După patru ani de dispute, instanța de la Haga a pus punct procesului România-Ucraina având drept mizăhidrocarburile din Marea Neagră. Diplomația noastrăa înregistrat o mare victorie. Prin decizia Curții de la Haga, România a obținut o supraFață de 9.700 de kilometri pătrați, ceea ce reprezintă79,34% din aria de 12.000 de kilometri pătrați asupra că reia aveam pretenții, iar Kievul s-a ales cu Insula Șerpilor. Am primit ce ne-am dorit, iar experții ucraineni vorbesc de o „înfrângere absolută” suferităde ei. Insula constituie un capitol important din istoria țării noastre de După 1947. Ea fost atribuităRomâniei de Congresul de la Berlin, în 1878. Scopul de atunci al Marilor Puteri a fost ca săse poatăgestiona mai bine, în regim multinațional, gurile Dunării, fluviu de importanțăinternaționalăîn detrimentul Rusiei țariste și expansioniste. Prin Tratatul de la Paris din 1947, URSS a înglobat Insula Șerpilor cu scopul de a spiona militar strâmtorile Bosfor și Dardanele, care aparțin Turciei, dușmanul secular al expansionismului rusesc, indiferent de coloratura politică . CedatăURSS-ului, în 1948, de Petru Groza și intratăefectiv în posesia rușilor în același an, Insula Șerpilor a fost declaratăzilele trecute, de Curtea de Justiție de la Haga, ca fiind o stâncă , tot așa cum a susținut și partea românăcând a intentat proces Ucrainei.
Așadar Ucraina va controla în continuare, strategic, gurile Dunării, de pe Insula Șerpilor, dar Kievul pierde 80% din platforma continentalăasupra că reia susținea că are jurisdicție. Ca insulă, stânca e în continuare a Ucrainei. Ce obținem noi, e platoul continental, de sub apă. Ceea ce nu prea știu ei, cei care se simt satisfăcuți economic de hotărârea CJ de la Haga, e că vecinii noștri, din fâșia lor de 20%, pot extrage destul petrol și gaze care ne aparțin acum nouă. Tot ce trebuie săfacă este săîși planteze platformele petroliere în apropierea liniei de demarcație și săînceapăexploatarea mai repede ca noi. Cum în actuala conjuncturăeconomică mondialăprețul petrolului este foarte mic, o logică simplăne dicteazăsăașteptăm. Ucraina însă , își poate vedea bine merci de treabă, și, când ne apucă m și noi de extracție, pungile de petrol și gaze vor fi cam goale. Gazele și petrolul care produc orgasme intelectuale unora, se află, deocamdată, numai în rapoartele prospectorilor. Ca săajungăși la consumatori mai trebuiesc niște miliarde de dolari investiți în instalații de extracție și conducte submarine de aducțiune. Adică nu mai mult de 15 – 20 de ani de investiții. Are careva banii și timpul fizic necesar, la dispoziție, ținând cont că criza economică avansează(chiar și în bugetul țării), iar ucranienii știu unde săatace eficient punga de combustibili submarini? Da, la Haga am obținut o victorie. Dar cu ce preț? România a trebuit săfie umilitătimp de 60 de ani, prin cedarea Insulei Șerpilor, în 1948, de că tre un iresponsabil, pe baza unui proces-verbal, de parcă preda o gestiune.
L-am numit aici pe adjunctul Anei Pauker de la Externe, și pe un anume Eduard Mezincescu (evreu), ins care mai voia să-și facă și partid imediat După decembrie 1989. Iar vecinii de la est, care nu ne sunt chiar așa de prieteni cum cred unii, voiau să-și întindă”tentaculele” la 200 mile marine în jurul acelei stânci botezate Insula Șerpilor, moștenităde la ruși, ajungând astfel, dacă s-ar fi putut, sămuște și din uscatul litoralului românesc. însă , ceea ce au câștigat ambele țări, e altceva. E ceva ce va aduce mult mai mult de 30 miliarde de euro, cât se zice că ne-ar alimenta bugetul de stat exploatarea combustibililor naturali de pe Platforma continentală. Este încrederea reciprocă , prin tranșarea litigiului. Deblocarea proiectelor comune, este adevăratul câștig, deși nu știm cum va evolua granița de pe Dunăre și când va erupe din nou conflictul. Canalul Chilia este cel mai prolific în extinderea Deltei, iar din jocul sedimentelor, s-a ajuns la o interesantăconfigurație ce face ca, pentru grănicerii ucrainieni, cea mai apropiatătutungerie săfie în Sulina. Încercând să-i găsesc pe aceia care, din culisele Curții Internaționale, au declanșat, determinat și asigurat „Victoria de la Haga”, am scris o listălungă, începând cu Preaîmpușcatul Ceaușescu, Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Emil Constantinescu, Cristian Diaconescu, Traian Băsescu și mulți alții, fără a putea face, însă , un clasament al greutății acțiunilor acestora în evenimentele consumate.
Sunt sigur că dacă România pierdea la Haga, vina aparținea președintelui Băsescu. Și asta o spuneau toți, inclusiv Iliescu, Năstase, Geoană, Constantinescu, Diaconescu și mulți alții. C-așa-i la noi, unde răutatea balcanică determinăca ziua sădevinănoapte și noaptea ziua lor. Acum, judecând la rece, cred că ar trebui săuităm de tot ce a fost în 1948, adică , săuităm de acea Românie obișnuităsăstea în genunchi în fața Marelui „Frate” de la Răsărit și săne scoatem pălăriile în fața unor profesioniști adevărați care ne-au adus mulțumirea: echipa de reprezentare a statului român la Haga, în frunte cu Bogdan Aurescu. Cred că diplomații „echipei de aur” ar trebui întâmpinați, în același mod în care o armatăvictorioasăar intra în Capitală, pe sub Arcul de Triumf. În ziua prezentării televizate a importantei hotărâri de la Haga, m-am bucurat sincer, deși cu tristețe în suflet, simțeam că insula nu ne-a fost dată. Nu o spunea nimeni, atunci, dar simțeam asta. Acum, știu sigur că aveam și noi o insulăpe lumea aceasta. Pe care (și acum) o stăpânesc alții. Ca săo vizităm, ne trebuie vizăde intrare. Vizăpe pământ românesc. Dacă în ’90 președinte ar fi fost altcineva decât Iliescu, aveam și insulăși, poate, mai mult decât atât. În compensare, există, totuși o consolare doar pentru pescarul român: se va putea duce cu barca până la o zvârliturăde băț de Insula Șerpilor, la guvizi, calcan și ce pești strategici or mai înota pe acolo. Săplângă de rușine!
Lasă un comentariu