Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Accidente în lanț pe drumurile vâlcene

Potrivit declarațiilor reprezentanților Serviciului Poliției Rutiere Vâlcea numărul accidentelor produse de conducă torii de mopede a crescut semnificativ. În urmăcu doar câteva zile, doi tineri au ajuns pe patul de spital în urma unui grav accident de circulație, al că rui principal protagonist a fost chiar un mopedist.

În timp ce conducea un moped, Dumitru Rotaru din Păușești-Măglași nu a acordat prioritate de trecere unui autovehicul condus regulamentar de Gheorghe Rentea. Tânărul mopedist s-a ales cu fracturi multiple, iar pasagera de pe moped, o adolescentăde 16 ani, a fost și ea ușor rănită, suferind un traumatism cranian minor. În urma cercetărilor s-a stabilit că Dumitru Rotaru nu avea permis de conducere, iar în momentul producerii accidentului, atât conducă torul, cât și pasagera nu purtau că ști de protecție. Conducă torul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Neatenția la volan face alte victime

În seara de 24 iulie, în timp ce se îndrepta cu autoturismul spre casă, din cauza neatenției, Cornel Glăvan a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-un șanț aflat la marginea drumului. Conducă torul auto a suferit mai multe plăgi și fracturi. Polițiștii veniți la fața locului au constatat că , în momentul producerii accidentului, bărbatul nu purta centura de siguranță. Cornel Glăvan a fost testat și cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările Continuă .