Un articol de Gheorghe Smeoreanu
Se vorbește tot mai des despre labilitatea psihică a liderului liberal Emilian Frâncu. De curând, aflând că tânărul Bogdan Pistol are de gând săcandideze pentru președinția filialei, Frâncu a luat foc și a rostit, la o conferințăde presă , tot felul de aberații care, privite cu un ochi atent, pot demonstra că omul are nevoie de sprijin de specialitate. De altminteri, un colaborator apropiat al acestuia se plângea deunăzi că senatorul e atât de slăbit psihologic, încât numai un bobârnac săîi dai că se și prăbușește. Nu ne-ar interesa atât de mult soarta lui Frâncu dacă PNL nu ar reprezenta, în Vâlcea, ca și în întreaga țară , opoziția fără de care democrația nu funcționează. Cu un Frâncu suferind, suferăînseși viața politică vâlceană . Așa stând lucrurile poate că un Buican, un Bogdan Pistol, un Ion Popescu ar trebui săse gândească săîl menajeze pe surmenatul lor șef și săîi sugereze ca, cu alegeri sau fără alegeri, sătreacă pe linie moartă. Aceste rânduri nu se doresc în nici un caz a fi un pamflet. Pur și simplu modul exaltat și dezlânat în care Emilian Frâncu își joacă roul de senator și de lider PNL dăuneazăatmosferei din politica zonei, măcar fiindcă se creeazăimpresia că în politică totul este săgesticulezi, săurli, săacuzi. Totuși, trebuie spus că Frâncu nu a fost astfel. O vreme, a muncit mult, a dorit săse afirme promovând inițiative parlamentare utile, numai că fondul său ciudad, din punct de vedere psihologic, i-a jucat feste și l-a împins într-o zonăo ranchiunei, a resentimentelor, a delirului de persecuție.
Vorba lui Eminescu, dar pe bune: „Ah! organele-s sfărmate și maestrul e nebun!”