Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

6 vânzători de moarte albă, trimiși în judecată

 Lupta cu drogurile în anul 2008

Oamenii legii au continuat lupta cu traficanții de droguri din județul Vâlcea și în acest an, 6 persoane fiind cercetate pentru trafic și deținere de droguri. Traficul și consumul de droguri, un fenomen ținut oarecum După perdea, a fost mereu prezent în județul Vâlcea, având un nucleu principal, municipiul Rm. Vâlcea.

Perioada dintre anii 2005 și 2007 a fost cea mai prolifică pentru traficanți și narcomani, dând mari bătăi de cap polițiștilor de la Departamentul Antidrog din Vâlcea. Lupta oamenilor legii cu cei care răspândesc substanțe halucinogene a fost intensăși Continuă . Din rapoartele acestora, numai anul trecut au fost trimise în judecată10 persoane cu dosar penal pentru trafic de droguri, iar în 2008, 6 tineri au fost trimiși în judecatăpentru aceleași fapte.

Deși oamenii legii au în lucru peste 4 dosare de trafic de droguri, în cursul anului 2008, ei au reușit sădefinitiveze cercetările într-un singur dosar, traficanții fiind prinși în flagrant la pensiunea VIP din cartierul Ostroveni.

Investigator sub acoperire

Încă de la începutul anului 2008, anchetatorii aveau informații că Alexandru Toni Toroplean din Rm. Vâlcea este implicat în activități de trafic de droguri de mare risc, de pe urma că rora câștiga sume mari de bani. Pentru a putea afla mai multe despre activitatea infracționalăa lui Toroplean și a „amicilor” săi, oamenii legii au introdus un investigator sub acoperire, care avea numele de cod Pisoi. Pisoi a avut o primăîntâlnire cu Toroplean, care a afirmat că poate procura droguri, stabilind prețul de vânzare la 300 lei RON pentru 2 gr. cannabis și 2 comprimate ecstasy, bani pe care i-a primit de la investigatorul sub acoperire. A doua zi, Toroplean a plecat la București După „marfă”. Acolo s-a întâlnit cu Mihai Nedelcu, zis „Melc”, pe care-l cunoscuse prin intermediul lui Cristian Sorin Apostolescu, de la care a cumpărat cannabis plantăcu suma de 120 lei. Nu a reușit săfacă rost și de cele 2 pastile de Ecstasy, dar a primit promisiuni că îi vor fi trimise, în curând, cu Dacos-ul, la Vâlcea. Seara s-a întâlnit cu Pisoi, că ruia i-a dat două pliculețe care conțineau 0,65 gr. cannabis plantă.

Primele rețineri

După mai multe luni de filaj, au început săse concretizeze câteva acțiuni și s-a realizat prinderea în flagrant a lui Cristian Sorin Apostolescu și a complicelui său, Răzvan Bircă . Apostolescu procurase 3,13 gr. cannabis plantăde la Mihai Nedelcu, drog pe care urma să-l distribuie mai multor tineri din Rm. Vâlcea cu ajutorul lui Bircă , care cunoștea mai mulți consumatori.

Flagrant la pensiunea VIP

În acest context, și beneficiind și de ajutorul celor doi, Apostolescu și Bircă , anchetatorii au mai organizat încă un flagrant, mai ales că obținuserăinformația că Mihai Nedelcu vrea săvinăla Rm. Vâlcea, ocazie cu care va aduce o cantitate mare de droguri. În După amiaza zilei de 28 martie 2008, Mihai Nedelcu, însoțit de Cristian Dragoș Predescu, Viorel Claudiu Turcu și Nicolae Marin Simion au sosit în Rm. Vâlcea, fiind așteptați, conform înțelegerii de Cristian Sorin Apostolescu și Răzvan Bircă . Cei șase s-au deplasat mai apoi la pensiunea VIP din Rîmnicu-Vîlcea, unde au închiriat apartamentul cu nr. 111. În apartament, Mihai Nedelcu, Cristian Dragoș Predescu și Viorel Claudiu Turcu au scos din bagaje drogurile aduse, respectiv respectiv 44 de pliculețe conținând cannabis plantă, hașiș sub formă de baton și 16 comprimate ecstasy, procedând la împărțirea acestora. Astfel, 20 de pliculețe conținând 7,16 g cannabis plantăși două bucă ți de hașiș (rezinăde cannabis), în cantitate de 6, 99 g, au fost separate în vederea vânzării că tre investigatorul sub acoperire. Mihai Nedelcu a evitat săse întâlnească în mod direct cu cumpărătorul, fiind însă rcinat săducă la îndeplinire această misiune Cristian Sorin Apostolescu. Apostolescu trebuia săse întâlnească cu investigatorul, de la care trebuia săprimească suma de 2.400 lei pentru droguri.

