am fost și eu în calitate de jurnalist, de mai multe ori decât și-ar imagina monsieur Zamfirescu, la Palatul Parlamentului și am descoperit de fiecare datăacelași lucru: comportamentul ziariștilor se desfășoarăîn conformitate cu toate principiile moralității și civilizației. Alesul se teme că s-ar putea, ca la un moment dat, jurnaliștii să-l fotografieze scobindu-se adânc în nas sau dormind cu sforăituri pe băncile Camerei Deputaților. Dacă ar fi săne ghidăm După un vechi proverb care spune că , de regulă, în viață, de ce îți este frică nu scapi, este posibil să-l vedem pe alesul vâlcean într-una din aceste incomode ipostaze. Dar nu vreau săfac supoziții prețioase că nu acesta este obiectul și subiectul editorialului meu din acest număr. Altceva vreau săscot în evidență
fără să-și dea seama, sau chiar voit, deputatul a jignit breasla jurnaliștilor despre care toată lumea știe, din păcate mai puțin el, că merg pe principiul ubicuității – sunt peste tot unde pot găsi subiecte arzătoare – și că atât timp cât va dăinui ideea de presă vor dormi la uși, vor intra pe gaura cheii, dacă se poate, sau vor sta lipiți de un geam o zi întreagă, dacă toate acestea pot conduce la găsirea unui subiect incitat. Și apoi, cum sănu fie cu ochii-n patru pe parlamentari, din moment ce au demonstrat, fără echivoc, unei națiuni întregi că dorm în loc sămuncească și că și-au transformat ambele mâni în simple aparate de vot? Dar lui domn’ Zamfirescu nu-i pasăde datoria pe care acești ziariști, extrem de băgăreți, cum le spune el, o au Față de opinia publică . Și anume de a-i prezenta toate fațetele realității, chiar dacă aceasta implică și parlamentari care se scarpinăîn cap și-n urechi a plictiseală. De altfel, ei, aleșii noștri dragi (ciudat cuvânt am folosit aici), au aceiași datorie Față de cetățeni. Să-i ținăla curent cu toate inițiativele lor. Dar nu o fac. Fie pentru că habar nu au săținăun discurs, fie că sunt filfizoni și urăsc săvorbească cu presa.
Pe deputatul Zamfirescu nu-l mulțumește nimic de când este în parlament. Are repulsie Față de mașina de serviciu, urăște faptul că în Palatul Parlamentului nu mai funcționează, așa cum trebuie, lifturile și aerul condiționat, și, în fine, îi e scârbăde jurnaliștii care i-au invadat existența politică . Păi, dacă desfidătoate aceste lucruri de ce nu stăacasă? Ar putea descoperi că , pentru venerabilul domn, deputăția poate fi, în fond, doar o dulce amăgire.