Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Aleșii județeni vorbesc pe messenger în timpul ședințelor

„”Preocupați” de soarta cetățenilor

” la ultima ședințăa Consiliului Județean, trei aleși au făcut dovada că ocupăscaunele de pomanăfiind mai preocupați în a purta conversații interminabile pe messenger decât în a se arăta interesați în discutarea și punerea în practică a proiectelor concepute în interesul cetățenilor ” mult mai atrași de discuțiile virtuale decât de destinele județului, aleșii s-au conectat la Internet wireless pentru a le explica, online, amicilor lor cât de mult „muncesc” ei în calitate de aleși

Actualii consilieri județeni, mare parte dintre ei campioni ai deciziilor și ideilor administrative păguboase, par deciși săsfideze în continuare vâlcenii, prin manifestările lor publice vecine cu nesimțirea. VOCEA VÂLCII văinforma cu ceva vreme în urmăcă , mai nou, aleșii județeni au înlocuit topurile de hârtie și dosarele de ședințăcu laptopuri de ultimăgenerație, cumpărate, evident, din banii noștri. Acest moft al lor, calculatorul portabil, este utilizat în exercitarea funcției publice doar o singurădatăpe lună, atunci când se reunesc în ședința Consiliului Județean, în restul celor 29 sau 30 de zile ale lunii întrebuințându-l în interes personal.

La ultima ședințăa Consiliului, trei aleși județeni au făcut dovada că ocupăscaunele de pomanăfiind mai preocupați în a purta conversații interminabile pe messenger decât în a se arăta interesați în discutarea și punerea în practică a proiectelor concepute în interesul cetățenilor. Mult mai atrași de discuțiile virtuale, așa cum spuneam, decât de destinele județului, aleșii s-au conectat la Internet wireless pentru a le explica, online, amicilor lor cât de mult muncesc ei în calitate de aleși. Un adevărat stres și alta nu

Prolixul

Primul ales județean prins în „flagrant” de publicația noastră, în timp ce vorbea pe messenger despre ale vieții probleme, este liberalul Dan Vlaicu care se conversa de zor, țăcă nind tastele laptopului în plină ședințăde Consiliu Județean. Despre Vlaicu nu se pot spune prea multe, pentru că l-am auzit vorbind, arareori, și atunci când a făcut-o a șocat prin ambiguitatea ideilor expuse și a gândirii dezordonate. Crezându-se, probabil, peste toți și toate atunci când participăla ședințele de CJ, liberalul a decis sănu mai dea atenție problemelor cu care se confruntă cetățenii (care i-au asigurat un scaun că lduț de ales județean), preocupându-se, acum, în a se perfecționa în operarea PC.

Întrebat de redactorii publicației noastre cum își permite săsfideze într-un asemenea mod opinia publică și colegii din Consiliu, Dan Vlaicu a început săvorbească precipitat (așa cum nu l-am văzut discutând la Consiliu, unde, de regulă, tace, lipsindu-i inițiativa) amenințând că va cere drept la replică , dacă vom îndrăzni sădăm în vileag îndeletnicirile sale din timpul ședinței: „Ce făceam pe messenger? Vorbeam cu Cristi Buican. De ce? Pur și simplu s-a activat din greșealămessenger-ul. Vroiam săvăspun că am făcut o greșeală. Nu cu Buican am vorbit pe messenger. Deci, messengerul meu se activeazăîn momentul în care pornesc calculatorul, asta dacă văpricepeți la informatică , și în acel moment l-am văzut activ pe Cristi Buican. Am vrut să-i dau un buzz săvadăcă are messengerul deschis. Am stat 30 de secunde, După care l-am închis. Dar, d’asta veniți la ședințe săvedeți dacă stăm noi pe messenger? Nu știu dacă e o crimăasta sau este un subiect de senzație pentru jurnaliști. Dacă nu mai aveți altceva de făcut și astea reprezintăcele mai mari senzații pe care le puteți prinde, veniți la Drăgășani și vădăm sute de subiecte. Dacă veți scrie ceva despre asta văcer dreptul la replică „, a zis el pe un ton apăsat. Deci, sărecapitulăm Vlaicu a vrut săvorbească cu Buican, dar nu a vorbit el, ci calculatorul său care se conecteazăautomat la messenger și care, atunci când l-a „văzut” online i-a dat un „buzz” ca să-i arate alesului că poate vorbi cu vicepreședintele CJ, pentru că e pe Internet. Cam asta a vrut săspunăVlaicu, folosindu-se de o „logică zguduitoare”, nu? Cât despre faptul că va da drept la replică la acest articol, alesul județean ar trebui să-și dea seama că poza (care îl afișeazăîn postura de „internautist”) pe care am publicat-o în ziar, anulează, din start, unui individ cu simțul măsurii, intenția de a se preta la asemenea fapte.

Bulacu minte

Puțin mai încolo de scaunul lui Vlaicu, este cel al alesului județean PD-L, Romulus Bulacu, care din primul său mandat de ales a demonstrat că este, mai mereu, paralel cu problemele stringente ale cetățenilor. Mereu îmbrăcat la patru ace și mirosind a parfumuri scumpe, Bulacu pare autoexilat într-un clopot de sticlă, cu gemuri opace, ce nu-i permite săprivească , spre exterior, la temele de actualitate. Deloc dispus să-și murdărească pantofii de catifea mergând prin comunele vâlcene pentru a sta de vorbăcu oamenii, Bulacu este exemplul elocvent al alesului județean pentru care exercitarea mandatului înseamnă a sta așezat, de pomană, ani întregi, pe scaun. Ca și colegul său liberal, Romulus Bulacu este un împătimit în ale discuțiilor pe messenger. De fiecare dată, alesul își deschide laptopul, frumusețe de sculăIT, cu gesturi studiate, zgâindu-se ore în șir, în timpul ședințelor, la culorile de pe ecran. Deși a fost fotografiat de redactorii VOCEA VÂLCII vorbind de întruna, pe messenger, cu un anume Ștefan Beniog, Bulacu a negat cu vehemențăcă s-ar fi întâmplat așa: „Nu este adevărat, nu am stat pe messenger”, a afirmat consilierul. Pozele stau mărturie în acest sens.

Consilier doar de decor

Alesul județean liberal, Constantin Iovan, discuta și el, de zor, pe messenger. fără să-i pese că redactorii publicației noastre îi fotografiau conversațiile virtuale, alesul părea foarte prins de dialogul online. De-a lungul timpului, Iovan a trecut neobservat în CJ, pentru că au fost extrem de rare ocaziile în care a fost auzit exprimându-și vreun punct de vedere. Deși prins cu mâța-n sac, liberalul nu a vrut sărecunoască că vorbea pe messenger. El a spus că era doar „buzz-uit” de un prieten. „Măbuzz-uia cineva. Nu știu cine. Aveți dovadăcă am vorbit eu la ședințăpe mess? Dacă nu o aveți, este grav”, ne-a spus el pe un ton amenințător.

Olivia Pîrvu – Cîrciu