În momentul când Dragoș Cristian Predescu și Mihai Nedelcu au primit banii marcați cu cuvântul „MITĂ”, a avut loc intervenția organelor de cercetare penală, fiind ridicate și drogurile ce făcuserăobiectul vânzării. Claudiu Viorel Turcu și Marin Nicolae Simion au fost găsiți de oamenii legii la McDonald’s, unde, împreunăcu Răzvan Bircă , îi așteptau pe ceilalți trei. La scurt timp, a fost percheziționat și apartamentul închiriat de la pensiunea VIP, unde au fost găsite și celelalte droguri aduse de la București, respectiv 16 comprimate ecstasy, 6, 81 g rezinăde cannabis și 9, 63 g cannabis plantă.

Anchetatorii au stabilit că drogurile fuseserăinițial procurate de Claudiu Viorel Turcu și trebuiau săfie distribuite în Rm. Vâlcea de că tre Mihai Nedelcu și Dragoș Cristian Predescu, care îi cunoșteau pe Sorin Cristian Apostolescu și Răzvan Bircă .

Activitate intensă

Claudiu Viorel Turcu, zis „Cla”, de 17 ani, din București era cunoscut în mediile de trafic de droguri ca dealer și, atât la momentul efectuării percheziției în camera pensiunii „Vip”, cât și la momentul audierii, acesta a recunoscut că drogurile găsite de organele de cercetare penalăproveneau de la el și urmau a fi vândute în scopul obținerii unui profit. Pe de altăparte, Mihai Nedelcu, zis „Melc”, de 20 ani, din București și Dragoș Cristian Predescu, zis „Jocker”, de 18 ani din București „colaborau” în ce privește traficul de droguri, completându-și activitățile. Mai precis, Dragoș Cristian Predescu plasa efectiv drogurile consumatorilor ori încasa sumele de bani rezultate din vânzări, inclusiv prin sistemul plății în conturi bancare. Totodată, Predescu „suplinea” lipsa lui Mihai Nedelcu atunci când acesta era plecat din localitate, consumatorii fiind îndrumați săi se adreseze cu solicitări de droguri. Mihai Nedelcu desfășura constant activități de intermediere sau plasare de droguri, reținându-și cantități pentru consumul propriu din cele ce trebuiau remise cumpărătorilor. Este de remarcat că , de multe ori, când nu avea o intervenție directăîn tranzacționarea drogurilor, lui Nedelcu îi erau oprite chiar de că tre dealeri anumite cantități de droguri, micșorând „porția” cumpărătorului, astfel încât este evidentăbuna relație a acestuia cu furnizorii și acordul tacit ce presupunea recompensarea activității de găsire a cumpărătorilor și punere în circulație a drogurilor. Cei trei vâlceni Alexandru Toni Toroplean, de 21 ani, Sorin Cristian Apostolescu, de 21 ani și Răzvan Bircă , de 19 ani, au fost acuzați de procurarea, transportarea și deținerea în vederea punerii în circulație a unor droguri de mare risc. Dacă vor fi găsiți vinovați, cei șase riscă pedepse cuprinse între 10 și 20 de ani de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.

În Vâlcea, situația este sub control

Conform afirmațiilor comisarului șef Marius Dască lu, șeful Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul IPJ Vâlcea, traficul de droguri este în creștere, dar nu este o situație alarmantă. „Comparându-ne cu orașele mari care nu mai fac Față , la noi situația este sub control. Cazurile de dependențănu sunt semnalate. Doar 1-2 persoane dacă îi punem la socotealăpe cei cercetați și au devenit dependenți pentru a-și ușura partea de urmărire penalăîn instanță. Din punct de vedere al consumatorilor ocazionali, aceștia sunt mai mulți. Se pare că acest consum ocazional se întâmplăla petreceri, cluburi de noapte, o datăpe săptămânăse întâlnesc și încep săconsume. Atât timp cât acest consum se rezumăla fumatul unei țigări cu marijuana sau la consumul unei pastile de Ecstasy, încă nu putem spune că suntem în fața unei probleme mari. În urmăcu un an de zile am avut o persoanădependentă, dar care a avut ca principala activitate infracționalătâlhăriile și furturile din auto”, a afirmat comisarul Dascălu.