Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

4 hectare de teren la că zănești pentru refacerea caselor

” Familiile din Ocnele Mari vor primi

Prefectul Radu Renga a convocat miercuri, 27 februarie, la Instituția Prefectului, o ședințăde analizăa situației de la Ocnele Mari. În primul rând, s-a discutat despre analiza situației din câmpurile de exploatare a sării numărul I, II, III, IV, stadiul strămutării celor 54 de locuințe aflate în zona de incidențăa câmpului I de sonde și a lucrărilor miniere vechi, precum și stadiul adoptării proiectului de Hotărâre de Guvern.

Proiectul de Hotărâre de Guvern a fost inițiat de Prefectura Vâlcea și Consiliul Județean Vâlcea și se referăla trecerea unui teren în supraFață de 4 ha, situat în municipiul Rm. Vâlcea și aflat în domeniul privat al statului, din administrarea Agenției Domeniilor Statului în administrarea Ministerului Economiei și Finanțelor.

Alături de conducerea Instituției Prefectului și directorul general al Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului din Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Constantin Mihart, la întâlnire au participat reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, ISU Vâlcea, Direcției Generale Resurse Minerale din MEF, Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, AVAS, Societății Naționale a Sării București, SC Conversmin, Universității București,, Exploatării Miniere Rm.Vâlcea, Consiliului Județean Vâlcea, Primăriei Ocnele Mari, Direcției Apelor Olt, SGA Vâlcea, Agenției pentru Protecție Mediului și Gărzii de Mediu Vâlcea.

În urma analizării datelor privind situația actualăde la Ocnele Mari, a devenit evidentănecesitatea urgentării demersurilor în vederea adoptării Hotărârii de Guvern privind transmiterea unei suprafețe de 4 ha teren de la că zănești din administrarea Agenției Domeniului Statului în administrarea Ministerului Economiei și Finanțelor. această supraFață de teren va fi folosităpentru ridicarea caselor destinate familiilor de pe str. Ștrandului, care și-au dat acordul pentru strămutarea în perimetrul respectiv, și a altor familii aflate în zona de incidențăa barajului ce va fi construit pe Pârâul Sărat.

A fost reținută totodatădisponibilitatea autorităților administrației locale de a pune la dispoziția Ministerului Economiei și Finanțelor, cu titlu gratuit, amplasamente suplimentare aflate pe raza orașului Ocnele Mari. Reprezentanții Conversmin s-au pronunțat asupra termenului de realizare a noilor locuințe (8-9 luni de la preluarea efectivăa amplasamentului). Data stabilităpentru finalizarea barajului de pe Pârâul Sărat este 30 aprilie 2008.

Mirabela Fânățan