Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

10 vâlceni au ajuns în vizorul temutului DNA

” În cursul anului trecut,

” „Mulți dintre aceștia sunt învinuiți de derularea unor acțiuni de privatizări frauduloase a unor societăți comerciale la care statul este acționar, de nerespectarea clauzelor post privatizare și altele”, a spus inspectorul șef adjunct al IPJ, Nicolae Sărdărescu

În atenția Direcției Naționale Anticorupție (DNA) se află, în momentul de Față , spre cercetare, cel puțin 10 primari vâlceni, ei fiind acuzați de acte de corupție. Afirmația îi aparține șefului interimar al poliției vâlcene, Nicolae Sărdărescu, și a fost făcutăcu ocazia bilanțului activității IPJ Vâlcea pe anul 2007. Sărdărescu a mai spus că majoritatea sunt cercetați din cauza unor ilegalități în sfera achizițiilor publice. Cu aceeași ocazie, Nicolae Sărdărescu a mai adăugat că sub lupa DNA nu se aflădoar primarii, ci și alte persoane cu funcții de conducere în diverse instituții de stat din Vâlcea. „În cursul anului 2007, a început urmărirea penalăîmpotriva a 41 de persoane, dintre care zece la DNA. 20 dintre ele au funcții de conducere, nu doar în primării, ci și în alte instituții de stat din județ. Mulți sunt învinuiți de derularea unor acțiuni de privatizări frauduloase a unor societăți comerciale la care statul este acționar, de nerespectarea clauzelor post privatizare și altele”, a mai spus Sărdărescu.

Traian Dobrinescu, acuzat că a „aranjat” o licitație organizatăde RAAPPS

Un alt caz aflat în atenția DNA este cel al lui Traian Dobrinescu, director al sucursalei Olănești a Regiei Autonome de Administrare a Patrimoniului și Protocolului de Stat (RAAPPS). Regia a organizat, la începutul anului 2007, o licitație deschisăprivind contractul de achiziție publică ce a avut ca obiect execuția unui hotel și a unei baze de tratament în stațiunea Băile Olănești. Investiția se ridica la peste 11 milioane euro. Oamenii legii îl ancheteazăacum pe Traian Dobrinescu, acuzat fiind că ar fi favorizat o firmăpentru a câștiga respectiva licitație. În urma contestațiilor făcute, licitația a fost anulată, iar procedura nu a mai fost reluată. Dobrinescu este bănuit că a creat – prin incorectitudine – premisele ca o firmăsăcâștige licitația cu o ofertămult mai proastă. Se pare că anchetatorii au probe de netăgăduit, conform că rora directorul RAAPPS ar fi favorizat firma respectivă.

Administratorul SC Mentchim SRL, acuzat de abuz în serviciu

Vasile Șerbulescu, administratorul SC Mentchim SRL, firmăce are ca principal obiect de activitate service-ul pentru instalațiile și utilajele SC OLTCHIM SA este cercetat pentru abuz în serviciu. Anchetatorii au reținut în sarcina lui Șerbulescu faptul că a încheiat în mod abuziv două contracte comerciale în defavoarea societății administrate de el și fără a avea acordul membrilor Consiliului de Administrație. Din primele date, se pare că prejudiciul produs se ridică la astronomica sumăde peste 1 milion lei noi (10 miliarde lei vechi). Vasile Șerbulescu a cumpărat o cantitate imensăde materiale (tablă, inox, țevi de oțel de multe dimensiuni) la un preț foarte mare Față de cel al pieței, fără săaibăacordul Consiliului de Administrație al firmei. Din Consiliu fac parte reprezentanți ai acționarilor, iar unul dintre ei este și Oltchimul. Astfel, Oltchim SA este prejudiciat, la fel ca și ceilalți acționari.

500 lei pentru a închide ochii

Un inspector din cadrul Serviciului de Supraveghere și Control Vamal Craiova, Sandu Radulian, i-a cerut 500 lei noi lui Dumitru Gogea pentru a trece cu vederea neregulile constatate la BMW-ul vâlceanului. Dumitru Gogea se afla la volanul autoturismului și se deplasa spre Drăgășani. În comuna Ionești, Gogea a fost oprit de inspectorul vamal pentru control. Omul legii a constatat mai multe deficiențe privind înmatricularea mașinii (circula cu numere de Italia), dar i-a spus că poate trece cu vederea cele constatate în schimbul sumei de 500 lei. Dumitru Gogea s-a conformat, ba chiar i-a livrat personal banii inspectorului vamal la domiciliul acestuia. însă , imediat După Gogea a mai făcut un drum până la poliție, unde l-a denunțat pe inspectorul corupt.

Vize pentru Anglia

Și Gheorghe Mir, din Rm. Vâlcea, se aflăsub lupa procurorilor pentru că ar fi pretins și primit suma de 1.500 euro și 1.500 USD de la niște vâlceni pentru a le face rost de vize pentru Anglia. Mir le-a spus că are el cunoștințe la ambasada Angliei din București și că obținerea vizelor este doar o simplăformalitate. Din păcate pentru el, vâlcenii nu au obținut vizele mult visate și l-au reclamat la poliție.

Magda Tolea