Acasă Arhiva 2 A furat o mașinăși a accidentat un om

A furat o mașinăși a accidentat un om

Beat criță

Normal 0 21

INFRACÎIUNI. Din păcate însă , deși a săvârșit un furt și aproape a omorât un om, magistrații Parchetul de pe lângă Judecă toria Bălcești au considerat că nu este necesară arestarea infractorului Cristian D., obligându-l sănu părăsească țara.

Vineri, 4 septembrie a.c., la Postul de Poliție al orașului Bălcești, Ion V. – de 31 de ani, din Diculești, a anunțat că i s-a furat mașina chiar de la poarta casei sale. Imediat polițiștii au început că utările, iar, la scurt timp, ei au descoperit mașina furatăîn comuna Valea Mare. Hoțul, Cristian D., din comuna Făurești, După ce a furat mașina, a traversat localitățile Bălcești și Valea Mare, iar în momentul în care a ajuns în Fârtățești, el a fost implicat într-un accident rutier, accidentându-l grav pe Ion V. Individul a părăsit locul accidentului, fiind găsit, în cele din urmă, de polițiștii din localitatea Valea Mare. Nu mică le-a fost mirarea oamenilor legii când au constata că infractorul avea o alcolemie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat și nu avea nici permis de conducere. Cristian D. a fost imediat reținut de polițiști, aceștia prezentându-l în fața instanței din Bălcești cu propunerea de arestare preventivă. „În baza probatoriului administrat, prin Ordonanța procurorului din data de 5 septembrie a.c. s-a pus în mișcare acțiunea penalăFață de Cristian D. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, conducerea unui autoturism pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conducere auto și, tot în cursul aceleiași zile, la propunerea polițiștilor, inculpatul a fost prezentat Judecă toriei Bălcești de că tre Parchetul de pe lângă Judecă toria Bălcești cu propunerea de arestare preventivăpentru o perioadă de 30 de zile” – se aratăîn comunicatul Poliției. Din păcate însă , deși a săvârșit un furt și aproape a omorât un om, magistrații Parchetul de pe lângă Judecă toria Bălcești au considerat că nu este necesară arestarea infractorului Cristian D., obligându-l sănu părăsească țara.

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.